Simona Paula Dobrescu

ITALIA | Prețioasă mărturie istorică a prezenței comunității armene la Bari în anul 990

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În urmă cu 5 ani, într-un articol tot pentru araratonline.com ( 19 septembrie 2019) scriam că prezența armenilor în Puglia, regiune din sudul Italiei este atestată încă din Evul Mediu, începând  cu secolul al X-lea, perioadă în care Bari se găsea sub dominație bizantină ( 930-1071).

În această societate multietnică și multiculturală, ante litteram , conviețuiau în mod pașnic grecii și longobardi, creștinii, musulmanii și evreii, cărora s-au alăturat și armenii.

Există  mărturii scrise în Codul Diplomatic Barez ( este vorba de o serie de documente istorice private și publice) privind comunitatea armeană prezentă în Bari între secolele al X lea și al XI lea.

Pentru a vedea de aproape aceste interesante documente am fost personal la biblioteca Bazilicii Sfântului  Nicolae, comunicantă cu Arhiva și Centrul de Studii al călugărilor dominicani. Acest ordin călugăresc este prezent din anul 1951 în acest impunător loc de cult al Bisericii catolice, construit după aducerea moaștelor Sfântului Taumaturg în anul 1087 de la Myra, actuala Turcie, la Bari.

Codul Diplomatic Barez cuprinde 18 volume. În volumul 4, la pagina 8, textul nr. 4 în limba latină, din luna iunie a anului Domnului 990, Bari, bibliografie inedită, găsim numele multor armeni, lucru care dovedește prezența unei consistente colonii. Traducând conținutul textului aflăm că: “Dumnelli fiul clericului Caloiohannes era moștenitorul legitim a 3 bucăți de pământ în câmpia din Ceglie, cumpărate de tatăl său de la armeanca Bartisky, fiica lui Moise Pascike și soția lui Corki, tot armean. Clericul Mele, fiul preotului armean Simagoni, s-a imposesat de una din bucățile de pământ, o parte fiind vândută de fiul său Johannes, lui Cricori, fiul lui Achoni, ultimii doi, armeni. Acum Caloiohannes revendica drepturile sale asupra pământului vândut, care între timp fusese semănat, concedând totuși recolta lui Johannes”…

Copie a Codului Diplomatic Barez, volumul 4, pagina 8, Anul Domnului 990, luna iunie, Bari

Anexat volumului este un facsimil al pergamentului original care se găsește în Arhiva Bazilicii Sfântul Nicolae. Pergamentul din anul 990 din perioada dominației bizantine la Bari, a fost îndelung și în mod minuțios analizat de Nitti Francesco di Vito (1872-1945) la sfârșitul secolului al XIX-lea, studiu prezent în Codul Diplomatic Barez.

Simona Paula DOBRESCU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *