SAROYAN CONTRA SAROYAN …
De la primele sale scrieri William Saroyan a cucerit cititorul american dar și pe criticii literari – o specie care azi a cam început să dispară –și care urmăreau operele scriitorilor îndeaproape. Saroyan nu suporta criticile altora însă…
Astfel pe când Saroyan era înca tânar, 32 ani, și publica în mai toate revistele din cele 50 de state americane, el semna William Saroyan în periodicele americane dar în revistele armenești (de limba engleză) semna Sirag Goryan. Asta a făcut ca atenția criticilor să oscileze între acești „doi” scriitori armeni care au apărut în presă ,unii preferând pe William alții pe Sirag.
Atunci Saroyan a început să publice articole critice în care critica pe Goryan și altele în care Goryan critica pe Saroyan stârnind o adevărată polemică. Asta a durat pâna când o primă culegere de povestiri ale lui Saroyan a văzut lumina tiparului. Atunci Saroyan „l-a omorât” pe Goryan.
Aceste fapte anecdotice sunt relatate în revista LIFE din 18 noiembrie 1940 în cadrul unui mare articol a lui G.J. Hellman întitulat THE GREAT SAROYAN (Marele Saroyan). Articolul, tradus în limba română se află publicat în ANI – ANUAR DE CULTURĂ ARMEANĂ din 1941.
Pe malurile dâmbovițene Saroyan a pătruns târziu, tradus de Profira Sadoveanu iar apoi regizat de marele Ciulei și marele Pintilie. Saroyan însuși a poposit în București de două ori la invitația Uniunii Scriitorilor.
Apoi, după decembrie ‘89 editura Litera a încercat să resuscite interesul față de Saroyan cu mai multe culegeri de povestiri și romane, dar rezultatul a fost sub așteptări. Sic tranzit gloria mundi.
ARPIAR S.