RECENZIE | Laurence Picq : Dincolo de cer. Anii mei cu Khmerii Roșii în Cambodgia Genocidului 1975-1979

Laurence Picq, Oltre il cielo. I miei anni con i Khmer Rossi nella Cambogia del Genocidio 1975-1979. Edizione italiana ampliata a cura di Marco Respinti. Invito alla lettura di Antonia Arslan. Traduzione di Nicoletta Prandoni.

 (Dincolo de cer. Anii mei cu Khmerii Roșii în Cambodgia Genocidului 1975-1979). Ediție italiană extinsă, realizată de Marco Respinti. Invitație la lectură de Antonia Arslan. Traducere de Nicoletta Prandoni, Tralerighe Libri, Lucca, 2025 .pp. 293 .

Deja din titlul acestei cărți publicate anul acesta în Italia, în timp ce în Franța versiunea originală datează din 1984, cititorul poate fi impresionat de două lucruri: faptul că se vorbește clar despre Genocid în legătură cu războiul din Cambodgia și faptul că invitația la lectură a fost semnată de către profesoara Antonia Arslan, care s-a angajat atât de mult pentru a aminti genocidul comis de Junii Turci împotriva poporului armean din care ea face parte.

                   Cartea de față a fost scrisă în 1984 de Laurence Picq, o doamnă franceză căsătorită cu un cambodgian, Suong Sikoeun, aliat al lui Pol Pot (1925-1998), șeful suprem al Kampuchiei Democratice, care, ca și alți compatrioți ai săi, venise în Franța pentru a studia. El este un înalt funcționar al Partidului Comunist, socotit drept o organizație atotputernică, care nu poate fi criticată, care apare ca o entitate misterioasă sau chiar ca o persoană, gata nu numai să ajute, ci și să condamne și să critice.

Acum cititorul poate fi surprins să afle cât de puțin sau poate chiar deloc se vorbește despre acest genocid, la care, chiar dacă în mod inconștient, a participat și Lurence Picq, care, la doar douăzeci de ani, victimă a unei utopii duse la extrem, își propune să meargă în Cambodgia. Influențată de teoriile comuniste și utopiste răspândite în Franța de către mulți intelectuali  precum Jean Paul Sartre (1905-1980), ea se va duce împreună cu soțul ei mai întâi în China, apoi în Cambodgia, fiind singura franceză care a trăit o astfel de experiență, motivată de dorința de a ajuta, de a schimba situația de acolo, dar care s-a transformat într-un regim sângeros. Acest regim a dus la un adevărat genocid despre care Occidentul știe prea puțin sau pretinde că știe prea puțin, din lene sau complicitate.

          După 17 aprilie  1975, data la care Khmerii Roșii preiau puterea la  Phnom Penh, Laurance intră împreună cu soțul și fiicele sale în capitala cambodgiană.   

    Antonia Arslan observă despre această carte:

“Dar această poveste, relatată zi de zi, urmând ritmul cotidian al unei tinere femei cu două fetițe, prinsă (fiind și singura occidentală) în Cambodgia redenumită „Kampuchia Democratică”, și odiseea ei prin cei patru ani tumultuoși și teribili, din 1975 până în 1979, în care au fost la putere Khmerii Roșii, reprezentanți ai acelui comunism nemilos care a eliminat în scurt timp cel puțin un milion și jumătate de cetățeni (și poate chiar mai mulți) sub cele mai absurde pretexte (chiar și purtarea ochelarilor risca să fie un semn de deviaționism burghez…)” (p.7).

Antonia Arslan a avut dreptate să vorbească despre „comunismul nemilos” care pătrundea în mințile și în sângele oamenilor cu scopul de a crea o nouă societate care, în ochii lor, ar fi fost mai bună și mai dreaptă decât cele anterioare.

          Laurence lucrează ca traducătoare, dar abia mai târziu pare să observe schimbarea de ton și de atitudine a soțului ei, care punea pe primul loc partidul, acest monstru considerat bun, providențial, omniprezent.

          Observăm prezența dezertărilor, actelor de spionaj și chiar atitudinea pe care autoarea este nevoită s-o schimbe față de fiicele sale, Narn și Sokha. Acestea vor fi încredințate altora și li se va permite să-și vadă mama din când în când, fără a o numi „mamă”, ci „mătușă”.

          Forța distructivă a partidului pătrunde și în familii. Utopia, întotdeauna periculoasă, chiar și sau poate mai ales în politică, îl determină pe soț să-și schimbe atitudinea față de soție.

Prezența vietnamezilor apare ca văzută de departe, ca o ceață care se apropie și se risipește. Dar iată că mulți fug, pe poteci accidentate, deranjați sau atacați de către țânțari periculoși și de către insecte care facilitează prezența morții.

 Mulți dispar din cauza bolilor, alții din cauza denunțărilor făcute de “tovarăși”: care dovedesc că acest popor, obligat să părăsească orașele pentru a se confrunta cu o viață la țară de care habar n-aveau, nu a devenit mai bună sau mai prezentabilă, ci pur și simplu a fost transformată în robie.

În cele din urmă, chiar și protagonista, după moartea copilului său de câteva luni, va părăsi acel scenariu al morții. Abia în acest moment, în durerea pierderii copilului, pe care ea și-l imaginează în cer, apare o referință religioasă, deși îndepărtată, într-o carte care prezentase jurnalul unor greutăți diabolice.

Ediția italiană, prima traducere, dar mult extinsă, a jurnalului lui Laurence Picq, introdusă de eseistul Mario Respinti, îi aparține Nicolettei Prandoni.

Evenimentele complicate din această perioadă pot fi înțelese mai bine datorită Glosarului (pp. 263-284), care se concentrează în mod clar și esențial nu numai asupra personajelor principale, ci și asupra termenilor și expresiilor.

          Obiectivul seriei Sidera, din care face parte cartea, editată de Roberta Colombo și Moreno Pedrinzani, este unul foarte pozitiv. „Ea își propune să ofere cărți care să lumineze, ca stelele, în întunericul de astăzi” (p. 4).

          Fiind vorba de acest genocid, condamnat de ONU, care a avut loc după cel al Armenilor (Metz Yeghern) și al israeliților (Shoah), ne ajută să înțelegem crimele și încercările inutile de justificare din partea unora, dar și pericolul utopiei care, dacă este susținută de ideologie, poate duce la aceste mari drame.

Giuseppe MUNARINI

by Giuseppe Munarini