Interviu cu regizoarea Zara Jian despre filmul „O să răzbun această lume cu IUBIRE – S. Paradjanov”

În ultimele zile ale Festivalului Internațional de Film de la Veneția descopăr un film care aduce un omagiu cineastului armean Serghei Paradjanov și are la bază teme ca libertatea, rezistența prin artă în fața opresiunii.
Moștenirea și inspirația regizorului sovietic Serghei Paradjanov se află în centrul filmului “I Will Revenge This World With LOVE – S. Parajanov”, un nou documentar cu ocazia centenarului nașterii sale (s-a născut în 1924) al regizoarei armene Zara Jian, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Veneția din acest an ca parte a selecției Venice Classics.
Munca lui Jian nu este doar un omagiu adus lui Paradjanov, ci și o reflecție asupra luptelor continue din țara ei natală și a călătoriei ei personale înapoi în Armenia.

Paradjanov, născut în Georgia, a devenit o forță revoluționară în cinematografia internațională cu Umbrele strămoșilor uitați (1965) și Culoarea rodiilor (1969). El respinge realismul socialist al cinematografiei sovietice aprobate oficial în favoarea unei povești vizuale mai experimentale și poetice.
Are o influență uriașă asupra cinematografiei independente și de artă. O gamă impresionantă de regizori, inclusiv Atom Egoyan, Tarsem Singh și Emir Kusturica, precum și Lola Guerra, văduva lui Tonino Guerra, sau alți artiști precum actrița rusă în exil Chulpan Khamatova discută despre impactul cinematografiei lui Paradjanov asupra vieții și muncii lor în acest biopic neconvențional al lui Jian.
Paradjanov a fost criticat de autoritățile sovietice pentru viața sa personală (era bisexual), filmele și pozițiile sale politice, în special sprijinul său pentru naționalismul ucrainean și a fost închis de două ori.
Interviu cu regizoarea Zara Jian la Veneția
AK: Felicitări, filmul tău a avut premiera la Veneția ca parte a Venice Classics Selection. Și reprezinți Armenia, acesta este singurul film armean selectat la Veneția. Ce înseamnă asta pentru tine?
ZJ: Mă bucur că la aniversarea lui Paradjanov, acest film a ajuns la Festivalul de Film de la Veneția, unde a avut premiera mondială. În această țară, Paradjanov a avut mulți prieteni care l-au susținut în perioadele dificile ale vieții sale. Tonino Guerra, Fellini , Antonioni … O povară uriașă de responsabilitate mi-a căzut pe umeri. Este întotdeauna greu să descrii o persoană emblematică și să-ți spui povestea. Dar nu foarte greu, să fiu sinceră.
AK: Ați creat cu acest film un gen nou?
ZJ: Nu știu. Nu sunt atașată de niciun gen, sunt doar naratoarea/storyteller. Acest film se bazează pe o adevărată poveste și da, acesta nu este un biopic clasic. De fapt, acest film a devenit o terapie la un moment dat. Nu mă gândeam la regulile clasice, chiar dacă uneori mă deranjau.
Datorită directorului de imagine Norayr Kasper am găsit stilul cu care am simțit că îmi poate satisface modul de a reda povestea prin imagine.
AK: Combini arhiva cu filmarea originală, spune-mi despre structura filmului.
ZJ: În acest film, trecut întâlnește tot timpul prezentul.
Am încercat mai întâi să prezint trecutul lui Paradjanov și apoi să călătoresc cu el în prezent…repetarea fantasmagorică a evenimentelor din viața și epoca lui Paradjanov, cu prezentul.
Unul dintre principalele mesaje ale acestui film este că, indiferent de haosul mondial și de intrigile geopolitice, toată lumea ar trebui să-și continue munca fără a deveni un instrument al unei realități toxice. Povestea lui Paradjanov dovedește acest adevăr, iar exemplul său poate inspira și ghida artiștii de astăzi în propriile lor călătorii către adevăr.
Acest film a acționat ca o formă de terapie pentru mine – prin propria dramă a autorului și călătoria lui Paradjanov. Am trăit un război foarte dificil în Armenia în 2020, când am fost bombardați de Azerbaidjan și Turcia. Am simțit că este imposibil să respir, văzând cadavrele copiilor de 18 ani și spatele copiilor arși cu fosfor, pe care am încercat să-i salvăm în zadar, mutându-i în adăposturi. Am plecat din nou după război, dar nu am putut trăi cu această nedreptate. Când a început războiul dintre Rusia și Ucraina cele două națiuni frățești, am simțit că întreaga lume a înnebunit.
Toate aceste evenimente s-au adunat când, în octombrie 2022, m-am trezit în fața autoportretului lui Paradjanov într-un muzeu din Armenia. Nici măcar nu puteam să-mi imaginez cum ar fi simțit el evenimentele haotice din ziua de azi. Paradjanov m-a făcut să mă calmez, m-a făcut să realizez că am o nevoie de luptă, că aveam atât de multă furie în mine și că începeam să mă distrug.
În ceea ce privește personajele din filmele lui Paradjanov, aceasta este o lume a iluziilor care își găsește locul în realitatea autorului. În general, în acest film, trecutul întâlnește în mod constant prezentul, iar lumea iluziei concurează cu lumea realității și, uneori, nu știi cu adevărat unde te afli. La sfârșitul filmului, aceste lumi se contopesc pe fundalul euforiei fabuloase a șoferului. Cred că personajele lui Paradjanov dau speranță.
Nimic nu s-a schimbat. Aceeași problemă Arțakh care a existat în timpul lui Paradjanov a fost din nou relevantă atunci când filmam.
AK: Cum a început proiectul?
ZJ: Am aflat de Paradjanov când aveam 17 ani și locuiam în Armenia. Mi se pare interesant că munca lui Paradjanov a continuat să “apară” de-a lungul vieții mele. De exemplu, când locuiam în Los Angeles, o americancă cu care vizitam studioul Ivanei Chubbuck mi-a recomandat să merg la Muzeul Hammer. Mi-a spus că are loc “o retrospectivă grozavă”. Retrospectiva s-a dovedit a fi o expoziție despre filmul lui Paradjanov “Culoarea rodiilor”. Am multe alte exemple ca acesta pe care le-aș putea împărtăși.
În ceea ce privește filmul “Voi răzbuna această lume cu IUBIRE – S. Paradjnov”, acesta s-a concretizat într-un mod foarte asemănător cu ceea ce se poate vedea la începutul filmului – unde personajul principal pleacă de acasă, la fel cum am făcut și eu în 2020 după o serie de evenimente. La scurt timp după ce m-am întors din Rusia în Armenia, colegii m-au sunat și m-au rugat să le arăt locuri interesante din Armenia. Prima noastră vizită a fost la Muzeul Paradjanov. M-am trezit stând în fața autoportretului său intitulat “Fiul celor trei națiuni” când am fost brusc lovită de un sentiment puternic. Tot ce mă tulbura a venit direct spre mine și nu m-am putut opri din a mă gândi la atât de mulți oameni talentați care au trebuit să-și schimbe (cred că vrea să spună să-și uite) talentul în activitate politică. În acel moment am înțeles cu adevărat amploarea terorii pe care Paradjanov a suferit-o în timpul erei sovietice și cum a rămas loial credințelor sale de-a lungul timpului. De asemenea, am ajuns la concluzia că vreau ca filmul meu să transmită exact acel mesaj. Paradjanov este o inspirație personală uriașă pentru mine. Îi admir nevoia și dorința de a crea în orice moment, chiar și atunci când era prizonier într-o închisoare sovietică. Pentru mine, este un geniu. Această poveste se bazează pe evenimente reale, nu este doar un biopic clasic. Filmul urmează calea autorului său, în timp ce încearcă să găsească răspunsuri.
AK: Despre ce este filmul tău? Desigur despre Paradjanov, dar mai sunt ceva… este și un manifest împotriva agresiunii în Arțakh, în Ucraina…
ZJ: Este problema Arțakhului (Nagorno-Karabah). Atom Egoyan o descrie în detaliu în film și sunt complet de acord cu el. El a descris tot ce s-a întâmplat înainte de a mă naște, ca și ceea ce s-a întâmplat după: a avut loc pogromul de la Sumgait, după care numai armenii și-au apărat dreptul de a trăi pe pământul armean istoric. Chiar și atunci, Rusia și întreaga lume nu au colaborat pentru a rezolva conflictul timp de peste 30 de ani, deoarece era mai ușor să manipulezi părțile implicate în timp ce se luptau între ele.
În 2020, Azerbaidjanul și Turcia au început o agresiune masivă și au atacat populația locală din Arțakh și întreaga populație armeană.
În acest an, întreaga lume a fost împotriva noastră, chiar și Ucraina, fapt care mi s-a părut cel mai dureros. La urma urmei, Aliyev și Erdogan sunt și ei dictatori, și mai mult decât atât, au genocidul pe conștiință. Lumii nu i-a păsat la acea vreme, iar în 2020, în secolul 21, genocidul armean s-a repetat, așa cum s-a întâmplat în 1915. Și, la fel ca atunci, întreaga lume a văzut-o și a rămas tăcută. După cum spune unul dintre eroii filmului, “Nu există Vest și Est, Nord și Sud, există un cazan uriaș, iar în acest cazan suntem cu toții…”.
AK: Unde vezi legătura ta cu Paradjanov? De ce te simți atât de implicată, muzeul lui Paradjanov îți este în film un loc sigur.
ZJ: Cel mai liber om în afara libertății! Poate că asta m-a conectat cel mai mult cu Paradjanov. A fost întotdeauna liber în acțiunile sale, în ciuda tuturor evenimentelor
Acest lucru îmi este foarte apropiat de ceea ce simt și fac.
În această perioadă, n-am simțit niciodată că fac un studiu despre un străin sau despre cineva ale cărui alegeri artistice erau greu de înțeles. În opinia mea, cred că este imposibil să evaluezi un geniu după munca sa, pentru că fiecare dintre noi selectăm ce prezentăm din viața personajului în film. Din acest motiv am ales să nu creez un film biografic/ biopic clasic, în care mi-am impus propria viziune. În schimb, am ales să urmez geniul și alegerile pe care le-a făcut Parajanov.
AK: Pe cine ai intervievat, ai mai avut parteneri de interviu pe lista ta?
ZJ: Atom Egoyan , Tarsem Singh, Emir Kusturica, Chulpan Khamatova , Joel Chapron , Ali Khamrayev, Lora Guerra, Levon Abrahamyan, Artavazd Peleshyan.
Toți acești eroi uimitori s-au unit și ni s-au alăturat într-un mod care mi se pare greu de descris.
Scopul meu a fost să fac un film cu eroi din întreaga lume, să reflecte impactul pe care Paradjanov l-a avut la nivel internațional și de-a lungul anilor, nu doar în epoca sovietică.
Filmul prezintă o căutare de idei, obiective și soluții comune, cu eroi de pe diferite baricade, dar o dragoste și o recunoaștere comună pentru Paradjanov.
AK: De ce este Paradjanov nemuritor? Ce putem învăța de la el?
ZJ: După cum am spus, nu renunța niciodată la ceea ce faci cel mai bine.
AK: Care este următorul tău festival? Care este următorul tău proiect?
ZJ: Vom anunța oficial în curând.
Interviu realizat de Alice KANTERIAN