INVITAȚIE la vernisajul expoziției 𝐑𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞 – 𝐅𝐞𝐦𝐞𝐢 𝐚𝐫𝐦𝐞𝐧𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚𝐭 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚

Dragi prieteni,
Vă invităm duminică, 9 Martie, începând cu ora 12:30 la Centrul Cultural Armean la vernisajul expoziției „Revoluționare – Femei armene care au schimbat lumea”.
Expoziția, organizată de Uniunea Armenilor din România prin Centrul Cultural Armean din București, în parteneriat cu Ambasada Republicii Armenia în România, cuprinde portretele a 13 femei remarcabile din Armenia, diaspora armeană și România. Ilustrațiile create de Maretta Aivazian, cu un design semnat de Atelierul de grafică, oferă o perspectivă vizuală asupra contribuțiilor acestor femei la cultură, știință, artă și societate.
Expoziția „Revoluționare – Femei armene care au schimbat lumea” aduce în prim-plan poveștile unor femei extraordinare care au influențat istoria prin curaj, talent, inteligență și determinare. De la pionieri în știință și artă la luptătoare pentru drepturile omului și eroine ale rezistenței, expoziția explorează contribuțiile esențiale ale femeilor armene la cultura și societatea globală.

Maretta Aivazian este o artistă armeană din diaspora, stabilită în prezent în Armenia. Ilustrațiile create pentru această expoziție cuprind portretele stilizate ale următoarelor femei armene: Jeni Acterian, Ana Aslan, Anda Călugăreanu, Henriette Cihoschi, Nutzi Acontz, Aurora Mardiganian, Silva Kaputikyan, Diana Abgar, Elbis Gesaratsian, Mariam și Eranuhi Aslamazyan, Gohar Vartanian, Zabel Yesayan.
Vă invităm să explorați aceste povești care inspiră și motivează, demonstrând că pasiunea, determinarea și viziunea pot transforma lumea. Expoziția va rămâne la Centrul Cultural Armean din București toată luna martie.
La vernisaj vor lua cuvântul: Ambasadorul Republicii Armenia în România – E.S. Tigran Galstyan, Președintele Uniunii Armenilor, Varujan Vosganian, Oana-Valentina Suciu, prodecan Facultatea de Științe Politice a Universității din București.