BEDROS HORASANGIAN :  Hagigadar = Împreună

După ce de mulți ani nu mai urcasem dealul în vârful căruia stă de secole mărturia fizică a prezenței armenilor pe aceste meleaguri românești, am ajuns anul acesta, 2024, ca să fie clar, la Hagigadar. Undeva la puțini kilometri de Suceava și la mult mai mulți de miticul Ararat care alimentează imaginația și îndârjește sentimentul de a aparține unei anume etnii. Acel orgolios Es hai em – care cu mândrie îl afișa fratele meu Eduard – binecunoscut și iubit în sânulcelor care au tot făcut  pelerinaje la Hagigadar, de pe pe vremea când regretatul Stambulian organiza cap-coadă aceste drumuri mitice până în zilele noastre când de aspectele, multe și complicate pentru mereu năbădăioșii armeni se ocupă Muza – adică dr. Muza Haciaturian, ca să împace și mulțumească pe toți pelerinii  – și acel de nespus de multe ori, Menk Hai enk – (Noi suntem armeni!), mai mult trăit printr-o solidaritate tacită decât exprimată zgomotos și cu emfaza care de multe ori însoțește astfel de afirmații. Am făcut acest drum simbolic ca să-mi iau cumva rămas bun de la niște locuri – armenești și românești, deopotrivă – pe care le-am iubit și am fost atașat o viață de om. De armean – am toți ce patru bunici de aceeași sorginte, nu noi ne alegem înaintașii – dar și de român, printre care am trait deja destule decenii, ca să pot exprima un punct de vedere. Hagigadar – și celelalte lăcașuri ale Bisericii  Armene din România, în zona Suceava avem/există trei biserici și două mănăstiri, exemplu unic în Europa – devine în fiecare an de Sf. Maria Mare – 15 august, punctul de sprijin – identitate a unui neam, al armenilor din România. Nu doar al lor, ci al tuturor armenilor din lume. Căci bisericile armene sunt deschise către toate azimuturile și primesc – nu știu cât de cu brațele deschise, pe toți creștinii care vor să spună un Tatăl Nostru. Sau cel puțin așa mi-ar place mie să cred. Nu neapărat în virtuțile unui ecumenism de conjunctură, ci în siajul învățăturii lăsate de Părinții Pustiei și Biblia noastră cea de toate zilele. Nu mai lungim aceste considerente laterale, ci vrem să exprimăm bucuria de a fi ajuns la Hagigadar. Nu neapărat pentru Festivalul de Sarmale oferit de soții Călinescu la Dumbrăveni – emoționant să vezi și o biserică plină de credincioși de toate etniile – și cel de aganciabur ( supa de urechiușe, la care nu puțini meseni mai solicitau o porție) de la dejunul festiv de la Suceava de care s-au ocupat soții Mandalian – felicitări tuturor celor care s-au dat peste cap să fie totul în ordinea rânduită de o  tradiție care sperăm să fie păstrată – ci mai ales pentru posibilitatea de a fi împreună. Miasin, ensemble, together, vmeste etc. Dincolo de prieteniile sau idiosincraziile dintre noi – nu e nevoie să ne iubim, ci să ne suportăm reciproc, ura nu alimentează decât ură etc! –  dincoace de coordonatele istorico-geografice ale armenilor răspândiți pe tot pământul. Mulți, puțini, câți am mai rămas. Mă bucur mult că acest drum – lung, altminteri – a traversat jumătate din  România de care am fost și rămân atașat. Traseul București-Ploiești-Brașov-Dumbrăveni-Vatra Dornei- Câmpulung Moldovenesc-Suceava-București a străbătut toate formele de relief – mai puțin partea maritimă și fabuloasa Delta Dunării, unde și acolo sunt armeni…–    ale unei țări în care armenii sunt la ei acasă. Un acasă de care ar trebuie să fim mândri și să-i invităm și pe alții să vină și să se bucure de acest fabulos patrimoniu. (Fac apel și la haiastantzii din România să se pună la drum la anul măcar). Hrisovul lui Alexandru cel Bun, din 30 iulie 1401  – pe care l-a descoperit istoricul roman P.P.Panaitescu în Biblioteca Universității Jagellone din Cracovia în anii 30 ai secolului trecut – prin care se înființa și recunoștea Episcopia Armeană  din Moldova atestă fără tăgadă că armenii sunt la ei acasă în România de azi. Mulți, puțini câți am mai  rămas. Repet, nu poți fi român, armean, paraguaian – ne mai aducem aminte de ironia lui Cioran la adresa lui C.Noica, cu al lui altminteri natural și firesc, Sentiment românesc al ființei ?  – de unul singur. Ne place sau nu, cu bune și rele, avem nevoie de acel  împreună. Greu de atins, dar nu imposibil. Viața trece oricum. Despre ce era vorba?  Hagigadar = Împreună.

by Bedros Horasangian