Szekely Csaba

Weekend dominat de  muzică armenească la Gherla

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

     

  La sfârșitul săptămânii trecute gherlenii au avut ocazia ca pe lângă căldura mare să savureze cântecul și dansul armenesc. Prima edițe a Festivalului internațional interetnic ”Nur Folk Fest” a polarizat interesul locuitorilor orașului de pe Someș,  conectați din plin la acest eveniment artistic de nivel internațional , organizat de sucursala Gherla a Uniunii Armenilor din România în colaborarea cu Primăria și Consiliul Local. Edilii au fost primii care au dat exemplu pozitiv, în preajma festivalului făcând o curățenie generală în zona centrală a urbei , unde a fost amenajată scena în aer liber. Totul a fost pregătit minuțios pentru primirea oaspeților, fiind marcate din nou locurile de parcare din Piața Libertății , chiar și trecerile de pietoni. Clubul armenilor de pe strada Ștefan cel Mare, de asemenea, a fost pus la punct, acolo fiind create condiții dintre cele mai  bune pentru schimburile de experiență dintre formațiile și soliștii  sosiți din nu mai puțin de 6 țări, la care s-au adăugat și reprezentanții unor centre culturale din țara noastră.

În total, în cadrul festivalului au evoluat pe scenă nu mai puțin de 11 Ansambluri de dansuri armenești, printre care s-au aflat și tinerii grupului ”Hayakaghak” din Gherla conduși de Ursan Esztegar Erika, principalul organizator al evenimentului, autorul acestui proiect interesant și de mare valoare artistică în viața culturală a urbei transilvane, fostul Armenopolis fiind cunoscut în toată țara prin tradițiile și   obiceiurile acestei etnii. Nu întâmplător, cu ocazia primei ediții a Festivalului ”Nur Folk Fest” au sosit la Gherla mulți oaspeți din Cluj-Napoca, Baia Mare. Dumbrăveni, dar și din București, dornici de a sărbători acest moment artistic alături de gazde. Timp de două zile, sâmbătă 13 iulie și duminică 14 iulie în fiecare seară a fost mare animație în centrul municipiului, unde sutele de spectatori au asistat la un adevărat maraton al muzicii și dansului armenesc, dar și a altor etnii, maghiare sau evreiești. Desigur, nu au lipsit frumoasele  jocuri populare românești susținute de talentații tineri ai Ansamblului ”Dansatorii de pe Someș” instruiți de Emil Bodea.

Alături de ei, s-au mai urcat pe scenă membrii  formațiilor ”Karin” din Armenia,  ”Nemrut” din Belgia, ”Nazani” din Franța ”Yerazank” (Plovdiv- Bulgaria) și ”Urartu” din Grecia, interpretul Masis Hunanyan din Armenia . Din țara  noastră, pe lângă mesagerii comunității armenești locale  au onorat festivalul grupul de dansuri tradiționale armenești ”Vardavar” din București, ”Ceresznyevirág” din Cireșoaia ( Bistrița Năsăud) și cunoscuta orchestră de muzică klezmer ”Mazel Tov” din Cluj-Napoca condus de maestrul Vasile Socea. Dintre interpreți remarcăm soliștii Vasilica Tătaru (Moldova) și Antonia Lapohoș (Gherla).

Cu toții au fost salutați de președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, domnia sa urând mult succes participanților, moderatorul și prezentatorul festivalului fiind cunoscutul om de teatru și film din București de origine armeană, Florin Kevorkian.

Menționăm cu bucurie participarea noului ambasador al Republicii Armenia în România, Excelența Sa Tigran Galstyan care a fost prezent la ceremonia de închidere a primei ediții a festivalului NurFolkFest.

Cu ocazia manifestării artistice din centrul municipiului  Gherla a fost amenajată o expoziție fotografică cu imagini relevante din fostul Armenopolis, popularizat în weekendul trecut și de reprezentanții Agenției de turism  ”Dor Travel”, oaspeți obișnuiți ai comunității armenești din localitate.

         La finalul celor două zile de programe artistice, pe scenă s-au derulat dansuri comune ale tuturor ansamblurilor participante la prima ediție a Festivalului ”Nur Folk Fest”, o reușită din toate punctele de  vedere, organizatoric, artistic și al impactului pentru publicul participant.

Szekely Csaba

fotografii Claudiu Capră