102 ani de la nașterea lui Paruyr Sevak

Paruyr Sevak (Պարույր Սևակ; numele real: Paruyr Ghazaryan) s-a născut la 24 ianuarie 1924 în satul Ceanakhci (astăzi Zangakatun), în regiunea Ararat, într-o familie de agricultori. Încă din copilărie a manifestat o pasiune excepțională pentru lectură și studiu. A urmat Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Erevan (absolvită în 1945), apoi și-a continuat formarea la Institutul de Literatură „Manuc Abeghian” al Academiei de Științe, afirmându-se atât ca poet, cât și ca filolog și critic literar.

Considerat una dintre figurile centrale ale poeziei armene moderne, Sevak a îmbinat în opera sa conștiința civică, profunzimea psihologică și memoria istorică. A debutat cu volumul Nemuritorii poruncesc (1948), urmat de Intimitate ireconciliabilă (1953), Calea iubirii (1954), Din nou cu tine (1957), Omul în palmă (1963), Să se facă lumină! (1969) și Cunoscuții voștri (1971). Capodopera sa a fost poemul Clopotniță neostoită (1959), dedicat lui Komitas și împletit cu destinul tragic al poporului armean. A realizat și studii importante, inclusiv monografia Saiat-Nova, susținută în 1967, pentru care a primit ulterior titlul de doctor în științe filologice (1970). A tradus din autori precum Pușkin, Lermontov, Esenin și Mickiewicz și a semnat scenarii pentru filme documentare (Mesrop Maștoț, 1962; Saiat-Nova, 1965). A murit la 17 iunie 1971 într-un accident de mașină și a fost înmormântat în satul natal.

TU

Tu,
  numai două litere,
Tu,
  un simplu pronume,
și numai cu aceste două litere
mă faci stăpîn al universului !...
Tu,
  numai două litere,
iar eu mă și deprind
cu pămîntul primăvăratic,
cu căldura ta dătătoare de viață !...
Tu,
  numai două litere,
și iată-mă,
pe gură cu senzația gustului fericirii,
îmi adap despărțirea
și nu mai știu să mă supun poruncilor durerii !...
Tu,
  numai două litere,
iar eu, iubito,
mă și ridic deasupra mea,
adăugîndu-mă oastei
de eroi prefăcuți în cenușă
și de genii nenăscuți încă !...
Tu,
  numai două litere,
iar cînd mă părăsești
încep să mă sfărîm ca o casă părăsită
ce cade în paragină, cu tencuiala scorojită,
iar amărăciunea, asemenea la chip cu mine,
își face cuib în bîrnele mele
și sub acoperișul meu !...
Tu,
  numai două litere,
Tu,
  numai un simplu pronume.


***

DINTR-ODATĂ

Se zice că în viață nimic nu se-mplinește dintr-odată;
Nici o carpetă și nici un macat nu se rup dintr-odată,
Nu se clădește o cetate dintr-odată și nici nu se ruinează
dintr-odată.
Nici pruncii nu cresc dintr-odată, necum să le vină mintea
la cap;
Cuplul nu se formează dintr-odată, necum să se amplifice
în trei.
Nu te poți sătura dintr-odată și nici nu poți înseta
dintr-odată,
Nici ziua de azi nu devine trecut, și nici ziua de mîine
viitor.
Toate acestea sînt adevărate, firește,
Toate sînt așa cum se zice,
Totuși, dacă aș fi întrebat vreodată în viață
Ce prefer,
Ce vreau,
Ce visez,
Aș răspunde:
— Ce este să se-ntîmple, să se întîmple dintr-odată !...

Poeziile publicate în
Antologie de poezie armeană clasică și contemporană
în românește de Dumitru M. Ion, Carolina Ilica și Haralambie Gramescu
prefață și prezentări de Sergiu Selian
Editura Minerva, București, 1981
Colecția Biblioteca pentru toți

by Redactor