CONSTANTIN ERBICEANU : GÂNDURI DESPRE GENOCIDUL ARMEAN

Anul acesta s-au împlinit 110 ani de la începutul primului mare genocid european al secolului XX, comis de Imperiul Otoman împotriva propriei minorități armene. În realitate, acest genocid începuse cu secole în urmă, odată cu dezlănțuirea hoardelor musulmane ale lui Mahomed împotriva tuturor celor care aveau alte credințe, în special creștinii și evreii. Un împărat bizantin declarase că islamul se răspândea prin violență, lucru pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a reamintit recent, provocând indignarea mediilor politicamente corecte, până la punctul în care papa a fost obligat să-și ceară scuze, deși nu făcuse decât să citeze un text medieval.

De fapt, în Imperiul Otoman, genocidul începuse la sfârșitul secolului al XIX-lea, încurajat de sultanul Abdul Hamid, când peste 300 000 de armeni au fost masacrați, jefuiți și deportați. În plin Primul Război Mondial, în timpul Sîmbetei Roșii din 24 aprilie 1915, ministrul de interne al așa-numiților Juni Turci, Talaat Pacha, a dat ordinul de arestare la Constantinopol a 270 (apoi 2345) de intelectuali și lideri armeni, care au fost apoi deportați și asasinați. Această lovitură decapitantă avea scopul de a priva populația armeană de orice conducere și de orice posibilitate de rezistență. Este imposibil să rezumăm în câteva rânduri detaliile acestui genocid, pentru care s-au strâns mii de mărturii, s-au scris volume precum Die vierzig Tage des Musa Dagh (Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh) de Franz Werfel, s-au publicat memorii precum cele ale ambasadorului american Henry Morgenthau și s-au găsit documente probante chiar și în arhivele Vaticanului. Un prieten, Bedros Horasangian, a colectat timp de zeci de ani dovezi ale acestui teribil genocid, în care au pierit peste un milion opt sute de mii de armeni, precum și sute de mii de greci, creștini siriaci, yezidi și aramei, uciși din ordinul guvernului turc, care și astăzi, sub domnia sultanului Erdogan, crimele oribile comise – mai rău, pedepsește sever pe cei care îndrăznesc să le amintească.

Acum câțiva ani a fost prezentat la București filmul The Cut, o cutremurătoare poveste despre destinul unui supraviețuitor al masacrelor comise de executorii kurzi la ordinul ofițerilor otomani. În timpul unei călătorii la Ierusalim, am vizitat Patriarhia Armeană, unde erau expuse fotografii cu sute de ruine din Cilicia – monumente armene distruse în mod deliberat, inclusiv sub guvernarea eroului național al Turciei moderne, Mustafa Kemal. În timpul unei călătorii profesionale la Erevan în 1996, am fost primit de Catolicosul Karekin I care, după ce mi-a permis să vizitez tezaurul catedralei din Ecimiadzin, mi-a recomandat să vizitez Memorialul Genocidului – un monument impresionant, dovadă a unui genocid rămas nepedepsit. Pe lângă morți, mii de copii armeni au fost răpiți și dați spre adopție familiilor musulmane, zeci de mii de fete și femei au fost reduși la sclavie, vânduți în haremuri, în timp ce bunurile armenilor erau administrate de „Ministerul bunurilor abandonate”, jefuite și furate. Fosta capitală Van, deși este un monument sub patronajul UNESCO, a fost devastată.

Evident, guvernele turce au tot interesul să nege acest genocid, pe care îl prezintă ca fiind masacre necesare în lupta împotriva Rusiei, pentru a evita să plătească despăgubiri descendenților celor puțini supraviețuitori, astăzi împrăștiați în întreaga lume, inclusiv în România.

Reamintesc că anul acesta, pe 23 aprilie seara, a avut loc la Teatrul Național din București lansarea frumoasei cărți realizate de Varujan Vosganian, intitulată Elogiu alor mei, publicată la Editura Ararat. Un volum admirabil ilustrat, cuprinzând zeci de poezii care evocă atât istoria familiei autorului, cât și tragica istorie a poporului armean, atât de greu încercat până în zilele noastre. Acest genocid, care a precedat Holocaustul evreilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este prezentat de autor într-un mod cutremurător. Armenia minusculă de astăzi, fără acces la mare, într-o poziție nefericită între țări musulmane ostile precum Turcia și Azerbaidjan, care a pierdut recent războiul pentru regiunea Arțakh – de unde au fugit peste 200.000 de armeni – și cu o putere așa-zisă protectoare precum Rusia, care nu i-a protejat, are un destin ce rămâne incert.

Aceeași soartă riscă să fie rezervată tuturor creștinilor și evreilor din țările musulmane, ai căror locuitori sunt convinși că, pentru a ajunge în paradis, trebuie să ucidă un necredincios!

by Redactor