Un pas spre rădăcini: jurnalul sincer al unui tânăr armean din România

Vara aceasta, Arsen Seyranyan a fost unul dintre cei 123 de tineri armeni din diaspora care au participat la cea de-a treia rundă a programului „Un Pas Spre Casă” – o inițiativă educațională și culturală a Oficiului Înaltului Comisar pentru Afaceri ale Diasporei din Republica Armenia. Timp de două săptămâni, adolescenți cu vârste între 13 și 18 ani, veniți din 12 țări, printre care și România, au trăit o experiență de neuitat în Armenia, consolidându-și identitatea, legăturile și dragostea pentru patrimoniul armean.

Discutând cu Arsen, am descoperit că vestea participării la această tabără a venit pentru el cu o mulțime de emoții amestecate – de la entuziasm la curiozitate, dar și o doză de nesiguranță firească.

„Când am auzit prima dată de tabără, am fost foarte entuziasmat. Mi s-a părut o ocazie perfectă să mă reconectez cu patria mea, să-mi fac prieteni armeni și să învăț lucruri noi, cum ar fi dansurile tradiționale, pe care le-am admirat mereu”, își amintește Arsen. Totuși, recunoaște că la început a avut și emoții: „Eram și puțin speriat și anxios, pentru că nu cunoșteam pe nimeni și credeam că va fi o tabără foarte strictă. Eram curios, dar și puțin reținut.”

Atmosfera din tabără i-a schimbat însă rapid percepția. Din prima zi, grijile s-au risipit. S-a simțit imediat în largul său, a legat prietenii rapid, iar locul i-a dat o senzație de acasă. “Atmosfera era caldă și primitoare. Mâncarea era excelentă, oamenii deschiși, iar locul transmitea pur și simplu plăcere. La început eram mai retras și serios, dar cu timpul m-am deschis, am devenit mai relaxat și am început să mă bucur cu adevărat de tot ce trăiam acolo.”Ascultând povestea lui Arsen, am simțit pentru o clipă că sunt și eu acolo, în mijlocul acelei tabere pline de tineri din țări și medii diferite. Era fascinant cum, în ciuda diferențelor de cultură și stil de viață, au reușit să se apropie unii de alții cu atâta ușurință.

Prieteniile s-au legat foarte repede, chiar din primele zile. În camera lui Arsen erau șase tineri, veniți din Rusia, România, Ungaria și SUA. Fără să conteze diferențele de limbă sau cultură, toți s-au înțeles excelent: glumeau, ascultau muzică, mergeau unii la alții prin camere, se jucau și se simțeau ca o adevărată familie. Nu lipseau nici momentele de distracție tipic armenești, ca stropitul cu apă în stilul Vardavar, sau meciurile de fotbal, volei și baschet în grădină. Atmosfera era una de vacanță pură, plină de energie și voie bună.

„Mi-am făcut mulți prieteni și am cunoscut oameni minunați din Rusia, Georgia, Ungaria, Siria, Polonia, SUA. Cei mai mulți erau ca mine: singuri, veniți din alte țări, dar toți ne-am conectat imediat. Am format împreună o legătură aparte, bazată pe rădăcinile noastre comune și pe dorința de a trăi ceva unic. Amintirile create acolo vor rămâne cu noi mereu. Iar liderii de grup au fost prietenoși, plini de umor și foarte răbdători, chiar dacă uneori îi mai oboseam cu energia noastră.”

Tabăra din Byurakan le-a oferit participanților o varietate de activități – de la jocuri interactive și sporturi în aer liber, până la lecții de limbă armeană și cursuri de istorie, totul desfășurându-se într-o atmosferă relaxată, de vacanță. Zilnic, copiii și adolescenții au avut ocazia să învețe alfabetul armean, să își îmbunătățească abilitățile de comunicare și să descopere povești fascinante despre trecutul Armeniei. Profesorii s-au remarcat prin răbdare și deschidere, reușind să îi facă pe toți să se simtă sprijiniți și încurajați, chiar și pe cei care la început nu înțelegeau prea bine limba.

Programul fiecărei zile era atent gândit, astfel încât nimeni să nu se plictisească. După mesele principale, care aduceau împreună preparate tradiționale și multă voie bună, serile continuau cu lecții de dans, unde toți învățau pașii energici ai Papuri și Karno Kociari – au rămas vii în memoria tuturor; așa cum a mărturisit și Arsen, „acum nu le mai pot uita”.

Dar zilele nu însemnau doar activități în campus. Tabăra a oferit tinerilor și ocazia de a descoperi locuri emblematice din Armenia. Pentru mulți, excursiile au reprezentat unele dintre cele mai intense și memorabile experiențe ale programului. Arsen își amintește cu emoție vizitele la orașul Gyumri, Oșakan, la mormântul lui Mesrop Maștoț (inventatorul alfabetului armean) și la Yerabălur, cimitirul eroilor, unde a depus flori și a păstrat tăcere în fața mormintelor soldaților decedați. „A fost extrem de emoționant, am simțit un respect profund pentru toți cei care au murit pentru țara mea. Am vizitat mormintele marilor eroi precum Monte Melkonyan și Andranik Ozanyan, personalități care mereu mă inspiră”, povestește el.

