Adieu ADELA

Am încà mintea în ceațà și ochii în lacrimi, dar știu cà tu ne privești déjà, de acolo, unde Dumnezeu a vrut sà te ducà, smulgându-te de lângà pàrinții tài, doborâți de durere…

Știu cà în momentele astea se spune, cà nu te vom uita, dar pentru tine, sunt sigurà, cà toți cei care te-au cunoscut, te-au îndràgit în așa màsurà, cà ne vei lipsi de-a pururea…Ai marcat viețile noastre cu bunàtatea, generozitatea, altruismul tàu.

Te cunoaștem de când te-ai nàscut, când ai luminat viața pàrinților tài, Iris și Mirel, ca și a bunicilor tài (pe cei materni, Marga și Dinar Marcarian,  i-am cunoscut bine) ; dar ai intrat în viața noastrà mai ales când ai venit sà studiezi la Paris la 18 ani și de atunci am format într-adevàr o familie…îmi spuneai cà sunt mama ta de la Paris…așa am simțit și eu !

Te-ai luptat atât de curajos împotriva bolii, încàt ai uimit toți medicii, tot personalul spitalelor te cunoștea, te admira pentru dràgàlàșenia și dispoziția ta pozitivà ! parcà tu ne dàdeai curaj tuturor, curajul și tària pe care tu o aveai de la Iris. Ai fost o fiicà admirabilà, un copil extraordinar, ca un înger…ai legat familia, clanul, prietenii, aveai întotdeauna timp și disponibilitate pentru toatà lumea, aveai blândețe și umor, și atât de mult suflet ! ai fost o màtușà extraordinarà pentru Nanée și Ani, te-am admirat cum fàceai eforturi sà te perfecționezi în armeanà ca sà te poți înțelege cu ele ! O nașà atentà pentru toți finii tài ! Ai fost tot timpul înconjuratà de prieteni români , francezi, iar dragostea ta pentru armeni și Armenia a fàcut sà fii înconjuratà și la Paris, unde nu era locul tàu de naștere, de atâția prieteni care te apreciau și te plâng astàzi … Și mai presus de toate îi plângem pe pàrinții tài care nu mai au nici o mângâiere de când a plecat lumina ochilor lor…

Se spune cà e bine sà te stingi în preajma sàrbàtorilor religioase, înseamnà cà tu ai ocrotirea Maicii Domnului, care s-a stins atunci când te vom însoți pe ultimul drum.

Îmi vin în gând versurile lui Eminescu, parcà scrise ieri când ne-ai pàràsit :

 „Un vis ce-și moaie aripa-n amar,

Astel ai trecut de al lumii hotar…

…Și-ntreb al meu suflet rànit de-ndoialà,

De ce ai murit înger cu fața cea palà ?

Au nu ai fost tu junà, n-ai fost tu frumoasà ?

Te-ai dus spre a stinge o stea radioasà ?”

Sà ne astepți, acolo unde ești, cu zâmbetul tàu dràgàlaș, cu sufletul tàu bun !

Alice Marie PAMBUCCIAN GRIGORIAN

by Redactor