Comemorare emoționantă în Bacău: armenii nu uită Genocidul din 1915 și Exodul din 2023

Armenii de astăzi, de oriunde, continuă să spună că pentru ei „Memoria este o rană încă deschisă!”. Ei rememorează anual Genocidul împotriva armenilor, din anul 1915, dar și Exodul armenilor din Arțakh, din 2023. Așa gândesc și așa simt și armenii din județul Bacău, care, vineri, 24 aprilie 2026, au comemorat Genocidul și Exodul cum n-au mai făcut-o niciodată: printr-o manifestare artistică și profund emoțională pe care au intitulat-o „Memoria – o rană încă deschisă: 1915-2023. De la Genocid la Exod” și prin care au ținut să transmită un mesaj ferm: „Istoria nu este doar trecut – ea continuă!”.

Manifestarea a avut loc, într-o atmosferă demnă de evenimentul de comemorare, doar la lumina lumânărilor, la elegantul sediu al Sucursalei din Bacău a Uniunii Armenilor din România (UAR), după un excelent program conceput și regizat de Armand Agop și de mereu surprinzătorul regizor și actor Florin Kevorkian.

La manifestare au venit, alături de membrii Sucursalei, și Președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România – Dumitru Brăneanu, Președintele și Secretarul general ai Filialei Județene „Cultul Eroilor” – Dănuț Voicu și Petru Done (care a reprezentat și Filiala Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România), Președinta Forumului Democrat German din Bacău, Președintele Comunității Evreilor din Bacău – Hainrich Brif, Vicepreședinta Asociației Partida Romilor „Pro-Europa”, Bacău – Marieta Hârțescu, cercetătorul de monumente vechi băcăuane , colecționarul și monografistul ing. Mihai Ceucă și Secretarul Forumului Democrat German Bacău și Corespondent al ziarului „Algemaine Deutsche Zeitung fur Rumanien”, care apare la București – Ulrich Brunhuber.

Manifestarea a fost deschisă cu un cântec tradițional armean, „Krunk” (Cocorul), celebru în versiunea artistică realizată de Komitas, simbol al dorului și al identității naționale – vizionat pe ecranul televizorului. În acest timp au fost aprinse primele două lumânări dintre cele 24, dintr-un aranjament pe o masă rotundă pe care erau și 12 cu numele a tot atâtea localități în care au avut loc acte de Genocidul din 1915, pe fiecare fiind trecut și numărul de persoane afectate acolo, iar la final și o lumânare pentru Exodul din 2023.

Apoi a vorbit președintele Sucursalei UAR, Vasile Agop: „Ne-am întrunit pentru a marca împlinirea a 111 ani de la genocidul împotriva armenilor și pentru a reflecta asupra unei realități care, din păcate, nu aparține doar trecutului. Titlul acestei manifestări arată că memoria unui popor nu se închide odată cu trecerea timpului, ea continuă să trăiască, să doară și să ne definească. Evenimentul de astăzi nu este unul politic, este un act de memorie, un moment în care alegem să nu uităm, vom vorbi despre trecut, dar și despre prezent. Vom asculta poezie, mărturii, muzică, vom aprinde lumânări și vom păstra un moment de liniște. Toate acestea nu sunt simple gesturi simbolice, sunt forme prin care spunem că memoria există, că suferința nu este uitată și că demnitatea unui popor nu poate fi ștearsă. Memoria nu este doar o obligație față de cei care nu mai sunt, este și o responsabilitate față de cei care vin după noi. Prin acest eveniment, nu doar comemorăm. Încercăm să înțelegem, să transmitem și să păstrăm vie o parte din istoria noastră comună.”

Cocorul și barza – simboluri ale tristei istorii armene

Despre aceste simboluri a vorbit Armand Agop: „Există simboluri care spun mai mult decât cuvintele. În cultura armeană, două păsări migratoare poartă sensuri profunde: cocorul și barza.

