Mihai Stepan Cazazian

Al VI-lea Festival STARMUS va avea loc la Erevan în luna septembrie

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Al șaselea Starmus, unul dintre festivalurile de știință și artă la scară mondială, va avea loc în perioada 5-10 septembrie 2022 la Erevan, Armenia, pentru a celebra comunicarea științifică cu oameni de știință de talie mondială, artiști ingineri și astronauți.

În trecut, Starmus a găzduit mai mulți astronauți din programul Apollo (printre ei Neil Armstrong, Buzz Aldrin), precum și Alexei Leonov și Victor Gorbatko. Oameni de știință de renume mondial, 25 de câștigători ai premiului Nobel și exploratori ai spațiului și-au împărtășit cunoștințele în domeniul științei de pe scena Starmus, printre care Stephen Hawking, May-Britt Moser, Emmanuelle Charpentier, Kip Thorne, Elizabeth Blackburn, Donna Strickland, Jill Tarter, Kip Thorne, Robert Wilson , Michel Mayor, Eduard Moser, Neil deGrasse Tyson, Richard Dawkins, Brian Cox, Tony Fadell și mulți alți giganți ai științei. Stephen Hawking și Alexei Leonov, împreună cu starul rock și astroficianul Brian May, au lucrat pentru a crea Medalia Stephen Hawking pentru comunicare științifică, acordată persoanelor și echipelor care au contribuit semnificativ la comunicarea științifică. Câștigătorii anteriori ai medaliei Stephen Hawking includ pe Elon Musk, Jean-Michel Jarre, Neil deGrasse Tyson, Hans Zimmer și documentarul The Particle Fever.

A VI-a ediție Starmus va fi dedicată planetei Marte, de la sonda spațială sovietică MARS 3, până la planurile ambițioase de aterizare cu echipaj și misiunile spectaculoase ale NASA. Au trecut 50 de ani de când MARS 3 a efectuat prima aterizare ușoară pe Planeta Roșie și a trimis înapoi pe Pământ prima imagine a suprafeței sale. Această etapă a fost urmată de zeci de misiuni de succes ale NASA, care ne-au furnizat imagini și informații mai precise de la vecinul nostru din Sistemul Solar. Urmând tradiția stabilită, Festivalul va aborda probleme stringente și va proiecta filme despre explorarea lui Marte. Proiecțiile de filme anterioare au inclus documentarul Apollo 11 și The Spacewalker, un film despre legendarul astronaut rus și membru al Consiliului Starmus, Alexei Leonov.

Lista speakerilor și artiștilor confirmați pentru a VI-a ediție o puteți găsi la www.starmus.com/Armenia.

Leave a Reply

Your email address will not be published.