Posteritatea Anei Aslan

          Numeroase articole și volume au fost publicate după moartea Anei Aslan, la București, în 1988. Documentate ireproșabil pentru perioada în care au apărut și având o arhitectură riguroasă, scrierile pun în lumină mai ales descoperirile și tratamentele revoluționare ale acestui medic excepțional. Realizările științifice și povestea vieții sale trebuie cunoscute pentru că Ana Aslan s-a reinventat în locurile unde a lucrat, produsele sale pe bază de procaină, participând cu succes la târguri internaționale. Documentarele și volumele despre parcursul său profesional pot fi privite ca acte de recuperare istorică și culturală, fiind în același timp omagii aduse unei femei puternice, vizionare care a surmontat destule prejudecăți și a avut într-o anumită perioadă o relație complicată cu puterea.

          Revenim periodic la Ana Aslan pentru personalitatea sa complexă, pentru renumitele Gerovital H3 cu procaină și Aslavital, pentru munca de pionierat în domeniul geriatriei și rezultatele ei deosebite. Fascinația pacienților și a medicilor de pretutindeni pentru dăruirea, dârzenia, firea luptătoare și lucrul departe de tirania locurilor comune a fost o constantă a vieții sale.

          Apariția în 2026 la editura Upstitute a masivului volum intitulat Invincibila-Ana Aslan de la cercetare la diplomație medicală, semnat de Anca Elena Ștefan și soții Aurelia și Ștefan Lăpușan  este binevenită, actualitatea rezultatelor medicului de origine armeană fiind de necontestat. Această lucrare atrage în primul rând atenția prin documentarea vastă  și riguroasă pentru a pune în valoare activitatea prodigioasă a Anei Aslan, realizările sale științifice și contextul în care acestea au fost posibile. Cei trei autori au consultat documente din mai multe biblioteci din București, Constanța, Iași și Timișoara și au utilizat informații din monografia intitulată Moștenirea publicată în 2022, la Editura Academiei.  Practic au folosit toate sursele, de la manuscrise la articole din presa vremii, de la scrisori la interviuri și lucrări științifice, urmărindu-se importanța fiecărui document pentru a reconstitui atât perioada în care a trăit, cât și conturarea unui portret fidel. În plus în volum citatele sunt prezentate distinct pentru a păstra tonul sincer și natural al Anei Aslan. Faptele sunt înfățișate cronologic, în desfășurarea lor normală alături de biografii ale altor personaje, precum părinți, medici, colaboratori. Aproape fiecare pagină conține numeroase note explicative binevenite în contextul înțelegerii evenimentelor.

          Impresionanta lucrare este structurată în trei părți. Prima dintre ele, având peste o sută de pagini, are în vedere familia, copilăria și formarea acestei tinere curajoase care provenea dintr-o familie de armeni. Găsim astfel în carte date relevante despre părinți și chiar despre bunici.  Măgărdici Aslan, tatăl, brăilean de vază, negustor vestit de cereale și mama, Sofia Popovici Aslan, vorbitoare de limbi străine, au fost renumiți pentru perseverența și dârzenia lor. Ana, cel mai mic copil al familiei s-a născut în prima zi a anului 1897. La nașterea ei, tatăl avea deja cincizeci și șapte de ani. Toți cei patru copii ai familiei Aslan au avut parte de o educație aleasă. Cei doi băieți au absolvit Politehnica din Dresda și au lucrat ca ingineri chimiști. Unul dintre ei, Bombonel, a fost în plus pasionat de muzică, a compus și a cântat la fagot. Sora mai mare, Angela, s-a dedicat picturii. De altfel și alți membrii ai familiei Aslan au fost cunoscuți în epocă, fiind avocați, scriitori și traducători.  De exemplu, unchiul Anei, fratele lui Mărgărit Aslan, a studiat la Paris, la Sorbona, a publicat numeroase lucrări, remarcându-se ca profesor, scriitor și filozof. O altă rudă, I. C. Aslan a fost dramaturg și traducător. Una dintre comediile sale, s-a jucat la Teatrul Național din București o perioadă îndelungată, bucurându-se de succes. Efectiv, toți membrii acestei familii s-au remarcat în orașele unde au trăit prin munca asiduă și talentul lor deosebit, toate acestea având, în mod firesc, impact asupra educației Anei. În arhiva Institutului de Geriatrie și Gerontologie se găsesc notițe care cuprind amintiri despre perioada copilăriei. Tătăl, Măgărdici Aslan, a murit când Ana avea treisprezece ani, mama a vândut casa din Brăila și familia s-a mutat la București. După ce a absolvit în 1915 Școala Centrală, s-a înscris la Facultatea de Medicină, unde a intrat fără taxe, mama ei, fiind văduvă, fără avere.

