Adrian Cioroianu, Rusia şi armenii

Marea Rusie Imperială şi Pravoslavnică s-a prăbuşit în 1917. Victoria bolşevicilor lul V.I.Lenin asupra fragilei democraţii a lui Kerenski – şi ce de mizerii s-au scris despre omul acesta! – a consemnat bulversarea unei naţiuni şi a schimbat destinul a zeci de milioane de oameni. S-au scris kilometri de cărţi şi tone de documente au fost cercetate pentru a înţelege ce s-a întîmplat în 1917 cu regimul autocraţiei imperiale ţariste. A urmat ce ştim cu toţii că a urmat. „URSS bastion al păcii e! ” s-a consolidat în plan intern cu preţul a zeci de milioane de victime – nici astăzi nu ştim cu exactitate matematică numărul exact al celor morţi între 1917 şi 1991 – pînă ce sub sceptrul crăpat al tovarăşul Mihail Sergheevici Gorbaciov s-a consemnat dispariţia URSS. Cu ce s-au ales armenii din logodna-cununie cu ruşii de peste două secole, ştim bine. Teama de semilună a fost protejată de vulturul imperial al Romanovilor şi de secera şi ciocanul comunismului sovietic. A fost bine, a fost rău – rău a fost oricum…- deja istorie. Creştinătatea armenilor a fost o grea povară. Şi ieri, ca şi azi. Felia de Armenie ce devine „Armianskii Oblast” în cadrul Imperiului Rus după 1821, în urma unui sec război ruso-persan stă la baza actualei Republici Armenia. Cu toată istoria care s-a scurs şi istoriile care s-au consemnat. Una dintre ele aparţine profesorului român Adrian Cioroianu. Fost Ministru de Externe şi mahăr în Partidul Naţional Liberal unde osteneşte şi azi multilateral dezvoltatul Varujan Vosganian, istoricul român este nu doar un rafinat istoric, ci şi un analist politic lucid, dar şi un  agil condeier-publicist. Mănuind elegant verbul ironiei şi substantivele cu majusculă ale evenimentelor istorice care capătă nu doar înţelesuri majore, ci şi carne şi sînge. Dar nu despre ultima apariţie editorială ( „Visul  lui Machiavelli” , Editura Curtea Veche, 2010) a unei reale vedete TV vrem să glosăm aici şi acum – omul nostru ştie să-şi gestioneze virtuţile, ceea ce îi aduce pe lîngă prestigiul academic şi popularitate – ci despre o carte de istorie-istorie. „Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială”, apărută la aceeaşi Editură Curtea Veche în 2009 şi pe care am tot amînat s-o comentăm.

Căci , din păcate, au venit alte lecturi şi răsuciri ale vieţii care au tot amînat momentul de a consemna exsitenţa acestui op. Un prim volum dintr-o lucrare mai amplă care va acoperi nu doar momentul dezintegrării URSS, ci va puncta succint şi contorsionatele relaţii ale noii născute Federaţii Ruse cu statele generate din fragmentarea fostului gigant sovietic. Un subiect care nu atrage cititori foarte entuziaşti la Bucureşti şi produce scrîşnete de măsele legat de tot ce e „rusesc”, dar care, în perspectivă istorico-diplomatico-politică produce efecte. Cartea profesorului Adrian Cioroianu – doctorate prin Canada şi România, specializare istorie contemporană – este extrem de utilă din trei plus unu egal patru motive. Mai întîi, pentru că aduce în atenţia marelui public român un subiect gingaş şi extrem de sensibil legat de „marele urs” vecin. Mai al doilea pentru că aglutinează în pagini dense foarte multă informaţie istorică, nu toată la mîna cititorilor de ziare ce am ajuns. Mai în al treilea rînd, pentru că tonul narării evenimentelor este unul normal şi firesc, fără partizanate ideologice, ideosincrazii şi umori. Cum nu de puţine ori se întîmplă în rîndul „noii clase”- după fericita formulă a lui Milovan Djilas –  anticomuniste româneşti. Nu lăţim această paranteză. Şi nu în ultimul rînd, informaţia istorică este prinsă cu multă îndemînare în întreg păienjenişul problematicelor strategice, europene sau globale. Rusia-URSS –ul-de-ieri –Rusia-de-azi au fost actanţi importanţi nu doar regionali ai istoriei lumii. De ieri şi de azi. Haraşo, să zicem pe limba dragă şi compozitorului Aram Haciaturian şi simpaticului politician Anastas Mikoian ( nu avem cum să nu zîmbim nostalgic la asemănarea cu propriul nostru părinte Ovanez, care vorbea bine germana şi franceza, dar de rusă nu s-a lipit în nici un chip)şi să trecem la capitolul care interesează gingaşa naţiune din care facem parte. Dacă Armenia şi armenii apar citaţi în diverse ocazii în analiza faptelor ce privesc istoria URSS-Federaţiei Ruse, secvenţa legată de Caucaz, de rolul şi locul statelor caucaziene în economia politică a Rusiei, de naşterea Artzag-ului, nerecunoscuta republică Karabaghul de Munte merită şi atenţia noastră nu doar a istoricului român. „Naţionalism sau falie civilizaţională”, se întreabă ex abrupto profesorul Cioroianu. Şi dă răspunsul rapid, după ce face scurte „dosare” ale întămplărilor istoriei. Căci Armeni, Georgia şi Azerbaidjanul există şi azi şi contribuie din plin la alimentarea situaţiilor conflictuale. Sunt analize corecte ale evenimentelor din ultime decenii – cu titlu de chichirez gîlceavă, precizăm că numărul victimelor în urma cutremurului din Armenia din 7 decembrie 1988 este de mult peste 20.000 cît avansează istoricul, aşa cum pogromul azer de la Sumgait  a fost mai mult decît „ criză autentică” cu (32 de victime, 26 armeni şi 6 azeri) etc – unde accentele sunt puse pe evoluţia( şi evoluţiile) centrului de putere şi nu pe detaliile întîmplărilor de la periferia imperiului. Foarte interesante şi utile paginile dedicate conflictelor din Caucaz, îngheţate sau care ajung să clocotească la un moment dat ( Georgia) o zonă extrem de greu de gestionat sub raport uman. Mai ales că interesele Rusiei şi ale SUA nu sunt identice, aşa cum interesele multinaţionale legate de petrolul caspic sau programul nuclear iranian complică situaţia zonală. Unde actanţi importanţi precum Turcia sau Iranul pot avea un cuvînt de spus. Faptul că Turcia se islamizează rapid şi decenii întregi de kemalism-modernizare-democraţie se pitesc sub culorile verzi ale resuscitării religioase complică lucrurile. Este limpede că istoricul român are p perspectivă amplă şi limpede a subiectului şi cartea lui devine mai mult decît o simplă lectură cu subiect politic. Este o analiză lucidă a istoriei contemporane, oriunde ne-am situa. O carte de neocolit, nu doar pentru studentele care se înghesuie la Relaţii Internaţionale, dar şi pentru pensionarii români care fac mărunt din buze la noile circumcizii cu 15 % ale pensiilor şi se duc cu gîndul la „ Ce bine era înainte în comunism!”. „Geopolitica Matrioşkăi” a lui Adrian Cioroianu ne obligă să fim lucizi şi să nu ne pierdem capul de pe umeri. Cine vrea să doarmă la umbră e liber să meargă oriunde în Caucaz. „Mai bine în Elveţia…”, ar sugera Radio Erevan, care ştie ce ştie cînd e vorba de sănătatea oamenilor.

by Bedros Horasangian