Comemorări ale Genocidului armean la Padova
Pe 24 aprilie, la Padova, a fost comemorat „Marele Rău” (Metz Yeghérn), adică Genocidul la care a fost supus, în urmă cu 111 ani, poporul armean.

La Padova, la Palazzo Moroni, sediul Primăriei orașului, viceprimarul Antonio Bressa a comemorat victimele Genocidului.

La finalul comemorării, în biserica vecină Sant’Andrea, s-a săvârșit Sfânta Liturghie în memoria și în comuniune cu victimele, cu martirii noștri, de către Prea Cuviosul Vardapet Hamazasp Keshishian, stareț al Mănăstirii Sfântul Lazăr a Armenilor a Părinților Mechitaristi, împreună cu Preasfințitul Vardapet Serop Jarmoulian și diaconul Arakel Kalantaryan din același ordin.

Duminică, 26 aprilie, în Biserica Sfântul Anton Abate, în cadrul festivalului de primăvară „Padova Urbs Organi”, a avut loc un concert în memoria Genocidului, la care au participat Giuseppe Dal Bianco, la duduk și flaut transversal, alături de Viviana Romoli la orgă.
Aș dori să menționez că au fost interpretate piese de Sfântul Nerses Shnorali, Catholicos și Patriarh al Armenilor (1102-1173), ale cărui versuri liturgice sunt împrăștiate în Cartea Orelor (Žamagirk´), și de Komitas Vartaped (1869-1935), un mare muzicolog armean, supraviețuitor al Genocidului.
Pe 29 aprilie, în Sala Anziani, în prezența unui public numeros, la sediul Primăriei din Padova, a fost prezentată cartea Maria Nazle Corinaldi. Memoriile unei doamne armene. De la Constantinopol la Padova, publicată de editura Guerini e Associati din Milano, cunoscută pentru numeroasele cărți despre Armenia și armenitate pe care le-a tipărit. Cartea a fost editată de scriitoarea Antonia Arslan împreună cu Benedetta de Mari .
Au contribuit, de asemenea, Orlando Piero Cravotto și Beatrice Monti della Corte .
Ceremonii comemorative dedicate lui Metz Yeghérn au avut loc la Veneția, Treviso, Vicenza și Longaro, precum și la sediul Regiunii Veneto.
Giuseppe MUNARINI
fotografii de Fabio Scarso
mulțumiri lui Ștefan Farcaș