Printre aceste vizite încărcate de istorie și semnificație, Memorialul Genocidului de la Tsitsernakaberd a avut un impact aparte asupra tuturor. Atmosfera sobră, liniștea care domina locul și ritualul depunerii de flori i-au făcut pe tineri să conștientizeze profund drama și reziliența poporului armean. Pentru Arsen, această oprire a fost un moment greu, dar esențial: „Am pus flori, am păstrat momente de reculegere și ne-am gândit la istoria grea a poporului nostru. A fost un moment greu, dar necesar, iar liniștea era puternică.”

Printre experiențele care l-au impresionat, Arsen își amintește cu bucurie vizita la Universitatea Militară „Vazgen Sargsyan”. Aici a descoperit cât de dedicați și disciplinați sunt tinerii soldați armeni, urmărind cu interes rutina lor zilnică și antrenamentele. „Am înțeles cât de devotați sunt. Am rămas uimit și chiar am devenit pasionat de armată”.

Nu au lipsit nici incursiunile spirituale și culturale. Bisericile și mănăstirile Armeniei l-au fascinat prin istoria lor bogată și legendele pe care le poartă. Arsen povestește cum a vizitat locuri precum Geghard, unde s-ar fi aflat odinioară sulița care l-a străpuns pe Isus, Sfânta Biserică de la Etchmiadzin, dar și faimoasa mănăstire Khor Virap, unde Grigore Luminătorul a fost întemnițat timp de 15 ani. Totodată, au explorat temple antice precum Zvartnots și Garni, unde, cu un zâmbet, Arsen își amintește că au adunat fructe acre direct din copaci.

Până la urmă, ce tabără adevărată nu are un concurs de talente? Și aici, la Byurakan, seara dedicată creativității a devenit rapid una dintre cele mai așteptate din tot programul. Sala s-a umplut de râsete, aplauze și emoții, fiecare grup venind cu ceva diferit – unii au cântat, alții au dansat, au fost și scenete sau momente de comedie, totul într-o atmosferă sinceră, plină de energie bună. Arsen își amintește această seară ca pe una dintre cele mai vii amintiri: „A fost o seară incredibilă, plină de aplauze, emoții și multă energie bună.”

Și totuși, dincolo de momentele mari, farmecul taberei s-a ascuns și în detalii aparent mărunte: țâșnitorile cu apă rece unde toți se răcoreau în zilele caniculare sau plimbările lungi, printre munți și păduri, pe lângă temple vechi și sub cerul senin al Armeniei. „Priveliștile au fost spectaculoase: munți, râuri, păduri, temple vechi, cer senin, peisaje care păreau scoase din povești. Am văzut și Muntele Ararat și a fost un moment care mi-a încălzit sufletul. M-am simțit cu adevărat conectat cu rădăcinile mele”, mărturisește el.

Pe măsură ce zilele treceau, atmosfera din tabără devenea tot mai specială. Nu au lipsit nici momentele care, chiar și peste ani, vor stârni un zâmbet nostalgic – prietenii s-au legat atât de strâns, încât, spre final, printre râsete și priviri complice, s-au născut și primele iubiri de tabără. Unii și-au găsit curajul să-și scrie scrisori de dragoste, alții au păstrat emoția în suflet, dar pentru toți a fost ceva sincer, copilăresc și cald. „Era plăcut să vezi cât de mult contează legăturile create acolo, iar asta chiar m-a uns pe suflet”, spune Arsen.

Ultima zi a venit cu multe îmbrățișări, lacrimi și promisiuni de revedere. Tricourile s-au umplut de mesaje de rămas-bun, iar curtea taberei a răsunat de voci care refuzau să spună adio. „Mulți plângeau. Ne-am îmbrățișat cu toții și ne-am promis că o să ținem legătura. Și chiar o facem. Nu putem să renunțăm unii la ceilalți, prieteniile astea au rămas vii și vor rămâne așa.”

Când povestește despre tabără, vocea lui Arsen se schimbă. În spatele fiecărui cuvânt se simte recunoștința și dorul pentru ceea ce a trăit: „Am construit legături reale, amintiri care sigur vor rămâne cu mine toată viața. Și sincer, dacă aș putea alege, m-aș întoarce acolo de o mie de ori. Chiar și acum am o nevoie profundă să mă reîntorc. A fost o experiență minunată, emoționantă și plină de viață. O ocazie rară de a simți frumusețea Armeniei în toată splendoarea ei. Și acum, după tot ce am trăit, pot să spun doar atât: dacă cineva încă stă pe gânduri sau are vreo îndoială dacă să meargă sau nu, să nu ezite! Armenia chiar îți poate schimba sufletul.”

La final, Arsen a ținut să le mulțumească din suflet tuturor celor care au făcut posibilă această aventură: Uniunii Armenilor din România, Oficiului Înaltului Comisar pentru Afaceri ale Diasporei din Republica Armenia, dar și tuturor celor care au muncit cu pasiune acolo și au creat această magie. Fără implicarea și dedicarea lor, astfel de amintiri și prietenii nu ar fi fost posibile.

Mariam GEVORGYAN

by Mariam Gevorgyan