Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN :  24 aprilie. Din nou. Iar. Mereu.

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Grecii comemorează în fiecare an de 29 mai căderea Constantinopolului. La 1453. După ce a căzut regatul Armeniei în secolul IX, după ce a căzut și Imperiul Bizantin în secolele ce au urmat, drumul Islamului spre Europa a fost de ne oprit. Conflictul dintre Islam și civilizația iudeo-creștină ce stă la baza întregii construcții numite Europa continuă și astăzi. 29 mai 1453 Una dintre cele mai triste zile din nu doar istoria lor, ci a întregii Europe. Consecințele acelei zile produc efecte și astăzi. Pe 24 Aprilie armenii de pretutindeni comemorează memoria unui număr indefinit de victime – ce poate fi mai sinistru în la acest subiect decât aproximarea numărului de victime! – ale acelei sinistre deportări – AXOR, numeau bunicii noștri acel drum fără întoarcere spre deșertul sirian – pe care un întreg popor l-a avut de suportat începând cu acea zi fatidică. Sigur că violențe și masacre de tot felul mai avuseseră loc Imperiul Otoman, nu doar pe vremea Sultanului Abdul Hamid, supranumit cel roșu Și nu pentru că ar fi fost comunist, ci avea mâinile pline de sânge, cum îl evocau și ziarele din epocă. Dar pentru prima dată, o decizie luată de către conducerea Junilor Turci – partidul de guvernământ în 1915 -, alcătuit din sinistrele nume Talaat Pașa, Enver Pașa și Djemal Pașa – a condus la ordinul de deportare în masă a unei întregi națiuni. Și așa s-au născut caravanele morții și peste două milioane de armeni au devenit displaced persons.  Numărul exact al victimelor  îl stiu doar fluviile Tigru și Eufrat și nisipurile îmbibate de sânge și lacrimi de la Deir es Zor și Raqqa. Drama unui popor a devenit drama unei Europe care a trebuit apoi să suporte și odiosul Holocaust. Istoria Europei este marcată nu doar de cele două războaie mondiale, de cele două sinistre dictaturi precum comunismul și nazismul, ci și de tentativa de a șterge de pe fața pământului pe evrei și armeni. Nu s-a reușit. Prețul a fost uriaș. Pe 24 Aprilie, în fiecare an, mereu și iar, armenii de pretutindeni comemorează arestarea și apoi deportarea a peste 225 de notabilități ale comunități armene din Constantinopol. Decapitarea acesteia a fost o decizie politică adusă la îndeplinire de uriașul mecanism politico-militar din toate vilayet-ele (provinciile) Imperiului Otoman. Știm azi în toate amănuntele ei oribile, tot ce s-a întâmplat. Documentat. O crimă în masă. O crimă nici azi asumată de statul turc, urmașa politică a Imperiului Otoman. Mai devreme sau mai târziu acest gest de recunoaștere a ceea ce tot numit DOSAR 1915 va fi asumat de statul turc. Pe 24 Aprilie 1981 am cumpărat – de la o țigancă ce-și făcuse vad lângă gardul bisericii – zece lalele negre – nu am mai văzut de atunci atât de negre nicăieri – una albă și alt roșie. Și le-am pus într-o sticlă de lapte cu gâtul mai larg la baza statuii generalului Antranig din curtea Bisericii Armene din București. Și am spus un  Hair Mer – Tatăl Nostru – alături de Părintele Zareh Baronian, dragul nostru Agopik, cu gândul la cei dispăruți în AXOR. Asta e fost tot. Nu  a mai fost nimeni lângă noi. După câteva ore lalelele au dispărut. Au fost furate. 24 Aprilie a rămas. Din nou. Iar. Mereu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *