BEDROS HORASANGIAN : Sema, Kenneth  și armenii

O foarte emoționantă poveste de dragoste s-a născut la prima vedere între un prof american și o profă turcoaică. El se numește Kenneth W. Harl, iar turcoaica, Sema Tekgul. Nici tineri nu mai erau, când s-au cunoscut acum peste 15 ani. EL avea 60, EA 50, când s-au întâlnit prima dată. Americanul, venea în Turcia să cerceteze faimoasa piatră de la Nemrut Dagh. EL neînsurat (niciodată) EA ( nemăritată) niciodată. Așa a fost să fie, când e să fie. Și să iasă frumos cum numai în povești se poate întâmpla. Și a fost să se întâmple, într-o Turcie modernă cu un trecut nu mai puțin furtunos. Toată povestea celor doi o putem găsi pe Internet. Și armenii? Păi de la ei am dat eu peste povestea de amor a celor doi. Cum așa? Chiar așa. Citind. Keneth W. Harl fost profesor de istorie clasică și bizantină universitatea Tulane, New Orleans, până în 2022 când s-a pensionat – și se plimbă prin lume cu soția lui Sema, ca domnișoară Tekgul, originară din Siverek, în sud-estul Turciei – publică în 2023 un impresionant studiu sub titlul „Imperiile stepelor. Triburile nomade care au schimbat lumea” ( Editura Corint, 2026, traducere din limba engleză de Alina Popescu, Prefață – Cealaltă față a lumii vechi, de Ovidiu Pecican).

Nu mai lungesc pelteaua divagațiilor mele – când eram mic am apucat să mănânc peltea, un fel de dulceață în care fructele din care se făcea erau zdrobite până ce se lega o masă gelatinoasă extrem de dulce etc –  ci să trecem la ce am descoperit – vorba vine – în cartea lui Kenneth W. Harl. Studiul lui, care este o lungă narațiune despre popoarele și civilizațiile care s-au tot contrat unele cu celelalte – în câteva mii de ani s-au petrecut enorm de multe întâmplări și evenimente, unele au rămas în memoria omenirii, altele s-au risipit în negura timpului. Rămas de cele mai multe ori indiferent la destinul oamenilor care au făcut sau doar suportat istoria. Deci. Ce găsim la pagina 248 a lucrării lui Kenneth W. Harl ? Putem să-i spunem și Kenneth Effendi, acum e de-ai noștri, ca să spunem așa. Fără să știe limba turcă s-a îndrăgostit de-o turcoaică, nici ea foarte bună cunoscătoare a limbii engleze, s-au plăcut la iute ochire și a ieșit o poveste de dragoste care face toți banii – înainte erau la purtător, acum îi ținem pe card, alt bocluk ( necaz) pe capul nostru – atent relatată pe CNN Travel, de unde am preluat toate amănuntele unei iubiri care nu s-a transformat nici în film, nici în roman. A fost, este, trăită. La pagina 248 stă scris negru pe alb: „Turcii selgiucizi i-au asimilat, cu remarcabil succes, pe cei cuceriți. În 1071, Anatolia bizantină era locuită de cel puțin 12 milioane de creștini vorbitori de greacă și armeană, în timp ce nou-veniții, sosiți în două  valuri, întâi în secolul al XI-lea, apoi în secolul al XIII-lea, erau cel mai mult în număr de 500.000.” STOP. Urmează o trimitere cu numărul 1011 la notele ce acoperă peste o sută de pagini din coada cărții. Ce găsim la pagina 474 în dreptul cifrei 1011? Cităm :  „ Pentru  ADN-ul populației  turcești de astăzi, vezi Can Alkan et al.,”Whole Genome Sequencing of Turkish Genomes Reveals Functional Private Alleles and Impact of Genetic Interactions with Europe, Asia and Africa“, Geonomics 15 (2014), pp.1-12: disponibil online : http//bmcgenomics.biomedcentral.com/articleees/10.1186/1471-2164-15-963. Soția mea, Sema, născută la Suverek, în sud estul Turciei, și-a făcut un test ADN la Ancestry.com curând după căsătoria noastră, în 2014. Am descoperit că are un bagaj genetic de circa 75% armean, 19% mediteranean (indicând strămoși greci și italieni) și 6% mediu oriental. Presupun că strămoșii ei au fost armeni, greci bizantini și creștini sirieni, care in corpore, au învățat turcește și s-au convertit la islam între secolele al XIII-lea și al XVI-lea. Nu avea nici un strămoș în Asia Centrală. Regimurile care s-au tot succedat la Ankara au ezitat – și încă ezită – să permită generalizarea testelor ADN, întrucât rezultatele spulberă mitul naționalist turc al unei origini comune central-asiatice.” STOP! Nu comentăm în nici un fel afirmațiile lui Mr. Harl. Un soț fericit și care se bucură la senectute de sentimentele pe care nu le-a epuizat la junețe.

Dar dacă le alăturăm unei alte narațiuni/povești livrată de Avedis Bedros Hadjian într-o postare pe araratonline, în aceste zile comemorative sub genericul  În căutarea armenilor dispăruți – excelent documentar-interviu realizat de Andreea Tănase și echipa de la Factory – întreaga istorie devine copleșitoare. Romance-ul devine dramă, fericirea se mixează de la sine în malaxorul tragic al unui trecut încă nu pe deplin asumat de autoritățile turcești. O Turcie de azi, unde și în care cei doi soți, Keneth Effendi și Sema Hanâm – au fost împreună și pe Buiuk Ada/Prinkiponisia/Insula Fecioarei din mijlocul Mării Marmara, unde și  bunicii mei aveau o locuință de vară, în care se mutau între mai și septembrie când e f.cald la  Bolis, dragul de el, cum îl alintau cei care azi nu mai pot gusta din pelteaua amintirilor –își trăiesc frumoasa lor poveste de dragoste. Documentarul realizat de Uniunea Armenilor din România și interviul cu Avedis Hadjian este de toată isprava și ar merita vizionat de cât mai multă lume. Altfel aș bea o cafea la ibric, cu caimac și arome, împreună cu cei doi iubiți, a căror poveste merită și felicitările noastre. Un călduros La Mulți Ani! și casă de piatră. Dacă apar prin București promit să-i invit la un Imam Baildâ și un pahar de vin sec.

by Bedros Horasangian