Considerații…gânduri, la comemorarea Genocidului Armean

La cea de-a 111-a comemorare a genocidului armean, consider că este important să înțelegem, că acest eveniment tragic nu numai că a provocat pierderi umane incalculabile, ci a transformat profund identitatea armeană și evoluția ei culturală. Răspândirea supraviețuitorilor/refugiaților în întreaga lume a creat o puternică cultură a diasporei, în care limba, tradițiile bisericești și memoria au jucat un rol central[1].  Această traumă colectivă a devenit, de asemenea, o forță motrică: în artă, literatură și istoriografia armeană, prelucrarea trecutului și păstrarea identității au căpătat o importanță deosebită, ceea ce a creat un nou tip de conștiință colectivă.[2]   În perioada post-sovietică, în special după obținerea independenței de către Armenia, memoria genocidului a căpătat o nouă semnificație atât la nivel politic, cât și social: pe de o parte, a devenit unul dintre pilonii unității naționale, iar pe de altă parte, a determinat filosofia de politică externă și imaginea de sine a țării.[3]  Astfel, trauma istorică nu a rămas doar o parte a trecutului, ci a modelat în mod activ și dezvoltarea modernă a culturii, statalității și procesului de dezvoltare a statului armean modern.

Dintr-un alt punct de vedere, impactul genocidului armean nu s-a manifestat doar în domeniul memoriei și identității, ci a transformat fundamental și dezvoltarea culturală armeană.

Din cauza pierderii centrelor culturale tradiționale și a dispariției clasei intelectuale, dezvoltarea culturii armene a fost întreruptă pentru o bună perioadă de timp. Toate acestea au putut să capete o nouă formă doar prin intermediul rețelelor diasporei, ceea ce a prefigurat și faptul că viziunea asupra lumii a diasporei a avut o influență puternică asupra constituirii Armeniei independente.[4]  În perioada post-sovietică, acest patrimoniu cultural descentralizat a adâncit procesul de modernizare, întrucât Armenia independentă nu s-a putut baza pe o traiectorie de dezvoltare unitară și continuă, ci sa inspirat dintr-un spațiu cultural dispersat la nivel global, dar totuși interconectat. [5]  Astfel, tragedia trecutului a contribuit, în mod paradoxal, la formarea unei identități culturale armene transnaționale, care determină până în prezent dezvoltarea culturală și socială a țării. [6]

Într-o altă abordare, impactul genocidului armean poate fi surprins cel mai bine în instituționalizarea memoriei și în formele de autoreprezentare culturală. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, în special sub restricțiile perioadei sovietice, gestionarea si prelucrarea deschisă a traumei a fost împinsă pe un plan secundar.[7]  Monumentele, muzeele și comemorările oficiale nu au servit doar la păstrarea trecutului, ci au creat și un nou tip de coeziune culturală. [8]  În cursul dezvoltării post-sovietice, acest proces a contribuit la formarea unei narațiuni naționale modelate în mod conștient, în care motivul suferinței istorice și al supraviețuirii apare simultan ca avertisment și ca forță de formare a identității. În consecință, cultura armeană nu numai că și-a păstrat tradițiile, ci le-a și reinterpretat în mod activ în contextul statalității moderne și al provocărilor globale din prezent.[9]

Anca Damjan-Pal, student la catedra de armenologie din cadrul Universității Catolice Pázmány Péter din Budapesta, membru al filialei UAR din Cluj.

____________________

Imagini de la comemorarea zilei Genocidului pe 24.04.2026 la Khacikarul de la malul Dunării în partea din Pesta a Budapestei, respectiv, momente de la slujba de comemorare a Martirilor, de la biserica armeană în partea din Buda a Budapestei

fotografii Facebook Akopjan Nikogosz, Budapesta

______________________________

[1] Razmik Panossian – The Armenians: From Kings and Priests to Merchants and Commissars (2006) pg. 220-25.

[2] Marc Nichanian – The Historiographic Perversion (2009) → Examines trauma, memory, and representation. pg.45-52.

[3] Ronald Grigor Suny – They Can Live in the Desert but Nowhere Else: A History of the Armenian Genocide (2015) pg. 330-335.

[4] Ronald Grigor Suny – They Can Live in the Desert but Nowhere Else: A History of the Armenian Genocide (2015) pg. 200-210.

[5] Razmik Panossian – The Armenians: From Kings and Priests to Merchants and Commissars (2006) pg. 300-305

[6] Gérard Beledian. Precarious Armenia. Translated by Christopher Atamian. Los Angeles: Semiotext(e), 2018. pg. 70-78

[7] Marc Nichanian – The Historiographic Perversion (2009) → Examines trauma, memory, and representation. pg. 90-98.

[8] Razmik Panossian – The Armenians: From Kings and Priests to Merchants and Commissars (2006) pg. 340-345

[9] Gérard Beledian. Precarious Armenia. Translated by Christopher Atamian. Los Angeles: Semiotext(e), 2018. pg. 110-118

by Redactor