COMENTARIU | Ara Toranian : Etapa supremă a epurării etnice

Ca urmare a tensiunilor din interiorul poporului armean însuși, provocările din ce în ce mai cinice ale Azerbaidjanului împotriva lor trec sub radar. Astfel, „procesul” conducătorilor săi și al prizonierilor de război, care a început pe 17 ianuarie, a generat foarte puține reacții internaționale la momentul redactării acestui articol. Cu toate acestea, deferirea acestor înalți oficiali armeni în fața „dreptății” asasinilor propriului popor nu constituie etapa supremă a epurării etnice suferite în 2023? După războiul inegal din 2020, atacurile împotriva integrității Armeniei din 2021, blocada mortală lansată în 2022, exodul provocat în septembrie 2023, judecata victimelor de către călăii lor se remarcă drept trofeul suprem, în registrul ignominie.

Pregătită de multă vreme, ca și atacurile anterioare, această mascaradă legală confirmă victoria totală a oficialilor de la Baku. Și, ar fi complet iluzoriu să mizezi pe cea mai mică slăbiciune a dictatorului azer în ceea ce privește acești bărbați despărțiți de lume, abandonați de toată lumea și la cheremul excesului său de orgoliu. Este greu de văzut în aceste condiții ce ar putea opri această răzbunare instituționalizată, prin care învingătorii vor avea posibilitatea să-și anihileze politic inamicii, să-i dezintegreze fizic, nu înainte de a-i umilit, mai întâi.

În orice caz, nu apelurile la rațiune, la dialog, la pacificare vor fi de natură să-l încetinească pe Aliev. Ultimele declarații ale autocratului, cu ocazia urărilor de Revelion, nu lasă loc de îndoială cu privire la intențiile sale. Lansat pe calea unei supralicitări fără limită (un cuvânt care nu apare în vocabularul său), el își ridică în fiecare zi nivelul pretențiilor, puțin mai sus, față de Armenia. Petrodictatorul nu caută în niciun caz împăcare. Dincolo de capitulare, el urmărește supunerea totală a entității hidoase. Chiar dispariția unei Armenii pe care plănuiește deja să o măcelărească pentru a face un Stat crupă, sub cizma sa și a lui Erdogan. Multiplicând excesele față de ceea ce îndrăznește să numească „fascismul armean”, Aliev vizează în realitate onoarea și demnitatea unui popor, pe care intenționează să-l calce în picioare până la capăt. La fel ca atunci când a intrat în Parlamentul din Stepanakert în octombrie 2023, unde și-a șters picioarele pe steagul Karabakhului: un gest de o violență simbolică incredibilă pe care nici Hitler, în nebunia sa odioasă, nu și-a permis niciodată să-l facă față de dușmanii săi.

Suferim evident pentru acești prizonieri, pentru aceste figuri admirabile care sunt, printre alții, Ruben Vardanian, Haraïk Harutunian, Bako Sahakian, Arcady Ghukassian, pe care prietenii Armeniei din Franța îi cunosc și îi apreciază pentru că i-au cunoscut și ascultat în timpul vizitelor lor. Această durere este cu atât mai acută cu cât este însoțită de un sentiment de neputință. Parcă un efect de uimire s-ar fi extins în „armenosferă”. O situație paralizantă pe care Armenia, cu cuțitul în gât, nu pare în stare să o rezolve. Forțate să-și îndoaie spatele pentru a alunga spectrul unui război despre care ei cred că s-a pierdut dinainte, autoritățile sale actuale sunt incapabile să acționeze pentru frații lor martirizați. Mai grave, gafele lor față de diaspora, pe care au încercat să o împartă pentru a o controla mai bine, nu au reușit decât să slăbească tabăra armeană în ansamblu, inclusiv „Armenia reală”. Rupându-se de fostul „protector” rus eșuat, care până în prezent nu a fost înlocuit, indiferent de efectele anunțurilor cu un guvern american pe picior de plecare, aceștia nu oferă alte alternative decât aceea de a se retrage, cu fiecare zi câte puțin, în speranţa de a amâna termenul de temut al unei noi agresiuni.

Cu toate acestea, în fața unui regim azer amenințător, consacrând primatul cultului forțelor militare, care constituie după satrapul din Baku ultimul cuvânt al dreptului în lumea contemporană, prietenii noștri americani și europeni, spre care se îndreaptă toate speranțele noastre, se dovedesc incapabili să oprească brațul criminal al lui Aliev. Fără să meargă până acolo încât să protejeze militar Armenia (să nu visăm), nu puteau măcar să înceapă prin a lovi la portofel oligarhia azeră? Nu ar merita oare sancțiunile luate împotriva Rusiei să fie aplicate și împotriva disprețuitoarei puteri azere? S-ar bucura și Aliev, vinovat de blocada genocidară și crime de război, de imunitate universală, ca și fratele său de arme Erdogan? Vă rugăm să ne explicați de ce acest tiran însetat de sânge ar trebui să scape de Curtea Penală Internațională, când au fost emise mandate de arestare împotriva lui Vladimir Putin sau Benjamin Netanyahu.

Este o inițiativă etalon în acest sens, și nu o putere în scenă măgulitoare la Washington sau altundeva, care poate măsura credibilitatea statutului de „partener strategic” pe care Armenia intenționează să-l confere puterilor care îi împărtășesc idealurile, cu siguranță, dar nu și riscurile sale. (cu excepția notabilă a Franței).

preluare după armenews

Ara TORANIAN

redactor șef Nouvelles d’Arménie Magazine

Copreședinte al Consiliul de coordonare al Organizațiilor Armenești din Franța

by Redactor