Arhiepiscopia Armeana

Comemorarea Genocidului Armean – 110 Ani

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În acest an se împlinesc 110 ani de la Genocidul Armean. Anul 1915 rămâne o pagină tragică din istoria Armeniei, care aduce mereu tristețe și care nu va fi niciodată uitată. Amintindu-ne de tragedia, vom continua să cerem dreptate și recunoaștere a Genocidului Armean.

Ca în fiecare an, și în anul acesta, în ziua de 27 aprilie, am adus un omagiu și ne-am rugat pentru martirii noștri. După ce a fost oficiată Sfânta Liturghie de către P.C. preot paroh Oshakan Khachatryan, sub protia Preasfinției Sale Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, a urmat slujba  Preaslăvirii Sfinților Martiri. Aceasta a fost săvârșită de Preasfințitul Datev Hagopian în fața monumentului (khacikar), dedicat Genocidului Armean, din Curtea Catedralei Armene.

La această slujbă comemorativă au fost prezenți Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, din partea Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai Bisericilor Greco-Catolică și Romano-Catolică, dl. Iuliu Stocklosa și dl. Victor-Andrei Trifan, de la Ordinul Cavalerilor Templieri din România, Excelența Sa dl. Tigran Galstyan, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în România, Excelența Sa dl. Nicolas Warnery, Ambasadorul Republicii Franceze în România, Excelența Sa dl. Massimo Baggi, Ambasadorul Elveției în România, dl. Mihai-Gabriel Miron, Directorul de cabinet la Secretariatul de Stat pentru Culte, dl. Georgios Papanikolaou, prim consul al Ambasadei Republicii Elene în România, dl. Varujan Vosganian, Președintele UAR, precum și membrii consiliilor eparhial și parohial.

Au fost depuse coroane de flori în fața khacikar-ului din partea Bisericii Armene, Uniunii Armenilor, ambasadelor Armeniei, Franței, Greciei, precum și din partea Secretariatului de Stat pentru Culte. Cei prezenți au avut câte o floare în mână, pe care au așezat-o în memoria victimelor. În momentul depunerii florilor de către Preasfințitul Episcop Datev Hagopian, au fost eliberați porumbei albi, simbol al păcii pentru sufletelor Sfinților Martiri.

În fața khacikar-ului, după cuvântul de deschidere a Preasfinției Episcop Datev Hagopian, au vorbit Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, E.S. Tigran Galstyan și dl. Varujan Vosganian.

După ceremonia din fața khacikar-ului, oaspeții oficiali și reprezentanții clerului s-au îndreptat spre Sediul Arhiepiscopal, pentru a continua discuțiile pe tema zilei: Genocidului Armean și Armenia de astăzi.

Pe gardul Catedralei au fost expuse fotografii și materiale dedicate Genocidului Armean, oferind trecătorilor posibilitatea de a afla despre Genocidul Armean. De asemenea, a fost organizată de către dna muzeograf Siran Navrouzian o expoziție de cărți dedicate Genocidului Armean, în biblioteca Casei de Cultură Armene „Hovsep și Victoria Dudian” a Arhiepiscopiei Armene din România.

Fotografii: Andreea Tănase

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *