Arhiepiscopia Armeana

Astăzi se împlinesc 25 de ani de la alegerea și intronizarea Sanctității Sale Karekin al II-lea drept Catolicos și Patriarh Suprem al Bisericii Apostolice Armene

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În numele Congresului și Consiliului Eparhial și Consiliilor Parohiale, precum și a binecredincioșilor noștri, felicităm pe Sanctitatea Sa cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la alegerea și intronizarea drept Catolicos și Patriarh Suprem al Bisericii Apostolice Armene.

Deși au fost vremuri tulburi și grele pentru poporul armean și pentru armenii de pretutindeni, Patriarhul Karekin al II-lea, ca Păstorul cel bun, prin voia lui Dumnezeu, cu înțelepciunea Patriarhală și cu o viziune strălucitoare pentru viitor, a putut să deschidă una dintre cele mai luminoase pagini din istoria Sfintei noastre Biserici Apostolice Armene. Au fost 25 de ani de renaștere, prosperitate și reforme pentru Biserica Armeană, ani de slujire și devotament.

Felicităm din toată inima, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să-l dăruiască sănătate, putere de a conduce binecredincioșii poporului armean în aceste zile grele, energie inepuizabilă, arhipăstorire îndelungată și rodnică spre folosul Sfintei Biserici Apostolice Armene și a Sfântului Scaun de la Ecimiadzin.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *