Andreea Barbu

Berci Margarian omagiat la Biblioteca Dudian din București

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

       La finalul lunii martie, în 2024, ar fi împlinit o sută de ani. A plecat, însă, dintre noi, la cele veșnice, în 2020, la nouăzeci și șase de ani, după o viață trăită cu rost, cu har, cu inspirație și mai ales cu gândul la armenii lui. Născut în 1924, la Galați, într-o familie de supraviețuitori ai Genocidului, a trăit o perioadă, în copilărie și adolescență la Ploiești și apoi, din studenție, la București. A devenit inginer, a lucrat cu abnegație oriunde a fost nevoie, dedicându-se în același timp frumoasei sale familii.   

         Din 1990 s-a aflat mereu în prim-planul evenimentelor comunității, mereu lângă Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România, alăturându-se celor care au contribuit la extinderea relațiilor cu Armenia și diaspora.

         În 2014, întâlnindu-mă la Catedrala Armeană din București, mi-a propus să merg în Armenia prin programul Ari Tun. Tot atunci mi-a vorbit despre Komitas, ale cărui cântece le cunoștea și le interpreta adesea. Învățase în familie multe melodii vechi ale armenilor și căuta mereu să le pună în valoare, ajutat de vocea sa puternică. În pregătirea acestei prime călătorii în Armenia, mergând de mai multe ori la biroul său de la UAR, am descoperit un om cu șarm, aidoma celor născuți în perioada interbelică care m-a îndemnat să descopăr în orice colț din lume reușitele armenilor din diaspora.

           Baron Berci sau dai-dai Berci rămâne în amintirea celor din comunitate după ce peste un sfert de veac a fost secretarul general al Uniunii Armenilor din România. Dăruirea sa exemplară, tenacitatea, tactul, onestitatea și priceperea în multe domenii au fost cunoscute de cei apropiați. Este limpede, că cei din comunitatea din România îi datorează enorm, de la recuperarea unor clădiri la înființarea filialelor din țară, de la promovarea valorilor culturale la organizarea de mari evenimente și strângerea legăturilor cu Repubica Armenia.

              Manifestarea prilejuită de centenarul nașterii lui Berci Margarian a fost deschisă de Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România.

              Berci Margarian a fost mereu extrem de energic și încrezător în viitor, s-a implicat de la bun început în viața comunității. A aparținut unei generații extraordinare sub auspiciile căreia ne-am educat noi cei din tănâra generație, acum treizeci și doi de ani. Îi am în vedere pe Garo Haciaturian, Mihai Stepan Cazazian, Sorin Bogdan Căuș, Setin Maganian, Virgil Aktarian. Evident a colaborat foarte bine și cu cei tineri din Constanța. Lui Berci îi datorăm foarte mult. În primul rând îi datorăm sediul din curtea Catedralei Armene din București pe care cu tenacitate a reușit, îndepărtând toate hățișurile birocratice, să-l reîntoarcă la comunitatea armeană. A reușit atunci să-i convingă pe cei de la Institutul de cercetări și studii hidraulice să ne redea clădirea. A avut și sprijinul lui Petre Roman, căruia i-am mulțumit pentru sprijin când am sărbătorit centenarul Uniunii Armenilor. Deci, datorită lui Berci acestă clădire s-a reîntors în patrimoniul comunității. Apoi, Berci a luptat mai abitir pentru a obține edificiul din Armenească 13, aparținând la acea vreme Primăriei. A reușit să recupereze pentru comunitatea armeană și această clădire. Cred că este un miracol să dăruiești, mai mult decât primești. Berci s-a numărat printre cei care până în ultima clipă sunt încrezători și plini de speranță. De fapt, cei de la minister se minunau că mai lucrează, că vine la serviciu cu mașina proprie și poate struni o comunitate ramificată, caci filialele deja se înfiripaseră. A știut să aplaneze toate conflictele, navigând cu băgare de seamă între tensiunile inerente începutului anilor nouăzeci. În comunitatea noastră nu a existat om mai respectat și mai iubit ca Berci. Amintesc disticția lui, vocea frumoasă cu care interpreta vechi melodii armenești, bucuria trăită când a aflat de crearea Republicii Armene independente. Nu a fost doar un promotor al armenității din România, a făcut parte din conducerea Forumului Comunităților Armenești din Europa, participând la toate congresele până s-a pensionat. A fost omagiat și de guvernul Armeniei care i-a oferit o medalie extrem de prețioasă.

