Canonizarea Arhiepiscopului armeano-catolic Ignatius Maloyan (1869-1915)

Sfântul Părinte Papa Leon al XIV-lea a decretat canonizarea Arhiepiscopului armeano-catolic Ignatius Maloyan, (19 aprilie 1869 – 13 iunie 1915). El a fost ucis ca mulți alți creștini armeni, siriaci și caldeeni în timpul Marelui Rău, Genocidul armean.(1915-1923)

Episcopul Ignatius a devenit membru al clerului patriarhal armeano-catolic din Bzoummar, Liban.

          Îmbrățișând calea Religiei, Mons. Ignatius a fost trimis la Cairo unde a avut o bogată activitate pastorală și culturală, încât Patriarhul, Preafericirea Sa Boghos Sabbaghian Bedros XII, a găsit de cuviință să-l numească Arhiepiscop de Mardin în 1911.

          Relațiile sale cu guvernul turc au fost loiale, atât de mult încât sultanul i-a acordat o distinție prestigioasă.

Din păcate, Marele Rău, sau Metz Yeghern, în urma caruia armenii au avut de suferit, era pe cale să se apropie. Se apropia acel 24 aprilie care a marcat și marchează o brazdă de tristețe, de durere, dar și un semn profund al mărturiei creștinilor, victime nu doar ai Junilor Turci, ci și ai celor care erau în conivență cu ei.

Arhiepiscopul i-a îndemnat pe clerici să “își amestece sângele cu cel al martirilor”. Persecuția și hărțuirea au început.

Pe 13 iunie 1915, data la care catolicii, dar și mulți alți creștini îl sărbătoresc pe Sfântul Anton de Padova, ierarhul a fost smuls și târât în fața tribunalului și a suferit obișnuitele acuzații pe care regimurile de orice culoare le fac împotriva celor pe care sunt socotiți drept dușmani.

A fost acuzat de spionaj, dar nu au găsit nimic compromițător în casa sa. Mamdouh Bey, acesta era numele  șefului poliției, i-a sugerat să îmbrățișeze islamul pentru a-și salva viața.

Între timp, Junii Turci au început să predice ura și să încerce să-i umilească pe creștini. Ei au încercat, de asemenea, umilințe de nedescris, cum ar fi o procesiune în care au fost batjocoriți, se pare chiar de către sătenii islamici din satele învecinate.

          Mulți creștini, smulși din casele și bisericile lor, au fost uciși. Preoții i-au spovedit și s-au rugat cu ei, în procesiunea care i-a dus la moarte, sau mai degrabă la gloria Raiului.

          Răspunsul Arhiepiscopului a fost clar și a atestat loialitatea sa față de Mântuitorul Iisus. Criminalul turc menționat l-a lovit de mai multe ori în cap cu patul armei sale. A fost apoi supus torturii de către soldați: i-au smuls unghiile de la mâini și de la picioare și l-au forțat să meargă.

Sentința de condamnare la moarte a fost apoi citită, dar ei au făcut în continuare apel la credincioși să devină islamici. Cei care deveneau islamici își vor salva viața.

Episcopul Maloyan și mulți alții au răspuns cu un strigăt de loialitate față de Hristos. Maloyan i-a răspuns: „Solicitarea dumneavoastră mă surprinde. V-am spus deja că trăiesc și mor pentru credința mea adevărată”. Atunci Mamdouh l-a ucis cu pistolul său.

          Arhiepiscopul își demonstrase zelul pastoral făcându-și credincioșii să meargă la spovedanie. A celebrat Liturghia, folosind pâinea pe care, din fericire, o adunase.

          Un cardinal catolic a subliniat recent că martiriul nu este doar un act de eroism. Are dreptate, deoarece este un gest de mărturie, o apropiere de darul pe care însuși Isus ni-l oferă, în așteptarea unui alt dar, cel al Învierii.

          Pe lângă victimele Genocidului armean, trebuie să ne amintim și de alte victime creștine, aparținând diferitelor rituri și diferitelor Biserici apostolice.

Trebuie remarcat faptul că la 23 aprilie 2015, cu o zi înainte de comemorarea genocidului armean, cei 1,5 milioane de martiri au fost canonizați de Sanctitatea Sa Catolicos Karekin al II-lea, șeful suprem al Bisericii Apostolice Armene, la Etchmiadzin.

          Îmi amintesc că Papa Francisc, înainte de a fi internat în spital, anunțase această canonizare.

Episcopul Ignatius Maloyan fusese beatificat de Papa Ioan Paul al II-lea.

          Celebrarea solemnă a canonizării va avea loc pe 19 octombrie viitor, alături de alți binecuvântați ai Bisericii Catolice.

Giuseppe Munarini

by Giuseppe Munarini