Poezie armeană contemporană în revista Hyperion, în traducerea lui Leo Butnaru

La redacția Ararat a ajuns numărul 10–11–12/2025 al revistei Hyperion, publicație apărută sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Cu acest prilej a fost publicată o selecție de poeme semnate de Ghevorg Ghilanț (Rudik Arzuni Gevorgyan), în traducerea lui Leo Butnaru.

Ghevorg Gilanț (n. 25 decembrie 1966, Armenia) este poet și traducător, autor al mai multor volume de poezie și proză, publicat în reviste literare din Armenia, Rusia și din alte spații culturale. Poezia sa se remarcă printr-un limbaj concentrat și o explorare constantă a memoriei, corporalității și relației dintre om și timp, într-un registru direct, lipsit de ornament.

Traducerile îi aparțin lui Leo Butnaru, poet, eseist, istoric literar și traducător, cunoscut pentru activitatea sa constantă în spațiul literaturii române contemporane, precum și pentru interesul său față de avangardă și dialogul intercultural. Versiunile românești propun o lectură atentă, care păstrează densitatea imagistică, ritmul interior și tensiunea expresivă ale textului original.

***
Arbori…
Uriași, întinzându-se spre înalt…
Cerul de deasupra - neprietenos, greu…
Tălpile, gleznele cerului mohorât
gâdilate de vârfurile pinilor…
Lipite de zidul taigalei, izbele
erau închegate fără barem un singur cui.
Îmi amintesc exact că eram femeie,
purtam sarafan - alb, brodat,
bărbați și femei cântau,
horeau în cercuri,
răspândindu-se din casă în casă…
Apoi - intrând într-o ușă oarecare…
Într-o odaie mohorâtă
un bărbat nebărbierit, mițos
urlând ca ursul…
Luciul de pe lama toporului…
Fruntea în broboane de sudoare…
În slăbiciunea ce mă cuprindea
lumea începu să se dezintegreze, topindu-se,
și, amestecându-ne, ne unduirăm într-un pârâu -
eu, toporul, arborii, zăpada, soarele…
Peste o vreme, mă trezii în casa noastră,
lumea se mai însdrăvenise cât de cât,
însă încă se mai rotea -
iar eu o înghițeam odată cu laptele mamei.

***

Cerul de vară, încins-întins
și râșnița bunicii -
ea mânca crupe sociale…
Îi mărunțeam crupele în piuă din piatră de Ghevorg -
lovind cu un ciocan de lemn cât un baros…
Mirosul cald de grâu aburit plutea magic prin curți;
strada noastră parcă s-ar fi transformat într-o saltea
acoperită cu petice de cereale întinse la uscat…
Apoi venea rândul tinerilor:
zâmbete cu subînțeles, glume…
Mușchi încordați și ciocanul de lemn ce bătea nemilos,
fără speranță, în nisip - bang, bang, bang…
Tic-tac, tic-tac, tic-tac…
Timpul fura, anihila zgomotul
pe care îl făceau nisipul
și ciocanul de lemn…

Selecția de față oferă cititorilor revistei Ararat acces la o voce contemporană din literatura armeană, prezentă în limba română printr-un act de traducere care respectă specificul și structura textului original.

Redactor

by Redactor