La București a avut loc prezentarea aplicației digitale armenești, „Safe YOU”

Pe 3 iunie, la București a avut loc prezentarea aplicației digitale armenești, „Safe YOU” în cadrul căreia fondatoarea aplicației, Mariam Torosyan a prezentat posibilitățile acestui instrument inovator în combaterea violenței împotriva femeilor și fetelor, anunțând lansarea sa pe teritoriul Romaniei, cu sprijinul Fondul Natiunilor Unite pentru Populatie (UNFPA) și în cooperare cu Fundația Sensiblu – o organizație non-guvernamentală lider în domeniul protectiei sociale a femeilor și fetelor.


La evenimentul de prezentare a participat Ambasadorul Republicii Armenia în România, Tigran Galstyan, Directoarea din cadrul Agenției Naționale pentru Egalitate de Șanse, Monaliza Cîrstea, precum și reprezentanți ai misiunilor diplomatice și ale ONU acreditate la București, alături de reprezentanții societății civile și mass-media românești.
Lansarea a fost precedată de primirea la Ambasada Republicii Armenia a reprezentanților „Safe YOU” și a ONG-ului partener român, în data de 31 mai, prilej cu care au fost discutate perspectivele și viitoarele proiecte comune în domeniul protecției sociale a femeilor și fetelor.