            Vorbea o limbă armeană foarte frumoasă, pigmentată cu cuvinte turcești. Știa și limba turcă binișor, era hâtru, vesel. Nu lăsa în farfurie nicio firimitură, considerând că este un gest de neseriozitate să irosești mâncarea. Într-un cuvânt, era fermecător. Ne lipsește foarte mult. Manifestarea acesta este nesemnificativă față de cât de mult îi datorăm. Niciodată nu vom avea atâta recunoștință, câtă merită acest armean. Nu-i vom putea noi mulțumi suficient pentru ce a făcut. Dacă în prezent suntem o comunitate închegată cu o viață bogată, acest lucru i se datorează în mare măsură lui Berci. Tocmai de aceea îl omagiem și îi păstrăm amintirea luminoasă. Ne-a lăsat moștenire multe lucruri frumoase și de aceea ne rugăm sa-i lumineze Dumnezeu sufletul.

               Preasfinția Sa Episcopul Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, a amintit, la rândul său, rolul excepțional pe care l-a avut Berci Margarian în cadrul comunității armene.

             Nu l-am cunoscut pe Berci Margarian mai mulți ani la rând. Nu cred că este important cât de lung este timpul în care poți cunoaște un om. Știu bine că și-a dăruit o parte din viață comunității armene și promovării valorilor ei. Dacă un popor nu-și amintește eroii, personalitățile, acel neam este condamnat uitării. Pentru tânăra generație, Berci ar trebui să fie un etalon, un exemplu prin străduința, efortul și viața dăruite armenilor. În anii în care l-am cunoscut, am putut ușor observa că dăruia, din adâncul inimii, totul comunității sale. Amintirea lui trebuie să rămână vie pentru noi. Fie ca Dumnezeu să-i lumineze sufletul!

            În mod firesc și deputatul Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităților naționale din Parlamentul României, a vorbit despre modul în care a colaborat cu Berci.

            Eu mi-l amintesc într-un singur fel, numai zâmbind. Nu mi-l amintesc altfel. Întâmpina pe fiecare cu un zâmbet mare și dădea fiecăruia senzația că o să fie bine. Și asta e o calitate pentru cineva care conduce o comunitate. Cu grijă și înțelepciune ne-a condus, dându-ne senzația că o să fie bine. Am facut cu Baronul (așa îi spuneam eu)primele campanii electorale. Am mers dintr-un oraș către altul foarte îndepărtat doar cu trenul. Întotdeauna Baronul era cel care îi cunoștea pe toți și prezența lui zâmbitoare ajuta mult, simplificând lucrurile și sarcinile de rezolvat. De la el am învățat enorm, nici nu le pot povesti pe toate. La noi, în acea perioadă de început veneau mulți politicieni tineri. Nelipsit era Crin Antonescu, care întreba mai mereu de Baronul. Era deja cunoscut pentru abilitățile sale. Berci impunea întotdeauna respect prin prestanță și modul foarte plăcut și atent cu care se adresa fiecăruia. Administra fondurile Uniunii cu grijă. Era extraordinar de meticulos, de corect. Asemenea oameni se găsesc foarte rar, foarte greu. Nu știu dacă vom mai găsi așa un om. Ar trebui să-i mulțumim și Danielei, fiica sa, pentru că felul lui de a fi s-a datorat și ei. A fost un om pe care l-am iubit, îl vom iubi și de care ne vom aminti cu dragoste. Dumnezeu să-i lumineze sufletul!

           Un montaj cu imagini din arhiva Uniunii Armenilor din România a completat în mod fericit cele spuse de deputatul Varujan Pambuccian.

            În cadrul manifestării omagiale organizate de Uniunea Armenilor din România a fost citit mai întâi un mesaj trimis de Michael V. Magharian, nepotul din Canada al lui Berci. A urmat un montaj video alcătuit din fotografii din arhiva familiei. La eveniment a fost citit și un alt mesaj de apreciere semnat de frații Carmen și Gerard Cademcian, prieteni ai familiei Margarian.

mesajul a fost citit de Arsen Arzumanian

Unchiul Bergi

Astăzi s-ar fi făcut o cifră rotundă, 100 de ani. S-a stins un pic înainte. A fost dedicat familiei și și-a sprijinit comunitatea. A dat mult, și a primit puțin. Și-a pierdut soția și fratele înainte de vreme. Fiica l-a vegheat de una singură până la ultima suflare. Nu toate ne ies după cum am vrea, nu-i așa? Dar ce i-a fost în putere a făcut pentru toți din jurul lui. Unii-i sunt recunoscători, alții se fac că uită. Dar sunt momente ca acestea când ar trebui să ne privim în oglindă și să reflectăm, noi cu ce contribuim?

