Catedrala Armeană din București, 110 ani – lansarea volumului semnat de Edvard Jeamgocian

Pentru mulți, comunitatea armenilor se regăsește, fizic și simbolic, în Biserica Armeană din București.
Poate că nu toți o privesc la fel, dar un lucru rămâne neschimbat: pentru oricine sosește din Armenia sau din diaspora, primul pas în capitală duce către catedrală. Acolo unde zidurile nu sunt doar piatră și tencuială, ci memorie și respirație – un loc care poartă în el vocea străbunilor, credința celor de ieri și speranța celor de mâine.

Anul acesta, când s-au împlinit 110 ani de la târnosirea Catedralei Arhiepiscopale Armene „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, această moștenire a fost omagiată printr-o seară ce a unit istoria cu emoția: lansarea volumelor semnate de Edvard Jeamgocian, „Catedrala Armeană din București” și „Armenii din Bazargicul de altădată”.

Desfășurat la Centrul Cultural Armean, evenimentul a reunit personalități remarcabile precum Varujan Vosganian, Petre Guran, Vlad Bedros, Bedros Horasangian și Mihai Stepan Cazazian, moderator, Ligia Keșișian.

Varujan Vosganian a vorbit despre carte ca despre „o lucrare extraordinară”, una care nu descrie doar ziduri, ci oameni. A evocat o comunitate care și-a păstrat demnitatea și credința chiar și atunci când istoria a fost potrivnică.

Bedros Horasangian a așezat cuvintele sale ca o mărturisire: „Nu poți fi armean, bulgar, turc, de unul singur. Trebuie să aparții unei comunități.” A vorbit despre Eduard Jeamgocian, omul care, deși nu este istoric prin formare, a devenit unul prin dăruire. Inginer la bază, dar pasionat de cultură și arhive, Jeamgocian și-a transformat curiozitatea într-o misiune.
Cărțile sale nu sunt simple studii, ci documente vii, care dau chip unor nume, unor familii, unor destine armenești ce au alcătuit, vreme de generații, un univers aparte în istoria României. Firul care le leagă este sentimentul apartenenței – acel fir nevăzut care ține laolaltă memoria și sensul unei comunități.

Într-un registru de o mare finețe, Petre Guran a vorbit despre Catedrala Armeană ca despre un loc al memoriei vii – o construcție care nu aparține doar arhitecturii, ci inimii unei comunități.
„Asemenea edificii”, a spus el, „nu sunt simple monumente, ci nuclee ale credinței, unde identitatea se păstrează prin cultură și prezență umană.”
Evocând atmosfera vechii mahalale armene, Guran a amintit că biserica a fost întotdeauna centrul unei lumi: un loc al întâlnirii, al educației și al solidarității. În viziunea sa, volumul lui Jeamgocian surprinde tocmai acest spirit al Catedralei – un simbol al continuității și al luminii, care a ținut împreună generații de armeni în București.

Profesorul Vlad Bedros a oferit o perspectivă de o rară sensibilitate asupra ideii de patrimoniu și asupra muncii autorului.
„Nu îl cunosc personal pe Edvard Jeamgocian”, a mărturisit el, „dar i-am recunoscut pasiunea și rigoarea în fiecare pagină a acestei cărți.” El a vorbit despre felul în care o asemenea lucrare depășește simpla cercetare și devine un act de iubire față de istorie: „Pentru că o astfel de carte nu este doar o lucrare de istorie, ci o punte vie între trecut și prezent.”

Mihai Stepan Cazazian a readus în prim-plan omul din spatele acestor volume – Edvard Jeamgocian, cercetătorul tăcut, care, departe de țară, a reușit să adune informații, documente și imagini din cele mai diverse surse – de la arhivele americane până la prietenii din România.
„Era incredibil cum reușea să găsească totul, să reconstruiască legături, să dea viață unor nume uitate”, a spus domnul Cazazian. „Este un om special, care își trăiește vocația cu dragoste și conștiinciozitate. Datorită lui, nume și istorii care s-ar fi pierdut continuă să trăiască prin paginile cărților sale.” Apoi a fost citit un mesaj primit de la domnul Jeamgocian (vezi mai jos textul) și au fost proiectate imagini din arhiva personală a autorului, legate de activitatea sa în slujba comunității armene din România dar și pentru cauza Armeniei.

