Mihai Stepan Cazazian

Parlamentul European adoptă o rezoluție care susține reziliența democratică în Armenia

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

O rezoluție care reafirmă sprijinul UE pentru dezvoltarea democratică a Armeniei, procesul de pace și reformele întreprinse în vederea integrării sale europene a fost dezbătută și adoptată în sesiunea plenară a Parlamentului European. Textul „își reafirmă sprijinul pentru drepturile armenilor din Nagorno-Karabah, inclusiv protejarea identității, proprietății și patrimoniului lor cultural, precum și dreptul lor la o întoarcere în siguranță, neîngrădită și demnă, cu garanții internaționale adecvate; solicită ca cei responsabili de distrugerea patrimoniului cultural și religios armean să fie trași la răspundere și recomandă trimiterea unei misiuni internaționale de evaluare. Condamnă detenția arbitrară de către Azerbaidjan a prizonierilor de război, deținuților și ostaticilor armeni; solicită eliberarea lor imediată și necondiționată; ia act de măsurile luate până în prezent și solicită măsuri suplimentare de consolidare a încrederii; și solicită respectarea deplină a dreptului internațional umanitar și a dreptului internațional al drepturilor omului.”

476 de deputați europeni au votat în favoarea rezoluției privind sprijinul pentru reziliența democratică în Armenia, 47 au votat împotrivă, în timp ce 48 s-au abținut.

după armenews.com