Am pupat mîna lui Ioan Botezătorul

De parcă viaţa nu este altceva decît o floare de colţ pe care o duci în tîrgul săptămînal, iar lu­mea se uită la dînsa ca la clopotul Domnului.

Cam  aşa am rămas şi eu ieri, cînd m-am trezit împins de soartă în pîntecul bisericii armeneşti de aici, din spatele Finanţelor. Sînt mîn­­dru să vă spun că sînt pretin cu al doilea om al acestei mari biserici a lumii, care este Biserica Armenească, frate cu vicarul Paul Bogdan. Dar frumuseţea unei frăţii nu se întîmplă doar cu unul, ci cu lumea toată.

Şi aşa am cunoscut ieri, fraţilor, armenii locului, care au venit, cu mic, cu mare, la Hramul Bisericii  Ioan Botezătorul. Primul lucru de spus şi de ştiut e că a fost adusă în biserică Mîna lui Ioan Botezătorul, braţul drept al acestui întemeietor al sfinţeniei, fiindcă nu trebuie să uităm că Acesta a bo­tezat pe Domnul, anunţînd într-un fel ceea ce este ÎNALT. Apoi, demn de ştiut, de strigat a fost că slujba a fost ţinută de însuşi P.S. Epis­cop Datev Hagopian, sosit tocmai din Olanda. Ieri a fost întîmplat în Piteşti  pentru prima oară Hramul. Se împlinesc iată 120 de ani de la construirea bisericii şi alţi 500, dar am uitat, păcatele mele, însemnă­tatea cifrelor, aşa că uitaţi… Ar­menii mi-au arătat ieri în inimă un mare popor, unul frumos şi deştept. Ca şi o ştire în ex­clusivitate, pot să vă dau că în curînd va sosi la Piteşti  un preot absolut ar­mean, care va lo­cui patru zile în Ca­pitală, iar trei  la  Piteşti. Vor  fi che­maţi micuţii să în­veţe armeneşte, preotul va merge din casă în casă să cunoască şi să îngrijească de fiecare creştin al acestui popor străvechi.

Emoţio­nantă slujba ţinută de Episcopul Hagopian, de preotul vicar Paul Bogdan. Lăudat fie şi numele doamnei Ines Budan, al frumoasei Araxi, al tuturor care au potrivit ieri în ceasul bisericesc un mare e­veniment! Am observat printre cei prezenţi pe marele Minasian, pe Vartan Arachelian, pe fratele A­gop, singurul armean locuitor de oraş al nostru, pe Florin Tecău, din partea oficială, care a şi dat e­piscopului un dar, şi mulţi alţi oa­meni de mare calitate, cărora le cer iertare că nu le am enumerat aici tuturor numele. După slujbă, suflarea a poposit în restaurantul de chiar de lîngă noi la redacţie, unde, la mese frumos gătite, s-au pus pe masă tradiţionalele mîncă­ruri armeneşti, gătite cu dragoste de femeile gospodine ale comuni­tăţii. Am avut din belşug: Ghiudem, babic, pastîrma, slănină cu cemen, sugiuc, tanabur şi pilaf cu carne de vită, dar şi baclava. Ei, fraţi ro­mâni, de-am putea şi noi fi aşa de înalţi ca aceşti armeni, mare bucu­rie ar fi Domnului! Şi sîntem! Şi noi şi fraţii noştri armeni.

Aşa să ne ajute Cel de sus!

de Silişteanu

by Redactor