Mihai Stepan Cazazian

ȘAH – „Cupa Tigran Petrosian” 2026, la Sucursala Armenilor din Bacău

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Sucursala Bacău a Uniunii Armenilor din România (UAR), în colaborare cu ACS Regional de Șah „Nord-Est” au organizat, sâmbătă, 24 ianuarie 2026, a VIII-a ediție a concursului de șah rapid „Cupa Tigran Petrosian”. La concurs s-au înscris 44 de elevi – copii și juniori din mai multe localități și cluburi de șah, pentru un open elvețian în șase runde cu 15 minute timp de joc pentru fiecare concurent. Competiția a fost organizată pentru un singur turneu open, s-a adresat grupelor de vârstă U8, U10, U12, U14 și U16 ani, și a fost arbitrată de ing. Jănică Negruț (arbitru principal) și de Rafael și Gabriel Ienășoaie. La eveniment au fost prezenți numeroși pasionați de șah, dar și părinți ai concurenților, alături de care s-au aflat și consilierul local Ilie Bîrzu și secretarul Filialei Județene „Cultul Eroilor” și al Filialei Bacău a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România – Petru Done.

Evenimentul a fost deschis de președintele Sucursalei UAR, Vasile Agop – director de turneu, care a vorbit despre personalitatea marelui campion mondial Tigran Petrosian, care a obținut 6 ani la rând titlul de campion mondial. „Vreau să fac din sucursala noastră – a precizat Vasile Agop – o organizație de utilitate publică și care promovează bune relații inter-etnice. Ne ocupăm aici de promovarea și de tradițiile poporului armean, dar, în același timp, ne implicăm și în activitatea comunității noastre și promovăm inclusiv jocul sportiv de șah. Colaborăm foarte bine cu Asociația sportivă „Nord-Est”, condusă de președintele Costică Lupușoru, dar am extins această colaborare și cu cei de la Clubul Sportiv Municipal Bacău, însă avem o colaborare și cu Inspectoratul Școlar Județean, cu Primăria Bacău și cu instructori de șah din Bacău. Noi așteptăm aici copii care își doresc să participe la cursuri de inițiere în jocul pe cele 64 de pătrățele ale tablei de șah.”

Clasamentul final

U8 – Locul 1 – Sebastian Micu (ACS Academia Văsâi); Locul 2 – Ștefan Davidoaia (Centrul Militar Bacău); Locul 3 – Eduard Ardeleanu (Palatul Copiilor Piatra Neamț);

U10 – 1. Ariana-Teodora Timaru (ACS Academia Văsâi); 2. Filip-Alexandru Manolache (Palatul Copiilor Piatra Neamț); 3. Darius-Andrei Mocanu (ACS Academia Văsâi);

U12 – 1. Vanesa-Maria Văsâi (ACS Academia Văsâi); 2. Teodora-Elena Stanciu (ACS Regional „Nord-Est”); 3. Dimitrie Lazăr (ACS Regional „Nord-Est”);

U14 – 1. Ilie Cârnu (ACS Academia Văsâi); 2. Andrei Bîliș (CSM Moinești); 3. Daria-Maria Ursu (CS „Balta Albastră”, Siretu);

U16 – 1. David Tarcău (ACS Academia Văsâi); 2. Ariana-Gabriela Voaideș-Cajban (Palatul Copiilor Piatra Neamț); Alin-Ionuț Paraschiv (ACS Regional „Nord-Est”);

Fete – 1. Maria-Sofia Bujor (ACS Academia Văsâi); 2. Flavia Cășeru (Centrul Militar Bacău); 3. Ana-Maria Lupa (CS „Bicazul”, Bicaz).

Rolul șahului în formarea gândirii elevilor

Șahul nu este doar un joc, ci un veritabil instrument educațional, cu efecte profunde asupra dezvoltării intelectuale și morale a elevilor. Practicat constant, el contribuie la formarea unei gândiri logice, strategice și responsabile, calități esențiale pentru succesul școlar și pentru viața adultă.

În primul rând, șahul dezvoltă gândirea logică și capacitatea de analiză. Fiecare mutare presupune evaluarea mai multor variante, anticiparea consecințelor și alegerea soluției optime. Elevii învață, astfel, să gândească structurat, să compare opțiuni și să ia decizii argumentate.

În al doilea rând, jocul de șah stimulează concentrarea și memoria. Reținerea pozițiilor, a planurilor de joc și a tiparelor tactice îi ajută pe elevi să-și antreneze atenția susținută și memoria de lucru, abilități transferabile direct în procesul de învățare la clasă.

Un alt beneficiu important este dezvoltarea gândirii strategice și a răbdării. Șahul îi învață pe elevi să planifice pe termen mediu și lung, să aibă răbdare și să înțeleagă că succesul este rezultatul unor pași bine calculați, nu al impulsivității.

De asemenea, șahul are un rol formativ în plan moral și emoțional. Elevii deprind respectul față de reguli și față de adversar, acceptarea înfrângerii și asumarea responsabilității pentru propriile decizii. Învață să câștige cu modestie și să piardă cu demnitate.

Nu în ultimul rând, introducerea șahului în școală favorizează egalitatea de șanse, fiind un domeniu în care performanța nu depinde de condiția fizică sau de statutul social, ci de efort, inteligență și perseverență.

În concluzie, șahul reprezintă un aliat valoros al educației moderne. Prin cultivarea gândirii logice, a disciplinei mentale și a caracterului, el contribuie semnificativ la formarea unor elevi echilibrați, capabili să gândească autonom și responsabil într-o lume tot mai complexă.

Petru DONE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *