RESTITUIRI | ARDAȘES TOMAS TOMASIAN – 130 ANI de la NAȘTERE
Anul acesta, la 28 octombrie 2024 se împlinesc 130 de ani de la nașterea tatălui meu, avocatul Ardașes Tomas Tomasian, la Eghin (armenescul Agn în actuala Turcie), având ca părinți, pe tatăl, Tomas Tomasian, și mama, Elmas Tomasian, născută Kalenderian.
Bunicul, Avedis Tomasian s-a ocupat cu negoțul de rădăcinoase, cumpărând de la guvernul otoman zeciuiala rădăcinoaselor și uzufructul pescuitului lacurilor dobrogene. Avedis Tomasian a fost membru (aga) al tribunalului local, iar în timpul războiului ruso-turc din 1877 a fost furnizorul cu cereale al armatei ruse. După încheierea ostilităților militare și revenirea Dobrogei în cadrul statului românesc, la cererea autorităților române se constituie în 1878 la Constanța o conducere a comunității armene, Avedis Tomasian fiind ales președinte.
Din initiațiva și prin eforturile sale se contruiește biserica Surp Astvadzazin, iar Icoana Maicii Domnului de pe altar o dăruiește în amintirea mamei sale, Antaram Diradurian, ultimele zile din viața petrecându-le în localitatea Negru Vodă.
Tatal meu, Ardașes Tomas Tomasian, s-a născut după cum am și menționat la început în localitatea Agn (Eghin în actuala Turcie). De mic, împreună cu părinții, se stabilește în localitatea dobrogeană Negru Vodă, aici urmând cursurile elementare iar din 1909, din dorința părinților își continuă studiile la Constantinopol la Liceul Garabedian din Üsküdar (Constantinopol), pe care îl absolvă strălucit în 1913.
În 1916, întorcându-se în România el frecventează Școala Militară de Ofițeri din Botoșani, căpătând cunoștințe militare necesare, trebuind să plece pe front ca ofițer datorită intrării României în Primul Război Mondial. Primește gradul de plutonier TR și este trimis pe front, cu regimentul 34 infanterie din Constanța. Este avansat sublocotenent, iar pentru faptele sale de arme ridicat la gradul de locotenent și decorat. Pentru participarea sa curajoasă și pentru actele sale de vitejie pe câmpul de luptă este decorat cu numeroase medalii, printre care și “Crucea de la Mărășești”.
Dornic în permanență de învățătură, tatăl meu, Ardașes Tomasian, urmează studii valoroase la Facultatea de Drept din București, obținând diploma de avocat, și desfașurând o bogată activitate în cadrul comunității armene.
A fost membru al primei conduceri a Uniunii Armene din România, secretar al Consiliului Eparhial din Costanța, membru al Filialei din Galați a conducerii Homenatmen-ului, iar apoi o lungă perioadă al Conducerii Centrale din București, membru al Comitetului de organizare a Bibliotecii Centrale Armene din București, iar din 1932, când s-a constituit Dioceza Armeană din România (Lusavoriciagan Tem), a fost ales reprezentant al Eparhiei din Costanța pentru patru ani și membru al primului Consiliu Eparhial, fiind cel mai activ membru al ședințelor Consiliului.
Drept răsplată pentru prodigioasa sa activitate, comunitatea din Constanța l-a reales în 1936 și 1940 ca reprezentant al ei în Consiliul Eparhial.
În ajunul celui de-al Doilea Război Mondial este concentrat, cu intermitențe, la Arad și la Marele Stat Major al Armatei, în București.
Fără să-și uite obârșia, tatăl meu a dus o muncă civică în cadrul comunității armene din România. A sprijinit refugiații armeni supraviețuitori ai genocidului, iar pe cei stabiliți în România, i-a ajutat să învețe cât mai ușor limba română, luptând pentru naturalizarea conaționalilor apatrizi.
De asemenea se cuvine să menționăm strânsa și bogata sa activitate pe care a desfășurat-o în colaborare cu istoricul H. Dj.Siruni, aducând o prețioasă contribuție la apariția anuarelor “Ani”, prin numeroasele traduceri înserate în paginile acestora din limbile armeană, franceză și turcă.
Tatăl meu a avut și preocupări multiple și pe târâmul literar, trebuind să subliniem participarea sa rodnică împreună cu H. Dj. Siruni la prelegerile organizate la Universitatea de Vară de la Vălenii de Munte de profesorul Nicolae Iorga, prin traducerile lor prezentând documente referitoare la istoria României existente în izvoarele turcesti. Cunoscător a mai multor limbi, între care și turca, tatăl meu a fost traducător autorizat pentru limbile armeană și turcă al administrației de stat. A fost unul dintre traducătorii, în limba armeană, a lucrărilor marelui savant, profesorul Nicolae Iorga, prieten al poporului armean.
Cunoscând la perfecție franceza, armeana și turca, tatăl meu nu scăpa prilejul să facă cunoscute valorile naționale, fiind un fecund publicist, prezența lui în paginile unor publicații din țară și străinătate fiind foarte apreciate, printre care periodicul “Azadamart”, care apărea la Constantinopol și în țară la ziarele “Nor Arșaluis”, “Araz”, iar în ultima parte a vieții, neîntrerupt timp de 14 ani, din 1970 până la moartea sa în 1984 la ziarul “Nor Ghiank” din București.
După ieșirea sa la pensie în 1969 ca avocat pledant, se angajează la ziarul „Nor Ghiank”, unde depune o activitate prodigioasă ca redactor și traducător de limba armeană. Moare cu stiloul în mână în 1984 la vârsta de 90 de ani.
Diana TOMASIAN -SAHAGHIAN