Redactor

Violonista Alexandra Conunova cântă Haciaturian la Sala Radio

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Vineri, 20 februarie 2026 (de la 19.00), aveți ocazia de a asculta la Sala Radio lucrarea ce a deschis toamna trecută Festivalul Internațional „George Enescu”: Concertul în re minor pentru vioară și orchestră semnat de Aram Haciaturian – în interpretarea solistică a unei invitate extraordinare: violonista Alexandra Conunova

Compus în 1940, concertul a fost dedicat celebrului violonist David Oistrakh și a fost interpretat pentru prima dată în același an, la Moscova, cu Oistrakh ca solist. Lucrarea ce îmbină influențe folclorice armene cu sonorități romantice târzii i-a adus imediat lui Haciaturian un succes internaționalși rămâne și astăzi una dintre compozițiile sale cele mai frecvent cântate.

Câștigătoare a premiului I la Concursul de vioară „Joseph Joachim” – Hanovra și laureată la cea de-a XV-a ediție a Concursului Internațional „Ceaikovski” – Moscova și la Concursul Internațional de Vioară din Singapore, Alexandra Conunova a fost apreciată pentru virtuozitatea ei, tonul cald și tehnica impecabilă. A concertat alături de multe dintre cele mai importante orchestre internaționale, precum London Symphony, Orchestre de Paris, Mahler Chamber Orchestra, Orchestre de la Suisse Romande, Orchestra della Svizzera Italiana, Paris Chamber Orchestra, Oxford Philharmonic, Barcelona Symphony, Tokyo Metropolitan Symphony Orchestra ș.a. 

Prima înregistrare a Alexandrei Conunova cu Sonatele pentru vioară de Prokofiev, pentru casa de discuri Aparté, a fost primită cu mare entuziasm: „Această înregistrare o revelează pe Conunova ca o artistă importantă – atât din punct de vedere al siguranței tehnice, cât și al îndrăzneții interpretative…” (Gramophone); „… acesta este deja un candidat pentru unul dintre cele mai bune discuri ale anului” (The Strad).

Evenimentul este prezentat de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului italian Andrea Sanguineti. Seara se va încheia cu o altă „bijuterie” a muzicii clasice: Simfonia nr. 5 semnată de Ceaikovski.

Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio)  și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele sunt disponibile în sistem online pe www.bilete.ro și în Rețeaua Bilete.ro. Biletele se pot achiziționa și de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.salaradio.ro – secțiunea Bilete.

din comunicatul salaradio.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *