În urmă cu 275 de ani a urcat la Domnul, Mechitar (Mkhitar) din Sebaste (1676-1749)

      Am  dorit să folosesc expresia tradițională „a urcat la Domnul” în loc de „a murit” pentru a exprima sentimentul de credință care-l avem grație constanței Credinței : nașterea din nou, urcarea spre Cer care a fost precedată mai întâi de Înviere, apoi de Înălțare care ne duce departe, într-o lume necunoscută, dar cerească, plasându-i spiritual încă aproape pe cei care au devenit invizibili ochiului uman.

          În luna aprilie, în ziua de 24, acum 109 ani, un milion și jumătate de armeni au fost smulși din casele și locurile în care trăiau alături de părinții și bunicii lor înconjurați de valorile culturale civile și religioase, semnul prezenței lor naționale și creștine.

Aceasta este ceea ce Raphael Lemkin (1900-1959) a definit drept genocid.

          Genocidul armean este numit „Marele Rău”. Un altul, cel al evreilor, este numit „Shoah”.

          Acestea sunt lucruri cunoscute, dar asupra cărora, cel puțin din când în când, este bine să reflectăm.

          Luna aprilie este însă atât de importantă pentru că, în ziua 27, acum 275 de ani, a trecut la cele veșnice Robul lui Dumnezeu Mechitar de Sebaste.

          Numele său adevărat era „Manug”, care înseamnă „Copil”, iar în cinstea Pruncului Iisus a luat numele de Mechitar, care, după cum știm înseamnă „Mângâietor”. Și-a asumat acest nume la luarea obștii monahale.

          Nu vom reface în aceste câteva rânduri povestea sa pe care mulți, nu numai armeni, o cunosc și o apreciază. Cu toate acestea, dorim să subliniem aici osmoza dintre cer și pământ care a avut loc în această lună aprilie.

Mulțumind Celui Preaînalt, fiii lui Mechitar au comemorat și în acest an, la câteva zile după comemorarea „Marelui Rău”, înălțarea la Cer a fondatorului lor.

          Un Întemeietor care a reușit să se stabilească la Veneția, venind din Modone, care la vremea respectivă încă nu căzuse în mâinile turcilor, ci aparținea venețienilor, în Morea sau Peloponez. La Veneția exista deja o comunitate armeană cu biserica Santa Croce, care mai există, nu departe de Basilica Sfântului Marcu.

          Datorită mărinimiei și clarviziunii Senatului Republicii Venețiene, în secolul al XVIII-lea, o insulă pe care fusese deschis un lazaret, pe vremuri închisă care găzduia bolnavi de ciumă. a revenit la viață și a devenit un celebru centru armean. Trebuie amintit faptul că Mechitar a fost îmbarcat împreună cu confrații săi pe o navă venețiană. Toate acestea s-au datorat Celui Preaînalt, dar și sacrificiului, de sine al armeanului „Manug”, credincios Creștinismului și propriei tradiții (cf. Santa Congregazione per le Chiese orientali,  Oriente Cattolico, Cenni storici e statistiche, Città del Vaticano, 1974⁴ , pp. 552-553).

În 1711 a fost dat primul acord pentru ordinul monastic pe care l-a fondat, de inspirație benedictină. (cf. Sacra Congregazione per le Chiese Orientali, Oriente Cattolico. Note storiche e statistiche, ibid.),

          Observă E.S. Arhiepiscopul Boghos Levon Zekiyan:

<<Pe lângă faptul că a fost un mare organizator și reformator, a fost și un scriitor remarcabil. Printre lucrările sale majore se numără Comentariul la Matei și Haykazean, adică Tezaurul limbii armene.>> B.L. Zekiyan, Mechitar de Sebaste (Mextar Sebastac’i), în: E. Eduard G. Farrugia, S.J., [ a cura di-] Dizionario Enciclopedico dell’Oriente Cristiano, Pontificio Istituto Orientale, Roma, 2000, p. 483.

 Același eminent autor al acestor rânduri a recunoscut că Mechitar a fost un „precursor al ecumenismului modern”. B.L. Zekiyan, Mechitar de Sebaste (Mextar Sebastac’i), ibidem.

          Nu vom mai zăbovi asupra celorlalte lucrări, ci ne vom limita la a lua în considerare înființarea Academiei Armene, un adevărat centru de trezire spirituală și religioasă care avea ca scop să facă cunoscută cultura armeană în Occident și culturile occidentale în armenitate.

Acest lucru se datorează succesorilor lui Mechitar și muncii lor asidue și lăudabile.

          Pentru a comemora această „naștere a lui Mechitar în ceruri”, au avut loc sărbători: 27 aprilie la San Lazzaro și 1 mai la Padova.

          Pe insula San Lazzaro, în biserica în care se odihnește Slujitorul lui Dumnezeu, nu departe de placa comemorativă a unor Părinți mechiarhiști imolați în timpul genocidului, cum ar fi părintele Garabed der Sahaghian (1892-1914), om de cultură, poet, dar credincios până la capăt vocației sale de călugăr și preot, un poet care, cu puțin timp înainte de a fi ucis, a împărtășit absoluțiunea (dezlegarea) fraților săi în martiriu. (cf. Congregazione Armena Mechitarista. Suren Gregorio Zovighian, P. Hamazasp Kechichian.( A cura di-), Benedici questa croce di spighe… Antologia di scrittori armeni vittime del Genocidio, Invito alla  lettura di Antonia Arslan). Ed. Ares, San Giuliano Milanese (Mi), pp. 93-100).[Binecuvîntează această Crucea de spice].

          În omilia sa de la Liturghia solemnă a Sfântului Lazăr, vardapet ( Arhimandrit) Hamazasp Kechichian, starețul comunității mecenatului Sfântului Lazăr, a subliniat sacrificiile, dar și smerenia starețului, predispus la voia lui Dumnezeu, dar fidel idealurilor sale menite să îmbunătățească și să sfințească viața călugărilor și credincioșilor săi.

<<Astăzi, Mechitar – a continuat părintele Hamazasp – ne invită pe toți, să-l imităm ca urmași ai săi, să-i călcăm pe urme, să ne dedicăm slujirii lui Dumnezeu, să renunțăm la lume, dar să lucrăm pentru oamenii noștri suferinzi care sunt în lume, să perseverăm în constanță. Și mai presus de toate să iubim, cu această iubire a iubit Dumnezeu Biserica>>.

          Utilă este și cărticica Valentinei Vartui Karakhianian, Servo di Dio Mechitar di Sebaste. Abate fondatore della Congregazione Armena Mechitarista,  [=Stareț fondator al Congregației Mechitariștilor Armeni], publicată cu ocazia reluării Procesului de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu Mechitar, care a avut loc la Veneția pe 8 septembrie 2020 și pentru care Valentina Vartui Karakhanian este “postulator”.

          După celebrarea liturgică de la San Lazzaro, a fost lansată cartea profesoarei Luciana di Marco, Mechitar de Sebaste. La realizzazione di un sogno, Venezia- San Lazzaro 2014), [Realizarea unui vis] care prezintă, în 16 capitole, etapele fundamentale din viața slujitorului lui Dumnezeu, dar și realizările și aspirațiile sale.

Pe 1 mai, Liturghia solemnă a fost celebrată la Padova, în Bazilica Sfânta Iustina, oficiată de părinții benedictini.

          Această bazilică adăpostește o copie a Sfintei Fecioare de la Constantinopol, rămășițele Sfântului Prosdocimus, potrivit tradiției, discipol al Sfântului Petru, și primul episcop din Padova, rămășițele martirei creștine Justina, din a doua jumătate a secolului al III-lea, și rămășițele Sfântului Evanghelist Luca, care a venit cu icoana menționată din orașul Constantinopol.

          Biserica a fost cea a marii sărbători, Corul armean Sahak Mesrop din Marsilia înființat în decembrie 1977 la inițiativa Consiliului Catedralei din Serpotz Tarkmantchatz a acompaniat Sfânta Liturghie oficiată de părintele Hamazasp Kechichian, în prezența părintelui stareț Benedictin Dom Giulio Pagnoni Benedictin.

          În timpul Sfintei Liturghii, ca și la cea din 27 aprilie, deoarece armenii se aflau încă în perioada dinaintea Înălțării, s-a făcut ecfonisul troparului:

 <<Cristos a înviat din morți, binecuvântată fie Învierea lui Hristos>>.

Numeroși au fost credincioșii care au venit din diferite localități din orașul Veneția și din întreaga Regiune Veneto, ca și membri Asociatei “Italia-Armenia”. De asemenea, am fost onorați de prezența domnului Gagik Sarukhanyan, consulul onorific al Armeniei.

          În omilia sa, celebrantul prea cuviosul vardapet P. Hamazasp Kechichian, a remarcat:

<< În această Bazilică, împreună celebrăm Sfânta Liturghie cu ocazia celei de-a  275-a aniversări a nașterii Slujitorului nostru fondator al lui Dumnezeu, Abatele Mechitar.

La 27 aprilie 1749, Mechitar a închis ochii în această lume și i-a deschis în ceruri alături de creatorul și mântuitorul său, pe care l-a iubit profund și căruia i-a dedicat întreaga sa viață.

Idealul lui Mechitar a fost să trăiască pentru mărirea, slava, lui Dumnezeu și pentru iluminarea spirituală și culturală a poporului său.

Pentru a-și împlini visul, Mechitar a trecut prin necazuri, suferințe, boli și persecuții, dar a avut mereu privirea ridicată spre cer, de unde a cerut ajutor. Întărite de „ființarea” Fecioarei Maria a viziunii pe care a avut-o și încrezându-se în providența lui Dumnezeu, a trecut prin pregătirea monahală, spirituală și culturală și a întemeiat ordinul său monahal pentru a asigura nevoile spirituale ale poporului său prin cuvântul lui Dumnezeu și prin știință.

A găsit un adapost sigur în laguna venețiană, insula San Lazzaro, cândva un lazaret, atunci inchis, pe care a transformat-o într-o reședintă, într-o vatră, pentru Congregația pe care o înființase, de spiritualitate și știință, de unde, împreună cu discipolii și confrații săi, s-a rugat, a studiat și a trăit, radiind lumina cuvântului lui Dumnezeu, a spiritualității și culturii armenești către toți armenii din întreaga lume.

Fie ca Maica Domnului, care a devenit locuință și tabernacol de lumină, farul care ne arată calea mântuirii, care astăzi începe luna dedicată ei, să ne ocrotească, să ne susțină și să se roage pentru noi.

      Sfântul Iosif, căruia Isus și Maria i-au fost încredințați ca soț și tată protector al sfintei familii . Și-a dedicat viața Domnului. Fie ca el să mijlocească pentru noi>>.

Semnificativ a fost și concertul susținut de Cvartetul de coarde armean „Komitas”, condus de maestrul Eduard Tadevosyan, care a avut loc la Auditoriul Centrului Cultural Altinate San Gaetano din Via Altinate 71.

Cvartetul, fondat în 1924 de un grup de studenți armeni de la Conservatorul din Moscova, își sărbătorește anul acesta centenarul. Este un cvartet de coarde care, de la formarea sa și până în prezent, și-a continuat activitatea neîntrerupt, cu succesiunea generațiilor membrilor săi.

Cvartetul de coarde este format din Eduard Tadevosyan, vioara I, Syzi Yeritsyan, vioara a II-a, Aleksandr Kosemyan, violă și Angela Sargsyan, violoncel.

          Trebuie să fim recunoscători organizatorilor pentru aceste evenimente importante care au ajutat credincioșii și prietenii să reflecteze asupra unei figuri foarte importante din cultura și spiritualitatea armeană.

Giuseppe MUNARINI

Poze: Fabio Scarso și Nicoletta. (Associazione Italia-Armenia)

by Giuseppe Munarini