NOTE DE LECTOR* | Jonathan Conlin : Domnul Cinci procente

Prof. Dr. Jonathan Conlin, născut la New York, este absolvent al Universității Oxford și al cursurilor de istorie de la Institutul Courtauld și din Cambridge. Din 2006 predă istoria britanică modernă la Universitatea din Southampton. Studiile sale acoperă ca interes aparte istoria artei și culturii britanice datând din 1750 încoace, cu precădere istoria muzeelor, de asemenea istoria târzie a Imperiului Otoman și a Orientului Mijlociu. Muzeul Metropolitan de artă din New York și Galeria Națională din Londra i-au comandat lucrări de istorie a acestor instituții. El mai are o preocupare specială pentru Tratatul de la Lausanne din 1923, fiind cofondator al inițiativei The Lausanne Project de studiere a moștenirii tratatului respectiv.
Pe lângă scrieri de istorie și de artă, profesorul Conlin a publicat un volum biografic, Mr Five Percent (Profile Books – Londra, 2019), despre viața și activitatea celebrului nabab armean care și-a împrumutat aici supranumele titlului cărții, aceasta având de altfel un subtitlu mai explicit: The many lives of Calouste Gulbenkian, the world’s richest man. Într-adevăr, printr-o convenție oficială care îi aducea un profit de 5%, adică un șiling de fiecare liră sterlină câștigată de Iraq Petroleum Company (fostă Turkish Petroleum Company) de la exploatările petroliere din teritoriile asiatice ale Imperiului Otoman, Gulbenkian a lăsat la moartea sa, în 1955, când avea 86 de ani, o avere de aproape cinci miliarde de lire sterline (în monedă actuală), care îl făcuse la vremea aceea cel mai bogat om din lume. Avuția acumulată de el a fost consecința și rodul vocației sale financiare înnăscute și al abilității lui tranzacționale în relațiile de afaceri. De pildă, Gulbenkian a avut un pachet de acțiuni la Anstalt Vega din statul Liechtenstein, drept care plătea taxe de numai 100 de franci elvețieni pentru proprietăți valorând 4,6 milioane de lire sterline (astăzi, 288 milioane). Deși s-a îmbogățit pe seama țițeiului, Gulbenkian n-a fost un specialist în industria petrolului. A văzut o sondă de extracție doar o dată în viață, când avea nouăsprezece ani. Fiu al unui negustor armean din Constantinopol, el a devenit în timp investitor, misit, afacerist. A supraviețuit Genocidului armenilor, după care ca tânăr a dus o viață boemă, a fost libertin în comportamentul social și chiar și după ce se căsătorise a continuat să aibă sporadice aventuri adulterine.
O altă fațetă a lui Gulbenkian a fost cea de colecționar. Cumpăra opere de artă valoroase și treptat și-a format un fabulos inventar de lucrări: picturi, sculpturi, grafică, vase de porțelan, mobilier, piese decorative etc. A vrut să înființeze, cu acele componente ale colecției sale, galerii de artă în New York și în Londra, dar taxele erau prohibitive și atunci a optat pentru un oraș mai accesibil, Lisabona, capitala Portugaliei, în care ființează și astăzi un Muzeu de artă Gulbenkian și o Fundație cu același nume, cea mai mare sursă de opere de caritate din Europa, sponsorizatoare de inițiative nu neapărat cu caracter armenesc.

Cartea lui Jonathan Conlin, o lucrare monumentală ca aspect și ca desfășurare narativă, este rezultatul unui efort evident de a reconstitui scrupulos și detaliat nu numai o biografie celebră, ci și epoca revolută contemporană protagonistului ei. Ca atare, a fost necesar să fie despuiate arhive naționale din opt state și ale unor instituții, nu dintre cele mai abordabile, unele conținând documente concepute în limba otomană cunoscătoare astăzi doar specialiștilor și în scrierea arabă ieșită din uz în Turcia actuală. La cele 370 de pagini incluzând arborele genealogic al familiilor Gulbenkian și Essayan (a soției nababului) și o listă a sporirii în timp a avuției magnatului armean, se adaugă 40 de pagini de note explicative și o bibliografie cu peste o sută de titluri.
Fie-mi îngăduit ca, în această consemnare a unei biografii particulare să punctez o mențiune surprinzătoare pentru semnatarul acestor rânduri, cu niciun alt rezon decât acela de a cita o prezență omonimă în existența domnului Cinci procente. În octombrie 1883, Gulbenkian senior, Sarkis, își trimite fiul cel mare, care atunci avea 14 ani și absolvise Școala armenească Aramyan-Uncuyan din Kadiköy, cartier în Constantinopol, la Marsilia, unde era stabilită familia cumnatului său, Hagop Selian, în loc să-l fi înscris pe Caloust la colegiul local francez sau american. Sarkis a luat această decizie care dovedea starea lui materială bună în fapt ca să-i asigure fiului său o educație europeană, asemenea acelor armeni cu rang înalt din Constantinopol (amira) care își trimiteau odraslele la universități franceze și britanice. La vremea aceea, în Marsilia viețuia o comunitate armeană destul de mare, inclusiv familia Selian, originară din aceeași localitate, Talas, ca și familia Gulbenkian. Acolo, în paralel cu studiul la École de Commerce, Calouste dădea o mână de ajutor la biroul deținut de gazdele sale, ceea ce avea să-l familiarizeze pentru întâia oară cu lumea de afaceri căreia îi aparținea și tatăl lui. El a asimilat cunoștințe de contabilitate, și-a ameliorat limba franceză, s-a inițiat în limba engleză, dejunând zilnic la restaurant (cu încuviințarea tatălui său), și-a accentuat latura individualistă a personalității sale și, petrecându-și serile cu rudele lui, și-a menținut limbile însușite acasă, armeana și turca. Iar tatăl lui, urmând sfatul asociaților săi de afaceri din Londra (fiul unuia dintre ei avea să devină guvernatorul Băncii Engleze), și-a înscris feciorul la King’s College School, universitate înființată în 1829. Restul e biografie, așa cum o deapănă tacticos și minuțios, autorul acestei fascinante cărți despre cel care avea să fie supranumit Mister Five Percent.
Sergiu SELIAN
* După nouă ani și zece luni de existență, rubrica noastră a devenit centenară. Acum, la al o sutălea număr al ei, îi dorim să continue la fel de activă, întru desfătarea cititorilor ei și ai revistei. Să ne auzim de bine după următoarea sută.