Mariam Gevorgyan

Prima ediție a Festivalului Cafelei la Craiova

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În Craiova n-a existat o comunitate istorică armeană, dar după Genocidul armean mai multe familii s-au stabilit în acest oraș și au format o comunitate deși mică, dar destul de activă timp de câteva decenii. În perioada regimului comunist și mai ales după acesta, numărul armenilor din Craiova a scăzut semnificativ. Abia acum 4-5 ani, armenii rămași aici s-au adunat și au înființat sucursala Craiova a Uniunii Armenilor din România. Cu bucurie anunțăm revenirea sufletului armenesc în inima Craiovei (în curtea Teatrului Național Marin Sorescu) prin desfășurarea primei ediții a Festivalului Cafelei.

Cea mai puternică legătură cu cafeaua pentru Craiova a fost familia Melichian care, de-a lungul anilor, a avut un magazin de cafea în Craiova, chiar și în perioada comunistă, unde localnicii și nu doar ei nu pot uita cafeaua pe care o savurau la Agop.

În perioada 14-16 iunie 2024, acest frumos oraș a găzduit prima ediție a Festivalului Cafelei, organizat de Uniunea Armenilor din România – Sucursala Craiova (președinte – Satenig Neacșu-Melichian). Festivalul a debutat cu un bazar vibrant, unde vizitatorii au avut ocazia să exploreze și să achiziționeze produse tradiționale și artizanale armenești.

La festival a fost vizionat filmul „Când moartea întârzie să apară”, regizat de Armine Vosganian. În a doua zi a festivalului, ansamblul „Vardavar” din București a oferit un spectacol de dansuri tradiționale armenești, încântând publicul cu ritmuri și costume specifice.

Pe parcursul întregului festival a fost prezent Preasfințitul Episcop Datev Hagopian, întâistătătorul Eparhiei Armene din România care a și vorbit cu ocazia lansării cărții doamnei Arșaluis Sarchisian Gurău.

În foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”, Arșaluis Sarchisian Gurău a lansat cartea “Amintiri din epoca de aur”, într-un cadru intim și prietenos, captând atenția celor prezenți cu povești și amintiri valoroase.

Armine Vosganian a susținut un recital de poezii, aducând o notă de introspecție și sensibilitate evenimentului. Festivalul s-a încheiat cu un concert de duduk susținut de Cosmin Bălean Band, oferind momente muzicale de neuitat și încheind festivitatea într-o notă melodioasă și plină de emoție.

Evenimentul a fost prezentat în mass-media locală.

Mariam GEVORGYAN