Viața nu i-a fost ușoară, nici vorbă. Pe atunci facultatea se plătea. Părinții, refugiați din Turcia, erau strâmtorați. N-au avut încotro și l-au dat la școala de meserii. L-a prins războiul. Norocul lui, n-a fost trimis nici pe frontul de est, nici de vest, ci pe ăla din sud-vest, să apere malul de nord al Dunării de dușmanii noștri … sârbii. Eh, așa era pe vremea aia. Da’ odată eliberat din armată a făcut Facultatea de Petrol și Gaze. Și asta i-a fost meseria, de petrolist și cărbunar, pe care a ajuns s-o practice din office-urile ministerului până la pensie. Nu s-a oprit. A servit comunitatea în calitate de Secretar General al UAR. A făcut-o cu același profesionalism și devoțiune precum făcuse o viață pe oriunde lucrase. Când a încetinit, s-a retras. Și așa s-a dus. Nu mai avea ce face.

Cum cinstim o viață de om? Prin aducere aminte. Asta-i ce facem aici. Unii îi zic tribut. Da’ e cu tâlc. Unchiul Bergi a dat, nu a luat. Ce-i putem oferi noi la schimb? Un gând.

Michael V. Magharian

mesajul a fost citit de Armine Vosganian

          Unchiu Bergi,

Salutăm cu căldură iniţiativa Uniunii Armenilor de a comemora 100 de ani de la naşterea “unchiului Bergi”, între ghilimele căci nu era unchiul nostru de sânge, dar sub această denumire l-am cunoscut şi am crescut  până când s-a stins din viaţă. A fost ca un fiu pentru bunicii nostrii şi ca un frate pentru mama noastra Alice, alături de fratele lui Varujan care mi-a fost naş de cununie. Intre familiile noastre s-a sudat o prietenie de peste 100 de ani, de la părinţii unchiului Bergi, Vartuhi si Mâgârdici cu părinţii mamei noastre, Armig si Artin şi care continuă azi prin Daniela si Michael. În 2020 când ne-a părăsit în plină pandemie a avut parte de o înmormântare la scară redusă şi nu la nivelul pe care-l merita.

Un om integru, cu principii, inteligent, diplomat, cu mult umor care a slujit cu devotament Uniunea Armenilor şi care a făcut cinste acestei comunităti. Deasemeni foarte săritor, căuta să rezolve problemele cu mult discernămint şi eficacitate.

Petrecerile făcute impreună la noi acasă, la el, la grădina de la Otopeni şi la Nor Ghiank sunt de neuitat şi le pomenim mereu uitându-ne la poze sau videoclipuri.

Nu putem uita cum tata, Vaschien, îi spunea la petreceri ” Hai Bergiulică, cântă-ne ceva” , o voce de bariton de neuitat.

Te iubim unchiu Bergi si tanti Ani

Carmen si Bebe

Emoționant a fost și momentul în care Daniela Margarian, fiica lui Berci, a mulțumit conducerii UAR pentru organizarea evenimentului și a făcut un portret succint al tatălui său.

Aş dori să mulţumesc conducerii UAR, celor doi Varujani pentru această iniţiativă de a omagia împlinirea a 100 de ani de la naşterea tatălui meu. După cum probabil ştiţi tata a lucrat peste 25 de ani în cadrul Uniunii Armenilor şi era foarte bucuros că putea face ceva în slujba comuniţătii din care provenea.

Tata s-a născut la Galaţi, dar copilăria şi adolescenţa le-a petrecut la Ploieşti, după care s-a mutat la Bucureşti. Bunicii mei au venit în România forţaţi de genocid, dar educaţia data celor doi băieţi, Berci si Varujan a fost pur armenească. De aceea era mândru şi se simţea foarte bine când putea comunica în limba strămoşilor noştri. 

