BEDROS HORASANGIAN : Lecția lui Papa Francesco

Numai vești rele mai aștept, era un vers din uitatul azi poet Geo Dumitrescu. Nu ne putem considera solidar cu această opțiune existențială – între noi fie vorba, are mai mulți adepți decât optimiștii de toate culorile – dar putem mărturisi cu mâna pe inimă că am perceput cu multă amărăciune moartea – cumva pe neașteptate, după ce trecuse prin grele încercări în ultimele luni – dispariția din această viață a lui Jorge Mario Bergoglio, italo-argentinianul care în 2013 a fost ales Episcop de Roma, al 266-lea Papă al Bisericii Catolice, sub numele de Papa Francesco. Simplu, cum va fi inscripționat și pe piatra sa de mormânt. Francesco. Atât. Așa a și trăit și funcționat în fruntea Bisericii Catolice. Uriașă povară, grea misie. Pe scurt, născut la 17 decembrie1936 la Buenos Aires, într-o familie de imigranți italieni, care nu de prea mult bine și-au părăsit Europa și țara natală, pe când încă Donald Trump nu făcuse ochi și nu era atât de pornit împotriva refugiaților de tot felul, ajunge să fie hirotonisit preot în 1969 în Societatea lui Iisus, adică la Părinții Iezuiți. Un ordin cu vechi stagii. Este numit Provincial în 1973 și ajunge rector la Colegio Maximo în 1980, la Buenos Aires. Zarurile sunt aruncate, este consacrat Episcop în 1992, ca în 1998 Papa Ioan Paul II să-l consacre  ca Arhiepicop de Buenos Aires.  Pus să se pronunțe pe cine preferă dintre gloriile fotbalistice ale epocii între argentinienii Maradona și Messi va opta pentru brazilianul care a uimit și junețile noastre, pe numele lui de legendă, Pele. Jorge Mario Bergoglio, care mergea la serviciu cu metroul și deja impunea un aer de simplitate austeră este numit Cardinal în 2001. În martie 2013 este ales al 266-lea Papă al Bisericii Catolice. Iubitorul de oameni și  fotbal devine una dintre cele mai mediatizate personalități ale planetei. Încearcă să împace și capra și varza, mereu alături de cei năpăstuiți de soartă, bolnavi, săraci, singuri. Știe să-și ducă propria cruce și pe a altora. Scandalurile, de varia feluri, care macină Biserica catolică nu-l doboară. Papa se ține tare. Iar acum, în aprilie 2025 intră în legendă. Moare pe neașteptate, după ce preț de bune luni tot luptase cu moartea. Și o învinsese. Numai că voia Celui de Sus a fost alta. Cu zâmbetul pe buze, Papa Francisc cedează în fața unui nou atac cerebral și unui infarct ce pune capăt vieții pe acest pământ. RIP. Ce va urma în posteritatea Papei Francesco nu știm. Urmează să fie ales un nou Papă, lista scurtă a candidaților oferind nume dintre cele mai diverse. Nu este exclus să fie ales un cu totul alt nume. În România, dincolo de tristețea momentului, Întâistătâtorii de la Roma sunt priviți cu circumspecție. Să fie la ei acolo. A circulat și o simpatică vorbă ce exemplifică în mod cert relațiile reale dintre cele două biserici care au rămas fixate după schisma de la Niceea, de acum  peste o mie de ani. Fractura din interiorul crștinătății funcționează și azi, dincolo de eforturile  și vizita pastorală ale Papei Ioan Paul II-lea la Atena, când a slujit împreună cu Arhiepiscopul Hristodulos pe muntele de unde a vorbit și Platon. Fum, n-a ieșit mare lucru, fiecare a ținut-o pe a lui. Ce povesteam, după ce Papa de la Roma, nu mai contează care, a vizitat și binecuvântat Grădina Maicii Domnului, cum a și denumit România extrem de frumos, un faimos călugăr român – între timp urcat și el la ceruri – când a fost întrebat ce părere are despre vizita Papei, ar fi răspuns acru, “ E bine c-a venit, dar e bine și c-a plecat”. No comment, ortodoxia noastră este prea puțin dispusă la multiplele forme de ecumenism ce traversează lumea de azi. Secularismul se impune. Nu sună bine, dar e un adevăr. Ce va fi, ce va urma? Nu știm bine, așteptăm cu încredere și speranță că cele două biserici se vor adapta la lumea de azi cu multiplele ei probleme. Nu doar din sânul creștinătății, ci al multor credințe și popoare ce alcătuiesc multiculturalitea lumii de azi. O lume care dincolo de conflictele – unele istorice – va fi obligată să găsească soluții la multele arzătoarele provocări ale contemporaneității. Azi, ca și mâine. Nu putem lăsa pe mâna inteligenței artificiale viitorul nostru și al copiilor noștri. Dincolo de numele viitorului Papa de la Roma, dincoace de numele viitorului președinte al României vom fi obligați să găsim soluții viabile și acolo unde azi nu se întrezăresc. Să nu ne pierdem nici speranța, nici credința. Oricare ar fi ea. E loc pentru toată lumea pe planeta pământ. A venit momentul ca să ne îngăduim unii cu alții. Creștini, evrei, musulmani, hinduși, atei, bătrâni și tineri, săraci și bogați, femei și bărbați, și nefericiți și cei singuri, fiecare cu vocea și respirația lui. Toate contează, toate alcătuiesc umanitatea pe care Papa Francesco ne-a tot îndemnat s-o iubim. Fiecare cum poate. Și toți împreună. Și dincolo de această mult clamată solidaritate la care suntem obligați s-o realizăm. Pare patetic și idealist. Și chiar de-ar fi, tot merită să nu cedăm.

Sic transit Gloria Mundi.

Hristos a Înviat se spune până la Înălțare în loc de Bună Ziua.  

by Bedros Horasangian