          Tot în prima parte a volumului autorii analizează viața medicală de la începutul secolului al douăzecilea, arătând fragilitatea sistemului medical care se confrunta cu boli contagioase precum tifosul, tuberculoza și chiar lepra.  De asemenea se amintește în carte faptul că înainte de Primul Război Mondial erau foarte, foarte puține doctorițe și se evidențiază climatul instabil și precar în care și-a început formarea Ana Aslan. După începerea războiului, studenții de la Medicină au fost trimiși pe front și în spitalele din diferite orașe pentru a îngriji bolnavii.  La Iași, tânăra Ana a lucrat într-un spital militar cu Thoma Ionescu, renumit chirurg. În carte există o serie de informații privind activitatea Reginei Maria care prezentă în spitalele militare a ajutat enorm la bunul mers al lucrurilor într-o perioadă în care tifosul făcea ravagii.

          Găsim în prima parte a lucrării și un portret al Martei Trancu Rainer, medic de origine armeană care a fost recunoscută drept prima femeie chirurg din România și renumit obstetrician mai ales în prima jumătate a secolului al douăzecilea. Meritele sale au fost multe, a condus Spitalul Colțea, Spitalul de Chirurgie instalat în Palatul Regal la solicitarea Reginei Maria, a militat continuu pentru recunoașterea statutului femeilor în cadrul corpului medical. În afară de acest portret sunt prezentate și alte femei care au activat în domeniul medical în timpul Primului Război Mondial, precum Elena Densușianu-Pușcariu, Alice Magheru, Maria Parhon, Elena Alistar.

          Tot în prima parte a acestei lucrări vaste dedicate Anei Aslan sunt evocați maeștrii ei, medicii Daniel Danielopolu, Thoma Ionescu, C. I. Parhon. O imagine despre perioada petrecută la Iași de tânăra Ana oferă scrisorile primite de la familie și prieteni. Un loc aparte printre ele ocupă corespondența cu Mihail Nicolau, diplomat de carieră care a început să-i scrie din 1917. În volum sunt cuprinse mai multe ilustrate pe care Nicolau i le-a trimis de-a lungul timpului. Peste o sută de scrisori primite de la medicul Nicolae Zlotescu s-au păstrat în arhiva Institutului de Geriatrie și Gerontologie, dintre care în carte sunt selectate câteva semnificative pentru natura relației de prietenie.

          După absolvirea Facultății de Medicină, în 1922, Ana s-a înscris la doctorat, avându-l coordonator pe medicul Daniel Danielopolu. O perioadă importantă din parcursul ei profesional a fost participarea la două stagii de pregătire la Techirghiol. În prezentarea acestei perioade autorii au evocat personalitățile pe care le-a cunoscut atunci Ana Aslan.

           Prima parte a lucrării se încheie cu informații valoroase privind perioada în care tânăra a lucrat alături de medicii Danielopolu și Emil Crăciun în București, la Institutul Clinico-Medical B. Sunt de fapt anii premergători descoperirii  Gerovitalului, când această doctoriță a semnat numeroase articole cu Emil Crăciun, ceea ce atestă prietenia dintre ei cu rezultate semnificative în sfera cercetărilor medicale. O vreme, cât a fost plecat, Crăciun i-a trimis scrisori care au fost păstrate și ele sunt incluse în carte.

          În partea a doua a volumului intitulată sugestiv Mitul tinereții veșnice și având peste o sută de pagini autorii se referă la modul în care Ana Aslan și-a construit cariera, cercetând continuu și manifestând grijă deosebită și empatie față de pacienți. Faptul că încă de la începutul activității sale recunoștința celor pe care i-a îngrijit cu dăruire s-a conturat în numeroase scrisori de mulțumire atestă atât profesionalismul, cât și felul în care tânăra a știut să aline suferințele chinuitoare ale bolnavilor. Nu este nicio surpriză faptul că în 1929 a devenit asistent universitar la clinica condusă de profesorul Danielopolu, un mentor extrem de exigent. Acea perioadă, în România a fost marcată de progresul medicinei. Unul dintre exemple în acest sens a fost crearea primei catedre de endocrinologie la Facultatea de Medicină din București, lecția inaugurală, fiind ținută de profesorul C.I. Parhon. Tot atunci tinerei Aslan i-a devenit clar faptul că medicina nu trebuie să se rezume doar la tratarea bolilor, ci are rolul de a încetini degradarea biologică. Așa a început ascensiunea sa prin promovări și participări la congrese internaționale.  Nu poate fi ignorat nici faptul că munca susținută alături de profesorul Danielopolu a contribuit în mod decisiv la formarea ei.

          Al Doilea Război Mondial a însemnat pentru Ana Aslan o nouă perioadă de provocări prin îngrijirea răniților și salvarea multor vieți. Experiența anilor de clinică, studiul susținut și perseverența au avut un cuvânt greu de spus în continuare, în susținerea comunicărilor științifice. Lucrările acestea s-au bucurat întotdeauna de aprecieri. De la mijlocul anilor patruzeci a început cu curaj Ana Aslan să administreze procaina în afecțiuni reumatismale cu dureri mari, precum cele de genunchi și coloană.

          O altă perioadă importantă din viața acestei doctorițe este cea care a început prin titularizarea sa, în 1945, la Timișoara ca profesoară la Facultatea de Medicină. În orașul din vestul României, Ana Aslan a aprofundat studiul novocainei și s-a edificat privind efectele ei benefice ca și impactul asupra sistemului nervos. În cei patru ani petrecuți la Timișoara a obținut fonduri pentru dotarea facultății și a adus un bogat material didactic. Firește, despărțirea de Timișoara, în 1949, nu a fost ușoară pentru că a trebuit să părăsească o clinică nouă cu o bună dotare, situată într-un parc mare, dar scopul ei a fost mereu să afle tainele procainei. După transferul la Institutului de Endocrinologie C. I. Parhon a administrat procaina pacienților pentru tratarea reumatismului, fiind mereu preocupată de problemele îmbătrânirii. În același timp a tratat mulți bătrâni de la căminul I. C. Frimu care a devenit mai târziu Institutul Experimental de Geriatrie. Celor cu artroze, spondiloze, depresii, anxietate și boli cardiovasculare le-au fost administrate injecții cu procaină. După ani lungi de suferințe bătrânii s-au simțit ascultați și îngrijiți. Autorii volumului amintesc faptul că printre cei tratați s-au numărat fiica lui Titu Maiorescu, Lavia Maiorescu, Ecaterina I. Raicoviceanu, ziaristă, traducătoare și scriitoare, Constantin Rădulescu Motru, filozof, autor prolific și președinte al Academiei Române în perioada 1938-1941.

           După instaurarea regimului comunist, Ana Aslan nu și-a uitat prietenii ale căror bunuri fuseseră naționalizate, a căutat să-i protejeze, iar pentru unii a și intervenit personal. Actele sale de generozitate, altruism și noblețe au fost cunoscute de mulți. Pe de altă parte, în volum se precizează faptul că a fost recunoscătoare comuniștilor pentru că și-a putut împlini tot ce și-a dorit în profesie.

           Decretul de înființare a Institutului de Geriatrie a fost semnat în 1955 de Petru Groza, marcând un moment esențial în cariera mai multor medici. Munca Anei Aslan a fost apreciată și în străinătate, fiind invitată des la congrese și alte manifestări științifice. După cum se menționează în carte, medicul și-a plătit din fonduri proprii călătoriile în străinătate pentru promovarea Gerovitalului H3. Cu abilitate, tact, politețe, a făcut față și s-a remarcat pe plan internațional. Un rol important în acea perioadă l-a avut și prietenia cu Alexandru Duiliu Zamfirescu, contribuția lui în promovarea Gerovitalului fiind remarcabilă. Astfel în volum apare corespondența dintre cei doi cu reliefarea diferitelor nuanțe ale acestei relații.

          Partea a treia a cărții se referă la impactul utilizării Gerovitalului, și a  altor tratamente revoluționare la institutul condus de Ana Aslan care a devenit un pol de atracție la nivel global.  În cele o sută cincizeci de pagini ale acestei părți sunt prezentate detaliat nu numai succesele produselor românești, ci și felul în care a fost văzută în acea perioadă îmbătrânirea cu toate neajunsurile ei. De asemenea nu sunt ocolite acuzațiile autorităților și invidia de care a avut parte acest medic.

