Mihai Stepan Cazazian

AMBASADA REPUBLICII ARMENIA – COMUNICAT DE PRESĂ / La 32 de ani de la Pogromul de la Sumgait

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Miercuri,
26 februarie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții
Arhangheli Mihail și Gavriil din București a fost oficiată o slujba de
parastas, în memoria armenilor care au pierit în masacrul de la Sumgait. După
slujbă au fost depuse coroane de flori la monumentul – khacikar, aflat în
curtea Catedralei Arhiepiscopale din București din partea Arhiepiscopiei
Armene, a Uniunii Armenilor din România și a Ambasadei Republicii Armenia. Au
luat cuvântul P.S. Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din
România și E.S. domnul Sergey Minasyan, Ambasadorul Republicii Armenia în
România. La eveniment au fost prezenți și reprezetanții comunității armene din
România.  

În discursul său, Ambasadorul S. Minasyan a menționat că au trecut 32 ani de la Pogromul de la Sumgait și că această perioadă coincide cu pogromurile de la Baku, dar care au avut loc acum 30 ani. Făptașii acestui pogrom din 1988 nu au fost pedepsiți, iar acest lucru a făcut ca masacrarea armenilor să continue în următorii doi ani și în alte localități.

În acele tragice evenimentele
au avut de suferit aproximativ o jumătate de milion de armeni, care locuiau în
Azerbaidjanul sovietic. Masacrele au fost săvârșite împotriva populației armene
din Sumgait, Kirovabad (Gandja) și Baku, pentru simplul motiv că, după 70 de
ani de subjugare azeră, poporul din Arțakh (Nagorno-Karabakh) a hotărât să-şi
exprime, în mod paşnic și legal, voinţa de a trăi liber şi să-și exercite
dreptul la autodeterminare. Apogeul atrocităților comise de făptașii azeri, a fost
atins în perioada 27-29 februarie 1988, iar aceste evenimente tragice au fost
precedate de un val de declarații și mitinguri anti-armene, care au străbătut
Azerbaidjanul sovietic în februarie 1988.

Aceste atrocități la care
a fost supusă populația armeană nu au putut trece neobservate. Astfel, mai
multe partide politice, organizații pentru apărarea drepturilor omului,
personalități din mediul social-politic, parlamente ale unor țări au reținut și
au criticat dur aceste fapte rușinoase și au invocat, în primul rând, necesitatea
protejării populației armene. Mai mult decât atât, la 7 iulie 1988, în Parlamentul
European a fost adoptată o rezoluţie care condamna masacrele de la Sumgait şi
menţiona evenimentele tragice din februarie 1988, după cum urmează:

  • Având
    în vedere că Nagorno-Karabakh a fost, din punct de vedere istoric, parte a
    Armeniei, în prezent peste 80% din populația sa reprezintă – armeni și că
    această regiune a fost anexată de Azerbaidjan în 1923, iar în februarie 1988
    armenii au fost supuși unui masacru în orașul azer, Sumgait,
  • Având
    în vedere că agravarea situației politice,
    care a provocat uciderea în
    masă a armenilor în Sumgait și atrocitățile de la Baku, este periculoasă pentru
    armenii care locuiesc în Azerbaidjan
  • Se condamnă
    brutalitatea și presiunea folosită împotriva protestatarilor armeni din
    Azerbaidjan.

Cu toate acestea, autoritățile sovietice nu
au venit cu un raspuns de drept și nu au condamnat vinovații, însă faptele
istorice și juridice ne confirmă că pogromurile au fost organizate și
înfăptuite în complicitate cu autoritățile Azerbaidjanul sovietic. Iar în acest
context, n-au nicio putere încercările Azerbaidjanului de a nega crimele
comise, confirmate prin fapte istorice, întrucât această politică negaționistă,
poate fi considerată o continuarea a acestor crime. Justificarea crimelor
săvârșite împotriva populației armene din Sumgait, Baku, Kirovabad și alte localități din
Azerbaidjanul sovietic este de neconceput, cum, de altfel, este și neasumarea
responsabilității pentru faptele săvârșite. 

Autoritațile din Azerbaidjan au încercat să
recurgă la aceleași fapte și între anii 1991-1994, în timpul razboiului din Arțakh
(Nagorno-Karabakh), dar rezultatul
a fost contrariul, Republica Nagorno-Karabakh (Arțakh) s-a consolidat devenind un garant al siguranței și
dezvoltării unei noi vieți pentru armenii refugiați din Sumgait, Kirovabad,
Baku și alte localități de pe teritoriul actual al Azerbaidjanului. 

Astăzi, este de datoria noastră să nu uităm Pogromul
de la Sumgait pentru că el nu are termen de prescripție, iar nerecunoașterea
lui și absolvirea de pedeapsă a făptașilor este o crimă în sine, în schimb recunoașterea
și condamnarea crimelor comise împotriva umanității reprezintă primul pas către
nerepetarea acestora.