În Ploieşti se închegase o comunitate de armeni, care ulterior s-au mutat la Bucureşti şi Piteşti. Copii acestor familii Maganian, Kirmaziyan, Altiokaian, Asadurian, Harutunian s-au jucat împreună pe maidanele Ploieştiului şi au rămas prieteni până când Dumnezeu i-a desparţit. Astăzi, descendenţii acestor familii încercăm să ducem stindardul mai departe, implicându-ne pe cât posibil în viaţa şi activitatea comunitătii.

Totodată, tata era un vizionar şi dorea ca generaţia tânără să înveţe limba, cultura şi tradiţiile strămoşilor noştrii pentru a putea fi pregătiţi pentru viitor.

Tata a contribuit şi la susţinerea creării şcolii de duminică în cadrul UAR, prin înfiinţarea cursurilor de limba armeană sub îndrumarea d-nei profesoare Maganian Blănaru Ulnia. Cursurile erau destinate atât copiilor de grădiniţa cât şi celor de şcoală. Deoarece afluxul de copii era foarte mare şcoala de duminică a devenit în scurt timp şcoală de w/end, cursurile împărţindu-se pe două zile, pe grupe de vârstă. Deasemeni le-a înlesnit doritorilor învăţarea şi aprofundarea limbii şi alfabetului armean prin participarea la cursurile de vară de la Veneţia şi la înscrierea la Scoala Melconian de la Nicosia.

O altă latură a activităţii sale a fost să integreze cât mai multe familii, chiar şi mixte, dar şi pe cei sosiţi din Armenia, în marea comunitate a Uniunii Armenilor. In memoria lui, să incercăm noi toţi să păstrăm şi să dezvoltăm această integrare.

Tata a fost un om vesel şi a iubit viaţa. Cand era cazul, putea sa fie şi dur, dar cu multă diplomaţie te făcea să înţelegi şi în final să acţionezi după voinţa lui. Tata nu lăsa nimic neterminat. Ceea ce işi punea în cap să rezolve, ducea la capăt, indiferent de cât timp ar fi sacrificat pentru acea problemă. 

În decursul activităţii, tata a avut o colaborare foarte bună cu filialele Uniunii din ţară, cu celelalte minorităţi, dar şi cu Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi era mândru că putea reprezenta comunitatea în faţa autorităţilor române.    

Sunt sigură că tatei i-ar fi plăcut să işi serbeze ziua de naştere cu atât de multă lume. El lipseşte fizic, dar va ramane viu în sufletele şi amintirea noastră.         

 Aş vrea să mulţumesc tuturor colegilor şi colaboratorilor tatălui meu pentru sprijinul acordat atât timp cât a lucrat la Uniune şi mulţumiri Silviei, lui Narine şi Armine pentru implicarea în organizarea acestui eveniment. Va mulţumesc tuturor pentru cuvintele şi gândurile frumoase şi pentru participare.

              De asemenea Varujan Vosganian a subliniat rolul comunității din Ploiești în formarea lui Berci care a crescut pe genunchii lui Misak Torlakian, unul dintre membrii operațiunii Nemesis și l-a cunoscut pe Drastamat Kananian-Dro care a fost Ministru al Apărării în Armenia și unul dintre eroii de la Sardarapad.

              Vahe Hovakimyan, unul dintre tinerii formați de Berci, a povestit câte ceva din perioada în care au colaborat.

              Eu și Hrant Jaghinyan am stat ore întregi în biroul de la UAR al lui Berci. Am avut enorm de învățat de la el. Atunci ne doream multe și el ne-a învățat să avem răbdare cu ajutorul maldărelor de hârtii. Biroul lui era ticsit de hârtii și părea dezordonat, dar el găsea imediat actele de care avea nevoie. Era generos, dacă lucrurile erau făcute cum dorea el. Eu și Hrant am învățat să facem lucrurile în stilul lui. De asemenea, am învățat să nu fim conflictuali. Mereu povestea despre Ploiești, despre Dro, despre copilăria lui. Aceste lucruri nu se pot uita. A avut un rol important în educarea tinerilor din comunitate. Noi mereu aplicăm ce am învățat de la el.
             Și Varujan Vosganian a amintit rolul lui Berci în formarea multor tineri, subliniid efortul lui constant de a-i trimite la studii în diferite țări.

            Berci a deschis tinerei generații drumul către educația armenească din străinătate. A trimis tineri la Școala Melconian din Nicosia, la Colegiul Rafael Murad din Veneția. A ținut legătura cu secția armeană a Fundației Ghiulbenkian de unde a obținut finanțare pentru cei care au mers la studii. A fost un mare prieten al tinerilor din diferite generații.

