Adevarul.ro / Mircea Morariu : Genocidul armean şi ura faţă de istorie

Din articolul apărut pe adevărul.ro

Lumea civilizată nu are nici o îndoială că genocidul armean a fost o realitate. Că el s-a întâmplat aievea. La fel cum a fost Gulagul, la fel cum a fost Holocaustul. O carte semnată de Henry Morghenthau, intitulată Ambasador la Constantinopol, tipărită şi în româneşte în urmă cu ceva vreme de editura Ararat, aduce nenumărate mărturii, la prima mână şi de maximă importanţă în acest sens, dar şi despre o seamă de complicităţi internaţionale. Germane îndeosebi. Care s-au manifestat nu doar între 1915-1917, ci şi ceva mai încolo. Complicităţi ce s-au decontat şi prin tăcere, şi prin uitare. O uitare pe care s-au bazat hitleriştii atunci când au conceput şi pus în aplicare „soluţia finală” împotriva evreilor, dar şi comuniştii când au plănuit acţiunile împotriva propriilor popoare.

Lipsa oricărei îndoieli nu s-a concretizat însă peste tot în acţiuni hotărâte şi comune. Europa a recunoscut târziu genocidul armean şi nici nu a făcut-o în întregime. Doar 21 de ţări şi-au asumat acest lucru, reticenţele lor explicându-se, în bună parte, prin dorinţa de a nu supăra Ankara şi nu a-şi periclita relaţiile economice cu Turcia. România nu se numără printre ţările ce au recunoscut genocidul armean, iar presa a relatat, la sfârşitul anului trecut, despre bâlbele penibile ale ambasadorului român la Erevan care nu a ştiut cum să răspundă unei întrebări pe această temă venită de la un tânăr armean.

Ca şi în cazul comunismului, şi în acela al genocidului de acum o sută de ani, lumea suferă de boala denunţată în prefaţa cărţii „O idee care ne suceşte minţile” de Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Horia-Roman Patapievici. Absenţa unei memorii comune. Dar şi de lipsa curajului. Ceea ce numai bine nu e.

Cuvintele Papei Francisc, rostite duminica trecută, ar trebui să îndemne la reflecţie. Şi, fără doar şi poate, la acţiune concertată. A sosit vremea ca întreaga omenire să îşi cunoască istoria, cu bunele şi relele ei. Căci, cum bine spune Jean Sévilla în primul capitol al cărţii deja menţionate, nu putem trăi urându-ne istoria. Dar nu putem trăi nici urându-ne între noi. Recunoaşterea adevărului ar putea contribui dacă nu la dispariţia, măcar la atenuarea acestei uri.

Citeste mai mult: adevarul.ro

by Mihai Stepan Cazazian