„În Armenia nu avem de-a face cu o cenzură oficială, ci cu una socială mult mai influentă” – spune fotografa Ani Injighulian

Fotografia s-a conturat la începutul secolului al XIX-lea, din dorința de a păstra permanent imaginile create de lumină. Potrivit mai multor surse, prima fotografie permanentă a fost realizată în anii 1826–1827 de către inventatorul francez Joseph Nicéphore Niépce. Pe baza cercetărilor sale, în 1839, Louis Daguerre a prezentat dagherotipia (una dintre primele metode de obținere a unei imagini fotografice, realizată pe o placă metalică acoperită cu substanțe fotosensibile, expusă direct în camera). Acest moment este considerat nașterea oficială a fotografiei, care ulterior s-a răspândit rapid la nivel global, devenind un domeniu important atât din punct de vedere științific, cât și artistic.

Armenii au avut un rol semnificativ în dezvoltarea și răspândirea fotografiei. Mulți dintre ei erau chimiști, bijutieri sau farmaciști, profesii care presupuneau cunoștințe esențiale pentru practicarea fotografiei. La sfârșitul secolului al XIX-lea, o parte importantă dintre studiourile active în Constantinopol aparțineau fotografilor de origine armeană. Cel mai cunoscut exemplu este cel al fraților Abdullah (Vicen, Hovsep și Kevork Abdullahian), care au fondat un studio fotografic în 1858 și au devenit fotografi oficiali ai sultanului otoman. Fotografi armeni au activat intens și în Caucaz, precum și în Orientul Apropiat, iar în Armenia fotografia profesionistă s-a dezvoltat încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, contribuind la conservarea patrimoniului istoric și cultural.

– Ani, ce înseamnă astăzi să fii fotograf armean? Există un stil propriu, un „ADN” al fotografiei armene?

– Cred că există, desigur, un stil al fotografiei armene, însă nu unul teoretic sau „de manual”, ci mai degrabă unul perceptibil la nivel de trăire. Indiferent dacă este vorba despre fotografii de nuntă, copilărie, război sau pace, la baza lor trebuie să stea adevărul și profunzimea. A fi fotograf armean înseamnă, înainte de toate, a fi creator, dar și povestitor și martor al istoriilor altora. Nu vorbim despre un cadru frumos în sine, ci despre transmiterea culturii și a memoriei prin imagine, despre omul armean, despre viața de zi cu zi a familiilor sale, cu bucurii, tristeți și durere. Fotograful armean trebuie să fie capabil să vadă lumina pretutindeni, chiar și în tăcere. Să fie sincer și, mai ales, să nu se rupă de rădăcinile sale, chiar dacă lucrează într-un stil contemporan.

– Ați menționat despre sinceritate. În Armenia, fotografia este artă sau mai degrabă un mijloc de trai, o afacere, business? Se poate obține un venit decent din această profesie?

– Da, în Armenia este posibil să ai un venit decent din fotografie, dacă știi să-ți construiești corect munca. Totul depinde de calitatea lucrărilor și de strategiile de marketing. La noi, fotografia este simultan artă, mijloc de trai și business. Aceste dimensiuni nu se exclud, ci se completează. Este artă atunci când fotograful are un mesaj, creează un stil propriu și transmite emoție, nu doar onorează o comandă. Pentru mulți, fotografia este pur și simplu un mod de a trăi, iar acest lucru nu este deloc negativ. Cei mai buni fotografi reușesc să mențină echilibrul între toate aceste aspecte.

– Resimțiți presiunea culturii tradiționale asupra fotografiei? Cum vă influențează deciziile artistice?

– Da, este imposibil să nu existe. Aceasta uneori limitează fotograful, alteori îi oferă un punct de sprijin. Limitează prin stereotipuri și prin așteptările constante față de fotografii armeni: că armenescul trebuie să fie despre costum popular, biserică sau Muntele Ararat. Aceste clișee pot afecta sinceritatea artistică. Cultura, în sine, nu apasă, devine apăsătoare atunci când se transformă într-o obligație. În munca mea încerc să găsesc un echilibru, să nu mă simt constrânsă, dar nici să mă desprind complet de rădăcini.

– Există în Armenia o formă de cenzură, oficială sau tacită, în domeniul fotografiei? Au existat teme pe care vi s-a sugerat să le evitați sau dvs. nu ați dorit să fotografiați?

– La noi nu există o cenzură oficială, ci una socială, care este mult mai influentă. Avem libertate de exprimare…

– Oarecum.

– Da, însă cenzura socială este inevitabilă. Atunci când munca ta este întâmpinată cu reacții precum „e rușinos”, „nu este armenesc”, „nu ne reprezintă” sau „ne arată într-o lumină proastă”, presiunea devine foarte puternică.

– Sunt perfect de acord, inclusiv în viața de zi cu zi. Vă mulțumesc pentru munca dumneavoastră creativă și pentru timpul acordat.

Instagram: https://www.instagram.com/photographer_ani_injighulyan/

YElena Chobanyan

by Elena Chobanyan