BEDROS HORASANGIAN : Strada Armenească și armenii

E vară. E cald. E bine. Și nu prea, caniculă. Soarele pârjolește totul în preajmă. Fermierii sunt disperați. Inundații, accidente, cutremure, vești rele de peste tot. Restul lumii e în concediu, vacanțe, festivaluri. Leneveală, burta la soare. E bine, dincolo de bombăneala zilnică. În ultimii nouă  ani – cu pasajul prilejuit de nefericita pandemie care ne-a ținut ferecați prin case – s-a tot desfășurat prin urbea lui Bucur, București, capitala României, Europa, FESTIVALUL  STRADA  ARMENEASCĂ.  Ce mai e și asta? Un festival pe lângă multele altele care s-au tot ițit prin România. Ce reduceri de pensii, taxe noi, impozite. Ar fi o altă căciulă. Acum e vară. Muzică, dans, bună dispoziție, prieteneală, viața merită trăită. Nu știm a cui a fost ideea, dar știm bine că inițiativa a fost a  unor inimoși tineri/tinere care au mobilizat șefimea comunității armene din România. Și prin efortul organizatoric al Uniunii Armenilor din   România, dar și cu gologanii furnizați de statul român am tot avut parte de  acest Festival Strada Armenească. Care a crescut an de an și de la o manifestare locală în Mahalaua Armenească a ajuns să potopească Grădina Botanică. Din Cotroceni, un loc minunat, unde e plin de flori, adunate din toate anotimpurile și de pe toate meridianele lumii. O frumoasă oază de tihnă unde are loc – va avea sau avut deja, timpul se suspendă pe durata lui – și anul acesta Festivalul Strada Armenească. O manifestare multiculturală și plurietnică, în care armenii din România și de pretutindeni se simt ca acasă. Printre ceilalți. Alături. Împreună. Despre acest împreună – ensemble, miasin, vmeste, zusamen etc – au tot prezentat variate programe participanții ultimelor ediții. Că armeni, că nearmeni, cu toții se bucură că sunt(em) împreună. Participanții din 2025, printre care și nume zângănioare  de artiști reputați – cine n-a auzit de Surorile Oșoianu și de formația Zdob și Zdub din Republica Moldova atrag mereu pe cei care vor să se bucure de fiecare zi de viață. E nevoie mereu și de așa ceva. Cum să nu vibrezi la acordurile fanfarei Ciocârlia sau la soundul – bunicul meu ar fi spus patârdă! –celor de la The Bambir și Robin and the Backstagers care pot  însufleți chiar și pe cei mai puțin dispuși să cânte, danseze, țopăie și să se bucure nu doar de atmosfera unui loc prietenos. Unde oamenii se simt bine. Ceea ce nu este puțin lucru.Tineri și mai puțin tineri, români, armeni sau ce-o fi fiecare, Căci pentru așa ceva a fost creat acest festival plecând de la o stradă din București. Într-un loc în care, chiar și fără armeni cum se poate întâmpla într-un viitor cât mai îndepărtat – bisericile și cimitirele armenești vor rămâne dacă nu vor fi demolate ca  să nu spunem unde – memoria unei străzi va rămâne. Festivalul Strada Armenească, cu multiplele lui oferte din fiecare an, cu poveștile ei inubliabile – precum  Negustori armeni din România secolului XX-lea  sau Basme armenești însuflețite de BCR ( asta da, sounds good!) – cu spectacolele oferite – gratis, parasâz, fără bani, același bunic, refugiat din Imperiul Otoman, negustor la rândul lui, zicea hâtru, Tot ce-i gratis mă costă scump!- cu atelierele de toate felurile și cu multiple tentații pentru copiii de toate vârstele care suntem rămâne un punct de reper pentru identitatea noastră. Armenească. Câtă mai e în această lume în care toți vorbim englezește. Iar restul vom lăsa pe mâna inteligenței artitificiale. În aceasă lume multipolară și plurietnică. E loc pentru toată lumea. Și pentru armeni. Cu festival cu tot. Și o precizare. În România minoritățile naționale, oricât am ține coada sus, beneficiază de un substantial sprijin nu doar financiar, din partea statului.Trebuie spus asta cu fiecare prilej. În timp ce legislația în vigoare a funcționării celor care nu fac parte din majoritatea lui Noi suntem români!  este dintre cele mai favorabile minorităților. Trăim. O mare minune fiecare zi. Bucurați-vă. În iazul de la Grădina Botanică există și niște mici broaște țestoase. Și crapi japonezi. O minune. Atenție, nu se mănâncă!

by Bedros Horasangian