A murit un eminent om politic armean
Vahan Hovannisian, lider al Federației Revoluționare Armene (ARF) și una dintre cele mai proeminente figuri politice din Armenia post-sovietică, a murit la vârsta de 58 de ani. Vahan Hovannisian, în ultimul an ambasador al Armeniei în Germania, a decedat într-un spital din Berlin unde era tratat de cancer. Guvernul armean a creat o comisie specială, condusă de primul ministru Hovik Abrahamyan, pentru organizarea de funeralii de stat. Vahan Hovannisian va fi înmormântat la 3 ianuarie. Președintele Serj Sargsyan a transmis condoleanțe familiei și a adus un omagiu liderului FRA, descriindu-l ca pe un om de stat, “un intelectual adevărat” și “orator genial”. “Moartea lui Vahan Hovannisian este o mare pierdere nu doar pentru Federația Revoluționară Armeană, dar, de asemenea, pentru noi toți”, a declarat Sargsyan. Arheologul și istoric de profesie, Hovannisian s-a remarcat după anii 1990 ca unul dintre liderii filialei FRA din Armenia redeschisă după decenii de regim comunist. Partidul a fost în opoziție cu președintele de atunci Levon Ter Petrosian care l-a interzis în anul 1994. Vahan Hovannisian și zeci de alte personalități ale FRA au fost apoi arestate și închise din motive politice în baza acuzațiilor de tentativă de lovitură de stat.
La scurt timp după demisia lui Ter Petrosian, în 1998, a urmat o relegalizare a activităților FRA în Armenia. Partidul, care este deosebit de influent în diaspora armeană, a fost un aliat politic major al succesorului lui Ter Petrosian, președintele Robert Kocharian de-a lungul celor două mandate ale sale. Unii dintre membri marcanți ai partidului au deținut funcții de conducere în executiv și legislativ.
Vahan Hovannisian a fost numit vicepreședinte al Parlamentului armean dar a demisionat, în februarie 2008, invocând performanțele sale slabe la alegerile prezidențiale. Rezultatele oficiale, care au dus la victoria actualului președinte Serj Sargsyan, l-au creditat pe Hovannisian cu doar 6 la sută din voturi. El a contestat, de asemenea, realegerea din 2013 a lui Sargsyan dar acest fapt nu l-a împiedicat pe președinte să-l numească pe Vahan Hovannisian în funcția de ambasador în Germania exact un an înainte de moartea sa.
Într-o conversație privată cu un corespondent de la RFE / RL, la începutul lunii decembrie, Vahan Hovannisian a vorbit despre recunoștința față de Berlin a diplomaților armeni, a oficialilor de la Erevan și a membrilor FRA. Veteranul politician și-a exprimat, de asemenea, regretul cu privire la incapacitatea sa (datorită bolii) de a duce la bun sfârșit inițiativele legate de relațiile germano-armean și de comemorarea în 2015 a centenarului genocidului armean.
Preluare și adaptare după http://www.armenews.com