          De fapt, toate gesturile Anei Aslan s-au dovedit a fi  mereu îndrăznețe și profund novatoare.  În carte se precizează faptul că tratamentul cu procaină a fost administrat nu numai bătrânilor. Ana Aslan s-a supus tratamentului, pentru a-i înțelege efectele. Alături de ea și actrița Lucia Sturza Bulandra a procedat la fel. În 1958 a fost brevetat Gerovital H3 și în 1959 a început producerea acestui medicament care ulterior a fost disponibil în farmacii. Se pot ghici anii de cercetări, eforturi și lupte în spatele acestui succes. Exportul acestui medicament a crescut de la an la an, aportul valutar fiind considerabil. Terapia cu procaină s-a bucurat de un imens succes pentru că bătrânețea a putut fi privită ca un proces parțial reversibil care poate fi influențat prin intervenții farmacologice. Ana Aslan entuziastă, meticuloasă, a continuat cercetările și așa a apărut Aslavitalul, un medicament nou, rod al unei experiențe clinice bogate și având un efect mai pregnant decât cel al Gerovitalului H3 în anumite cazuri. Al cincilea brevet de inventator l-a obținut Ana Aslan în 1970 prin înregistrarea acestui produs care a fost lansat clinic un an mai târziu și utilizat în spitale de geriatrie din lume.

          În carte se evidențiază faptul că lideri politici, artiști cunoscuți, oameni de știință de pretutindeni s-au tratat la Otopeni, Institutul de Geriatrie fiind un centru de referință în cercetarea problemelor legate de îmbătrânire.  Clinicieni din Europa și SUA au confirmat în studiile lor  efectele benefice ale produselor românești, accentuând faptul că Ana Aslan este o autoritate în domeniul geriatriei.

          Personalități de prin rang din România persecutate de comuniști, precum Mihalache, Ghica, Suțu au beneficiat de tratamente aici. Internările lor de lungă durată au stârnit suspiciuni și au marcat începutul unui proces  lung de discreditare.  Notorietatea acestui institut  a determinat încă din ani șaizeci creșterea numărului de internări. În același timp peste tot se vorbea de Gerovital H3 care era livrat în mai toate țările. De exemplu, în 1964, Gerovitalul a fost prezent la nouă târguri internaționale. Autorii amintesc în volum faptul că în 1964 a fost înființat în satul Agafton de lângă Fălticeni un sat al bătrânilor, de fapt o bază experimentală a Institutului de Geriatrie.  Acest sat avea o sută de case, dispunea de servicii sociale, chiar și de un restaurant care servea gratuit trei mese zilnic. Un dispensar utilat completa condițiile de aici.

          Din 1980 în România au fost aduși prin Oficiul Național de Turism Carpați pacienți străini pentru tratament, tarifele în valută putând ajuta mult statul român. În anii optzeci, Ana Aslan a devenit una din cele mai cunoscute personalități la nivel mondial, după ce a călătorit în peste cincizeci de țări de pe cinci continente. Peste treizeci de ani, în Europa a fost remarcată prezența ei constantă la simpozioane și congrese. În 1984, i s-a decernat la Florența, premiul Marie Curie, popularitatea Gerovitalului fiind imensă. La Institutul de Geriatrie au fost tratați și pacienți din Asia,  Australia, Africa, Canada, America Latină,  Europa, SUA. Nu numai tratamentele inovative cu Gerovital H3 au făcut înconjurul lumii, ci și personalitatea sa  care a îmbinat cunoștințele valoroase cu rafinamentul, eleganța, diplomația, tactul și abilitatea de a convinge. A fost primită cu onoruri peste tot în lume, s-a întâlnit cu miniștri și chiar președinți, toate culminând cu acordarea premiului Fundației Franzhei, la New York, în 1985 pentru activitatea științifică. 

          În volum autorii au evidențiat faptul că statul român prin consultațiile de la Institutul de Geriatrie și Gerontologie și prin comercializarea Gerovitalului a obținut câștiguri semnificative. Din păcate, Ana Aslan a cunoscut nu numai gloria, faima și recunoașterea lumii, ci și umilința acuzațiilor, evident nefondate. Faptul că a tratat pacienți care erau adversari înverșunați ai comunismului, precum Constantin Rădulescu Motru sau  pacienți săraci și neajutorați i-a adus mari prejudicii. I s-a imputat o sumă mare, reprezentând cheltuieli cu tratamentul acestora, toate contestate de Ana Aslan. A urmat un proces lung care s-a încheiat cu foarte puțin timp înaintea decesului profesoarei doctor Aslan, în mai 1988.  A plecat din această lume la nouăzeci și unu de ani, fără moștenitori  direcți și averea sa a intrat în patrimoniul statului.

          Volumul readuce în atenția cititorilor o personalitate emblematică pentru istoria medicinei din România. Zeci de fotografii grăitoare din diferite arhive însoțesc textul. De asemenea nu lipsesc din lucrare informații legate de istoria Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie. Cartea, având o grafică seducătoare, poate urca rapid în topul preferințelor cititorilor pentru că reprezintă o lectură captivantă în pofida numeroaselor informații medicale.       

Andreea Barbu

by Andreea Barbu