Arhiepiscopia Armeana

MESAJ AL P.S. EPISCOP DATEV HAGOPIAN, CU PRILEJUL ZILEI DE 28 MAI 2025

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

„CÂND NU MAI RĂMÂNE CALE DE IEȘIRE ȘI OPȚIUNE, NEBUNII GĂSESC SOLUȚIE…”

Iubiți credincioși,

Aceste versuri dintr-un cântec dedicat bătăliilor eroice din mai 1918 exprimă, în câteva cuvinte, întreaga luptă comună care, la 28 mai, s-a încununat cu proclamarea Primei Republici a Armeniei.

Un întreg popor și-a adunat ultimele puteri din durere și sânge pentru a-și salva identitatea. Mai 1918 a fost o perioadă de grea încercare. Poporul armean nu își revenise încă din coșmarul Genocidului Armean, era rănit la trup, afectat în suflet. Însă, chiar din acele ruine, s-a înălțat o voință neînfrântă de a crea un stat independent, chiar și atunci când întreaga lume părea să fi uitat dreptul armenilor la existență. Și când blocajul părea definitiv, „nebunii”, cei cărora nu li se frânsese duhul, s-au ridicat la lupta pentru supraviețuire. La Sardarapat, Baș Aparan și Gharakilisa, ei au schimbat cursul istoriei. Ziua de 28 mai întruchipează acea voință de nezdruncinat a unui popor care, în ceasul cel mai greu al istoriei sale, a ales lupta pentru pământul său, credința sa și onoarea sa. 

Dragii mei, și astăzi, când națiunea noastră se află în fața unor pericole vizibile și invizibile, când rana pierderii Arțakhului este încă deschisă, și când același dușman din 1918 continuă să ne amenințe independența, este de o importanță vitală să ne amintim și să reevaluăm în mod practic realitățile istorice ale eroicelor bătălii din mai și ale înființării Primei Republici, ca roade ale acestora.

Este remarcabil faptul că, în acele vremuri, conducătorii laici ai țării au dat ascultare îndemnurilor Patriarhului Armean Kevork al VI-lea, și și-au schimbat planurile. De aceea, din perspectiva secolelor, este clar că atunci când autoritățile spirituale și cele laice acționează în armonie, țara devine o fortăreață aproape de neînvins.

Să nu uităm trecutul nostru eroic și să ne amintim că acel trecut ne-a aparținut nouă și ne poate aparține din nou. Fie ca Dumnezeu, prin grija Sa părintească, să păzească Statul Independent al Armeniei, Poporul Armean și Biserica noastră Apostolică Armeană. Amin. 

P.S. Episcop Datev Hagopian, 

Întâistătătorul Eparhiei Armene din România

Exarhul Eparhiei Armene din Bulgaria 

Delegatul Patriarhal pentru țările balcanice