După prezentări, atmosfera s-a transformat într-un dialog cald cu publicul, în care fiecare a împărtășit o amintire despre biserică, despre copilărie, despre trecutul unei comunități care, deși s-a schimbat, continuă să trăiască în fiecare dintre noi.

Cărțile lui Edvard Jeamgocian rămân mărturii prețioase ale acestei comunități – pagini care vor dăinui dincolo de timp, păstrând chipurile, vocile și memoria armenilor din România.
Zilele vor trece, dar ceea ce a fost scris, adunat din arhive și așezat cu grijă în aceste volume va continua să trăiască.

Istoria nu se scrie doar în arhive sau în cărți, ci prin răbdarea celor care caută, adună și dau sens trecutului.
Edvard Jeamgocian este unul dintre acești oameni.

Mariam GEVORGYAN

fotografii Andreea Tănase

Dragi prieteni,

Vă mulțumesc pentru prezența Dvs la eveniment, și-mi cer scuze că din motive familiale nu am putut fi alături de voi în această seară, să onorez  lansarea ce are loc, să-mi revăd prietenii din tinerețe, să cunosc generația tânără, care preia ștafeta păstrării tradițiilor și onorării memoriei înaintașilor, să fac prietenii noi.

Multe mulțumiri realizatorilor evenimentului, în special domnilor Mihai Stepan Cazazian, Bedros Horasangian și Varujan Vosganian, dar și persoanelor care au lucrat din culise. Colectivului Tipografiei Ararat conduse de Sirun Terzian, Uniunii Armenilor pentru finanțarea tiparului și a acțiunii, dar și  celor care de-a lungul anilor, s-au străduit pentru apariția volumului dăruit Lăcașului Sfânt care de 110 ani ne luminează drumul vieții.

Vreau să-mi exprim aici recunoștința față de domnul Arpiar Sahaghian care de ani de zile, în nenumărate ocazii, a susținut apariția acestui volumul dedicat Catedralei, a insistat pentru a avea un indice de nume, lucru realizat la această a treia ediție.

Sunt bucuros că lansarea cărții Catedrala Armeană din București are loc astăzi cu ocazia aniversării ei de 110 ani, și-i doresc viață lungă ca să păstreze lângă ea pe Armeni, încă multe generații.

Urez totodată prosperitate comunității, și multă sănătate membrilor ei.

Al doilea volum onorat astăzi Armenii din Bazargicul de Altădată, este un volum apropiat de sufletul meu. El tratează o comunitate care a aparținut, în perioada interbelică, de Eparhia Armeană din România, și care a făcut și face parte din comunitatea romanahayilor, indiferent de granițele de ieri, de azi, de mâine pe care le desenează politicienii. Carte unică în felul ei, publicată în limbile română și bulgară, reprezintă veriga de prietenie și rudenie între cele două colonii surori. Cei de azi cunosc încă mulți descendenți ai acelei comunități – Anușavan Salamanian, Harry Tavitian, Garabet Kiumbetlian, Nubar Terzian, Ohannug Kalpachian, Garbis Avakian. Acest volum are importanță și pentru Preasfinția Sa Episcopul Datev Hagopian, el fiind Întâstațătător al celor două comunități, romanahayii fiind primii care au întins mâna prietenească bulgarahayilor.

Dragi conaționali profit de această ocazie să vă spun că aceast eveniment ca și toate care au loc în țară – lansări de cărți, simpozioane, festivaluri, seri culturale, ceaiuri dansante, etc. – nu au nici o valoare dacă nu avem Patrie, dacă nu avem Armenia, dacă lăsăm ca Armenia să fie distrusă. Luptați ca Armenia să rămână Armenia, este în mâna voastră.

Încă o dată vă mulțumesc pentru că ați dorit să fiți prezenți la onorarea acestor două volume.

Cu multă prietenie

Edvard Jeamgocian

by Mariam Gevorgyan