Mihai Stepan Cazazian

A cavallo del vento- Fiabe d’Armenia raccontate da Sonya Orfalian

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

 

IMG-20141001-WA0000_resized“Era şi nu era odată”, sunt cuvintele cu care încep de obicei basmele de tradiţie armeană. În cartea “A cavallo del vento” (“Pe aripile vântului”), autoarea Sonya Orfalian, povesteşte câteva din cele mai frumoase basme ale poporului său. Prin modul său de a scrie, ea reuşeşte să familiarizeze imediat cititorul cu personajele care aparțin unei lumi trecute. Apărute în “noaptea timpului” şi transmise în mod oral de către așughi, trubaduri-drumeți, aceste povestiri fac parte din imensul patrimoniu cultural armean, o prețioasă bogăție a unui popor răspândit, care a riscat, la un moment dat, să dispară.

Sonya Orfalian s-a născut în Libia din părinți armeni. Fiica diasporei, ea trăieşte, în prezent la Roma, de la începutul anilor `70. Artistă, scriitoare şi traducătoare a dedicat o mare parte a activității sale  bogatului patrimoniu cultural şi a vechilor tradiții ale poporului său. În anul 2009 a publicat: “La cucina d’Armenia. Viaggio nella cultura culinaria armena” (“Bucătăria din Armenia. Călătorie în cultura culinară armeană”).

Cartea “Pe aripile vântului”, a fost publicată în aprilie 2014 de către ARGO s.c.r.l. din Lecce (www.argoeditrice.it), cu ilustrații de Seta Papazian, din Alfabetul Armean, Paris 1977; şi prezentată la începutul acestei veri, în Palatul Tamborini costruit la jumătatea secolului al XVI lea, situat în centrul istoric al oraşului Lecce (www.rossopompeiano.com).

Dau cu multă plăcere aceste detalii, pentru că, cunosc foarte bine atmosfera oraşului Lecce, situat la 200 km mai jos de Bari, unde locuiesc, fiind totodată legată, de prietenii care s-au ocupat de publicarea şi de prezentarea cărții.

Păstrarea memoriei cât şi a da mărturie de continuitatea unui popor fără teritoriu, reprezintă un lucru esențial pentru cine a trăit şi trăieşte într-o astfel de situație, spune Sonya Orfalian; totodată ea adaugă că, recunoaşterea cursului just al vieţii, duce la pronunțarea cu veselă solemnitate a celei mai cunoscute formule de încheiere a basmelor tradiționale armene: “Din cer cad trei mere: un măr pentru cine a povestit, altul pentru cine a ascultat şi ultimul, pentru lumea întreagă”

Simona Paula Dobrescu