Cocorul este mesagerul dorului. El leagă locul de plecare de locul în care nu te mai poți întoarce. Este vocea celor care întreabă, peste timp: «Ce mai este acasă? ». Barza, în schimb, revine la cuib. Ea simbolizează continuitatea, viața care merge mai departe, chiar și după rupturi și este imaginea tăcută a speranței.”

Istoriile Genocidului și Exodului

În anul 1915 sute de mii de armeni au fost deportați, iar majoritatea au pierit. „Nu a fost doar o tragedie umană, ci și distrugerea unei luni, a unor comunități, biserici, școli și tradiții. A fost o ruptură profundă în istoria poporului armean, dar astăzi, când vorbim despre memorie, nu putem să ne oprim doar la trecut.” – a precizat Vasile Agop.

În anul 2023, în Arțakh, peste 100.000 de armeni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele în doar câteva zile. Oficial, nu a fost o deportare, dar a fost o plecare sub presiunea fricii, a incertitudinii, a lipsei de garanții pentru viitor. Republica Arțakh, în trecut sub denumirea de Karabahul de Munte, a fost o republică autoproclamată, de facto independentă, aflată în Caucazul Sudic, între Marea Neagră și Marea Caspică. Din 1993, guvernul autoproclamat controla, pe lângă o mare parte din teritoriul fostei regiuni Autonome și districtele azere dintre aceasta și granița cu Armenia și Iran. În cursul Războiului din 2020, Azerbaidjanul a reocupat toate teritoriile, care au fost colonizate preponderent de azeri până la primul război din Nagorno-Karabah (1991-1994). Coridorul Lacin, care leagă Arțakhul de Armenia, a fost blocat de Azerbaidjan în decembrie 2022. În septembrie 2023, Azerbaidjanul a lansat o altă ofensivă militară. Guvernul Republicii Arțakh a fost de acord să se dezarmeze și să inițieze discuții cu Azerbaidjanul, determinând exodul etnicilor armeni din zonă. Președintele Arțakhului a semnat, ulterior, un decret de dizolvare a tuturor instituțiilor republicii până la 1 ianuarie 2024, punând capăt existenței acesteia. La data de 1 octombrie 2023, aproape întreaga populație de etnie armeană din Nagorno-Karabah s-a refugiat în Armenia.

Istoriile Genocidului și Exodului au fost creionate și în discursul lui Florin Kevorkian. Apoi au avut loc un recital de poezie, din operele lui Daniel Varujan și Siamanto (susținut de actorul Valentin Braniște și de poeta SElena) și un recital Charles Aznavour – Ils sont tombés, cu pianista Ozana Kalmuski-Zarea, care a mai interpretat și compoziția lui Arno Babadjanian, „Elegie Komitas – Krunk”, în timp ce a recitat Florin Kevorkian.

A urmat proiecția documentarului ARTE Reportage „Nagorno-Karabakh: How the Storks Fly” („Nagorno-Karabah – cum zboară berzele”), unde imaginea berzei devine simbolul unei lumi care rămâne, chiar și atunci când oamenii pleacă.

Astfel, cocorul și barza nu sunt doar păsări, două forme ale aceleiași memorii: una care plânge și una care continuă. Pentru că „Istoria nu este doar trecut – ea continuă” – au precizat organizatorii manifestării.

La final, participanții au păstrat un profund moment de reculegere și a fost proiectat clipul „Vardapet Komitas – Krunk” în interpretarea solistului Sevak Avanesyan în catedrala Ghazanchetsots din Șuși (Arțakh).

Iar concluzia finală a manifestării, subliniată și de emoționantul discurs al lui Armand Agop, a fost „Evenimentul propune o paralelă discretă, dar profundă, între două momente istorice diferite, unite prin aceeași experiență a pierderii. Nu este doar o comemorare. Este o formă de memorie activă.”

Petru DONE

by Redactor