            Hrant Jaghinyan a povestit câteva întâmplări din perioada în care a lucrat cu Berci.

            Doar țin să povestesc o amintire foarte amuzantă care este legată și de tinerii care lucrau cu Berci. De fiecare dată când lucram la un proiect, desigur, trebuia să ajungem la momentul aprobării bugetului. După aprobarea bugetului, urma o altă parte importantă și anume aprobarea graficii. De fiecare dată Baronul voia să vadă și să știe totul. Am ajuns cu pachetul grafic așezat frumos cu logourile aferente. Primul era pus, evident, logoul Uniunii noastre, pentru că noi finanțam proiectul. Baronul atunci a propus ca logoul Uniunii să fie pus de două ori. Era un om extrem de calculat și chibzuit. Și eu sunt o persoană mai haotică în ce privește spațiul de lucru, dar Baronul dintre miile de hârtii care erau mereu în biroul său o găsea imediat pe cea necesară. Baron Berci scria în permanență cu un creion minuscul pe care nu se îndura să-l arunce, fiind extrem de calculat. Nu arunca micul creion până nu i se termina mina. A fost un personaj, un om cu o inimă mare și sper să se realizeze un serial în care protagonistul să-i semene Baronului. De la oameni ca el avem mereu de învățat. Asdvadz Hokin Lusavore!

            În cadrul evenimentului omagial a fost prezentat un episod din serialul Amintiri din comunitate, conținând un interviu cu Berci Margarian realizat în limba armeană. Întrebările erau puse de Varujan Vosganian și aveau în vedere viața și bogata activitate a Baronului. Imaginea și editarea video au fost realizate de Armine Vosganian și Andrei Cristian Vlădescu. Traducerea interviului a fost făcută de Arsen Arzumanian.

          Armine Vosganian cea care a realizat cele trei montaje video pentru acest eveniment omagial mi-a vorbit despre modul în care ea însăși a fost influențată de Berci.

           Este clar că Baronul a fost un exemplu pentru cei din comunitate. Sigur, alături de părinții mei care îmi sunt mentori. Și ei la rândul lor, au fost influențați de Berci. Practic, toți, timp îndelungat am învățat de la acest om minunat. Am în minte și acum multe evenimente la care am fost împreună, ne-am bucurat și am simțit armenește.

           Manifestarea s-a încheiat cu convingerea că prietenii lui Berci prezenți în sala Bibliotecii Dudian au multe amintiri frumoase.

Andreea BARBU

fotografii Andreea Tănase

***

Hasmig Ananian, bună prietenă a familiei Margarian, prezentă la evocarea din 24 martie a transmis, prin e-mail redacției Ararat, mesajul de mai jos :

Un om deosebit de a cărui prezență benefică ne-am bucurat în timpul vieții sale a fost domnul BERGI MARGARIAN, cel mai longeviv secretar general al Uniunii Armenilor din România o personalitate distinsă,caracterizată printr-o impresionantă erudiție, seriozitate ,diplomatie , un suflet nobil și curat. Chiar dacă a dispărut fizic din această lume ,prin spiritul lui,prin căldura sufletească ,prin generozitatea sa față de oameni  (toate acestea alcătuind la un loc o lumină ) ne vor însoți mereu existența și îl vom simți mereu aproape.A fost un om admirat și respectat pentru profesionalismul său și bucuria care se reflecta pe chipul său.A dovedit nu numai pasiune față de meseria de inginer  petrolist căreia i-a slujit o viață întreagă dar a fost și un adevărat profesionist, ,A fost un soț și tată iubitor,un om plăcut,prietenos,plin de bunăvoința și speranța, cu simț al umorului, apreciat de toți cei care l-au cunoscut. A fost prin excelențã una din persoanele cu un marcant potențial intelectual și înzestrat cu disponibilitatea angajării în eforturi stăruitoare pentru a materializa în practică ideile unei minți strălucitoare și neobosite. Exemplul de creativitate și al dăruirii profesionale ce l-au caracterizat vor rămâne pentru noi o pildă statornică asupra vocației unui om de excelenṭã.care s-a dedicat menținerii identității etniei armenilor, spiritului armenesc, promovării tinerei generații,a culturii și tradițiilor armenești.

Dumnezeu să îl odihnească în pace !

Hasmig Ananian

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *