Redactor

Șlagăre din cele mai frumoase poveşti muzicale, la Athenaeum Summer Festival

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Un program de concert spumos şi plin de ritm, cu muzică pentru scenă, de film, de operă și balet, va fi oferit astăzi, 26 iunie, și mâine, 27 iunie, de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Felix Mildenberger, în cadrul Athenaeum Summer Festival. La concertul din 27 iunie vor avea acces iubitorii muzicii din toată țara, deoarece va fi transmis în direct pe TVR Cultural.

Concertul Symphonic Summer Vibes începe în tonuri americane, cu celebra Uvertură Candide, urmată de Valsul de Dmitri Şostakovici. Iubitorii teatrului liric vor savura două momente simfonice foarte populare din repertoriul de operă: Intermezzo din Manon Lescaut de Puccini, şi Intermezzo din Cavalleria Rusticana de Mascagni. În continuarea programului, Bacanala  din opera Samson şi Dalila de Camille Saint-Saëns.

În programul serii regăsim și fragmente muzicale din balete compuse de Aram Haciaturian. Astfel sunt incluse celebrele Dansul săbiilor din Gayaneh şi Adagio din Spartacus, a căror notorietate a crescut pentru că au fost folosite ca muzică de film (Scoop de Woody Allen, respectiv Mayerling, Ice Age: The Meltdown, Caligula sau serialul britanic  Linia maritima Onedin ş.a.).

vezi programul complet pe news.ro