BEDROS HORASANGIAN : Give Peace a Chance!

Era un hit al lui John Lennon de acum câteva decenii. Ar trebui să fie iar de actualitate, chiar dacă solistul vocal de la The Beatles a sfârșit nevinovat la New York precum Talaat Pasha la Berlin, principalul responsabil al nenorocirii picate pe capul poporului armean în secolul XX. Nu toate întâmplările de pe lumea asta sunt mediatizate și atrag atenția opiniei  publice internaționale. De exemplu anunțul PKK ( Partidul Muncitorilor din Kurdistan) considerat organizație teroristă  atât de Ankara cât și de Washingaton a declarat recent că va depune armele și va renunța la lupta armată. Liderul ei politic, Abdullah Öcalan fiind condamnat și întemnițat pe viață de autoritățile turcești, după ce l-au capturat printr-o spectaculoasă operațiune în Africa de Sud la care și-au adus aportul și israelienii. Pe vremea când două puteri zonale schimbau bezele și nu erau la cuțite. Sunt peste douăzeci de ani de atunci. Eram la Atena în acel moment și societatea greacă urmărea cu  sufletul  la gură desfășurarea evenimentelor. În  aceste zile, Președintele Tayyip Erdoğan, a acceptat această decizie a kurzilor în fața  parlamentului turc menționând cifra de 86 de milioane cât are azi poporul său. Interesant. Oho, 86 de milioane. În anii Primului Război Mondial, în Imperiul Otoman erau 10 milioane de cetățeni otomani. Din cei 3 milioane de armeni jumătate dintre ei dispăreau în drumurile care duceau în deșertul sirian și în adâncurile Mării Negre. (Detaliile sunt îngrozitoare, m-am ocupat 30 de ani de ele, nu prea interesează pe cei tineri). Kurzii au fost parte a acestei tragedii. Ca azi să devină la rândul lor victime ale politicii unui stat din care fac parte. Unde au fost armeni, azi sunt kurzi. Ale vieții  valuri, maluri, zaruri. Armenii din toate colțurile lumii nu se știe exact câți ar fi. Poate zece. Poate mai mulți. Năzuințele de pace și prosperitate pentru acest popor au rămas însă intacte. Cum? Prin găsirea unor soluții politice la complicata arhitectură geostrategică zonală.  De aceea am primit cu interes noile contacte armeano-azere. Toate părțile sunt conștiente că se poate găsi o soluție de compromis pentru asumarea unui acord între părți. Azerbaidjanul și Armenia, fiecare în felul ei și prin mijloace diferite să iasă de sub tutela unei Rusii care nu poate livra nici pace și nici stabilitate zonală. Agențiile   internaționale de presă au anunțat și apoi comentat despre întâlnirea din 10 iulie 2025 de la Abu Dhabi dintre Primul Ministru armean Nikol Pașinian și președintele Azerbaidjanului, Ilhan Aliev. Unde s-au discutat diferite aspecte ale relațiilor bilaterale. În limbajul  nesărat ( hamsîz, fără gust) diplomatic. Chiar dacă nu s-au consemnat rezultate notabile, dialogul dintre părți este binevenit  și păstrează deschise oportunitățile de a găsi soluții și mijloace adecvate pentru respectarea granițelor și evitarea unor noi confruntări militare. Intenția președintelui Donald Trump astfel ca Statele Unite să gestioneze coridorul prin care se face legătura dintre zone ale Azerbaidjanul, pe teritoriu armenesc, pare hazardată și nu este agreată de către cei implicați direct. Armenii nici atât. Și Turcia, parteneră fidelă azerilor, urmărește de aproape evoluția din zonă. Cu propriile interese. Și propria agenda. Și armenii? Primul Ministru armean încearcă să descâlcească  încurcatele ițe ale situației internaționale. Și cele interne deopotrivă. Confictul cu Sf.Scaun de la Ecimiadzin și intenția de a-l descăuna pe actualul Catolicos nu vor produce efecte benefice în rândul unei societăți armene și așa divizată. Unitatea și solidaritatea pot reveni într-o actualitate în care acel Ser ev Miutiun (Iubire și Unitate) era pe buzele bunicilor noștri. Dincolo de partidele politice și de numeroasele ideosincrazii dintre onor orgolioșii – Menk Hai enk! ( Noi suntem armeni!) – ce suntem. Biserica, Sf.Scaun și lungul șir de Catolicoși ne place sau nu, trebuie să admitem că au fost centrul de greutate al identității armenești. Cei de la Erevan care conduc destinul politic al armenilor au nevoie de această unitate. Cele două centre de putere ale armenității de azi vor trebui să armonizeze proiectele de viitor și să acționeze în solidar cu provocările lumii contemporane. O soluție de compromis se poate găsi și acolo/atunci când la orizont nu este nici una.

by Bedros Horasangian