BEDROS HORASANGIAN : Războiul din Iran și Armenia

Armenia istorică este pe harta lumii între trei mari lacuri. Sevan, în Armenia de azi – de unde se poate mânca un excelent faimos pește, Van – în Turcia de azi, care pe o insuliță din mijlocul ei adăpostește una dintre marile minuni ale arhitecturii medievale, Biserica Sfânta Cruce de pe insula Aghtamar, secolele X-XI, monument clasificat UNESCO și Urmia – pe teritoriul Iranului, nu departe de Djulfa, străvechi centru armenesc. Cine n-a ajuns la Isfahan, merită să facă un drum. În fine. Multe pagini de glorie trecută se sucesc în jurul acestor  dzov, mări cum le spun armenii, cu toate că sunt lacuri cu apă dulce. Relațiile dintre armeni și persani/iranienii de azi sunt mult, mult mai vechi și mai strânse decât se poate aproxima la o iute ochire. Puțină lume dintre trăitorii de azi știu că armenii au fost parte a marelui Imperiu Persan și că după secole de la adoptarea islamului de către vechii perși, abia în secolul XIX, la începuturile lui, o parte a trecut sub faldurile steagului imperial rus. Imperialismul rusesc nu începe cu Putin. Ultimele două secole au precipitat istoria zonei. Din vechea istorică Armenie de vest, șase vilaiate ce au fost sub jurisdicție otomană au fost vidate de armeni, între 1915-1923, Genocid și epurare etnică, astfel că renașterea unei noi Republici Armene în 1918 a fost o neașteptată minune. N-a durat mult, bolșevicii lui Lenin ș Stalin au făcut tot posibilul să  se aleagă praful de noul stat armean. Suveran, independent. N-a fost să fie. A renăscut după căderea comunismului și dezmembrarea URSS-ului, moment deplâns amarnic de actualul președinte de la Kremlin. A urmat ce-a urmat, conflictele succesive cu Azerbaidjanul, din care, din nefericire, mereu armenii au avut de pierdut. Volens-nolens, mai cu hâr – mai cu mâr s-a ajuns la situația de azi. Cu un acord de încetare a focului/armistițiu/parțial acord de pace, parțial proiect cu extinderi economico-strategice girat de Donald Trump, președintele SUA. Care, după mai multe întâlniri cu PM armean acum știe, cât de cât, că există și Armenia. Ce va mai fi, ce va urma? Nu știm bine, situația internațională e fluidă. Evenimentele sunt în curs de desfășurare. Ca și războiul din Ucraina – operațiune militară specială, sanchi, cum tot insistau autoritățile de la Moscova – departe de a se încheia, conflictul din Orientul Mijlociu se complică. Ce părea a fi un soi de blitzkrieg se tranformă într-un război de uzură. Numărul celor implicați în bombardarea diferitelor ținte – militare, dar și din nefericire, civile este într-o continua creștere. Mai zilele trecute iranienii au trimis o rachetă balistică la Dimona – un vechi centru de cercetări nucleare israelian, fără să provoace victime în timp ce au fost atacate centre  nucleare iraniene de la Natanz și Bushehr. Fără consecințe radioactive. Dar. Dar ROSATOM, grupul rusesc care contribuie la funcționarea centralei nucleare iraniene a anunțat evacuarea a 164 de lucrători ruși printr-un drum care duce în Armenia. Și iată cum Armenia, de care se vorbește acum mai rar – sau deloc – după încheierea războiului din Arțakh/Nagorno Karabagh este amintită în acest context. Incendiar-exploziv, de-a dreptul, șuieră rachete, drone și bombe în toate direcțiile. Care pe care, nu s-a ajuns la Totaleskrieg ( Război Total) dar semnele rău prevestitoare nu sunt departe. Cică se negociază – zice Donald Effendi, dar rezultatele concrete tot întârzie să apară. Sperăm să se ajungă la un acord/înțelegere ce-o fi, dar să se pună capăt bombardamentelor. Reciproce. Tamam, ar  fi spus bunicul meu. Un fel de OK pentre vremurile de odinioară.

by Bedros Horasangian