Admin

Să te odihnești în pace, prieten bun al comunității armene!

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

În data de 10 martie Biblioteca Dudian a Arhiepiscopiei Bisericii Armene din București a fost scena unui eveniment plin de emoție, unde comunitatea armeană s-a adunat într-un gest de profund respect și recunoștință pentru a-i aduce omagiu unuia dintre cei mai remarcabili fii ai nației armene, Gaghik Ghinosyan.

Evenimentul, organizat de Uniunea Armenilor din România și Arhiepiscopia Armeană, a debutat cu slujba de parastas, sub protia Preasfințitului Episcop Datev Hagopian, pentru sufletul lui Ghinosyan. Apoi la biblioteca Dudian, au fost difuzate câteva fragmente video de la Festivalul Strada Armenească, ediția din 2023, prezentând legătura indestructibilă dintre Gaghik Ghinosyan și patrimoniul cultural pe care l-a promovat cu fervoare. Pentru cei care au vizionat, a fost o fereastră către sufletul și esența muncii lui Ghinosyan, dar și o după-amiază plină de emoții.

PS Episcop Datev Hagopian, în discursul său, l-a descris pe Ghinosyan drept unul dintre eroii secolului XXI, un armean autentic și un patriot, a cărui amintire va fi păstrată nu doar în Armenia, ci și în întreaga lume: „Suntem emoționați cu toții. El a fost un armean adevărat, un patriot iubitor de neam și de biserică. Ghinosyan va rămâne mereu în amintirile noastre”.

Apoi președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian, i-a adus un omagiu emoționant, subliniind pasiunea lui Ghinosyan pentru dans ca formă de exprimare și rezistență: „Pentru Ghinosyan, dansul nu era doar artă, ci un mijloc de luptă și existență”. Aceste cuvinte au atins profund audiența, evocând pierderea semnificativă pe care a suferit-o poporul armean. Vosganian a apreciat rolul lui Ghinosyan nu numai ca artist, dar și ca luptător pentru păstrarea identității și culturii armene.

Momentul a fost amplificat de emoțiile profunde ale membrilor ansamblului de dansuri armenești „Vardavar” – Inesa, Henrik și Nare – care au împărtășit amintirile lor cu Ghinosyan, evidențiind nu doar talentul lui de dansator, coregraf și folclorist, dar și calitățile umane excepționale.

Momentul culminant al evenimentului a fost prezentarea interviului cu Gaghik Ghinosyan, realizat de Andreea Tănase în 2022, în care acesta a vorbit despre înființarea ansamblului Karin și despre importanța conservării culturii naționale și a dansurilor tradiționale armenești.

Cel mai tânăr membru al ansamblului „Vardavar”, David, a ținut să-și prezinte și el omagiul pentru Ghinosyan, recitând o poezie din lirica armeană. De asemenea, coregrafa ansamblului, Bela Martikian, a prezentat biografia lui Ghinosyan și activitățile acestuia dedicate învățării dansurilor armenești peste tot în lume, încheind cu emoționante cuvinte: „Marele meu armean, eterna mea plecăciune”.

Evenimentul s-a încheiat cu două dansuri impresionante prezentate de „Vardavar”, care au omagiat personalitatea lui Gaghik Ghinosyan, reflectând deviza sub care acesta și-a trăit viața: Hirur hed, adică „Împreună”.

Gaghik Ghinosyan rămâne un simbol prin dăruirea sa față de tradițiile armenești și o lumină care ne va călăuzi pe toți cei care dorim să păstrăm vie flacăra culturii armene.

Hirur hed, Maestre!
Հիրուր խեդ, Վարպե՛տ։

Mariam GEVORGYAN
Fotografii de Andreea Tănase

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *