Redactor

EDUARD TUMAGIAN,  Personalitatea artistului liric – Personalitatea omului de cultură          

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Parcurgând etapele drumului artistic definit de baritonul Eduard Tumagian, nu poți să nu observi condiționarea firească a acestuia de statutul rar întâlnit, acela al artistului intelectual, al muzicianului performer pentru care actul însuși al comunicării artistice se definește a fi drept un act muzical – poetic de autentică natură intelectuală.

S-a format și s-a afirmat la noi dobândind treptat o statură artistic profesională unică în felul acesteia. Este artistul a cărui voce a putut fi auzită în toate marile săli de operă și de concert ale lumii în a doua jumătate a secolului trecut, în primele decenii al acestui secol. Ultima oară a putut fi urmărit pe scena operei bucureștene cu mai bine de zece ani în urmă, în producția verdiană  „I due Foscari”. A fost pe deplin conștient de natura întregului său parcurs artistic, exclamând la sfârșitul spectacolului: „Aici am început, aici sfârșesc!” Căci drumul său artistic a început tot aici, pe scena Operei.                                                                               

Am admirat la el echilibrul interior, generozitatea luminoasă a comunicării, vorba atent măsurată, lipsa de afectare atât în plan muzical scenic cât și în relațiile personale.                    

Era suficient să-l urmărești într-un rol verdian precum cel al tatălui îndurerat, Germont, din opera „Traviata”, pentru a observa felul în care era construit rolul din punct de vedere dramatic, felul în care nuanțele psihologice ale personajului defineau construcția vocală a personajului.                                                                      

În realizarea sa, rolul titular din opera  „Rigoletto” a devenit un rol școală pentru aproape două generații de artiști ai scenei lirice. Complexitatea psihologică a personajului este definită de Tumagian inclusiv la nivelul unor nuanțe vocale de mare rafinament ce alcătuiesc complexitatea acestui mare rol verdian.                                                                   

Repertoriul italian i-a rămas în adevăr foarte apropiat.          

Am în vedere, desigur, inclusiv teatrul muzical pe care-l dezvoltă cu specială genialitate Puccini; rolul  Scarpia din opera „Tosca” este conturat cu minuție la nivelul acelor cute – le voi numi umane –  ce nuanțează portretul odiosului personaj. Este una dintre evoluțiile emblematice cu care a îmbogățit marele palmares al teatrelor lirice europene. De-a lungul deceniilor a fost unul dintre rolurile repertoriului său curent, susținut pe marile scene de operă.                                             

Dinamismul melodic vocal din creația marelui compozitor italian, i-a fost apropiat. În compania celebrei soprane Katia Ricciarelli, în cadrul uneia dintre edițiile  Festivalului Radio France susținut la Montpelier, a participat, spre exemplu, la realizarea celebrului opus concertant „Missa di Gloria”.

În afara granițelor țării și-a făcut debutul la Opera din Strassbourg. A fost invitat să cânte la Scala din Milano, în rolul titular din opera „Nabucco” de Verdi, în anul 1986. Au urmat marile roluri de bariton susținute pe toate marile scene de operă ale lumii; inclusiv la celebrul festival  Mozarteum de la Salzburg.  

A participat în realizarea a patru producții diferite ale operei  „I Puritani” de Vincenzo Bellini, la Opera din Paris, din Nisa în compania sopranei June Anderson, la Toulon în compania sopranei Felicia Filip și, desigur, la București în compania sopranei Elena Moșuc.                                                        

Sunt de asemenea roluri pe care le-a susținut pe parcursul unor memorabile turnee de spectacole și de concert, pe ambele continente americane, de asemenea în Japonia.

Inteligența, cultura de specialitate, curiozitatea eficient orientată – aspecte dobândite, dezvoltate în timp, i-au permis o abordare stilistică extrem de largă, inclusiv a repertoriului wagnerian; mă refer la operele „Tannhauser” și „Aurul Rinului”. Dar repertoriul german l-a abordat inițial tot pe sena operei bucureștene, cu „Fidelio” de Beethoven în compania tenorului Ludovic Spiess.                                                                        

A colaborat cu mari case de discuri cum sunt  Erato sau  Discovery; pentru casa Naxos a imprimat „Requiemul German” de Brahms. A evoluat în compania câtorva dintre marile orchestre europene cum sunt Radio France sau Berliner Symphoniker.                                                                       

Cu jumătate de secol în urmă, în  Studioul de Concerte Radio a participat la realizarea premierei în versiune de concert a operei „Orestia” de Aurel Stroe. Ulterior a participat la realizare „Oratoriului de Crăciun” de Paul Constantinescu.                     

Ulterior, sub bagheta lui Mstislav Rostropovich și în compania celebrei soprane Galina Vișnevskaia, la Radio France, participă la imprimarea acestui grandios monument al genului de operă care este  „Război și Pace” de Serghei Prokofiev. A susținut de asemenea roluri de prim rang pe scenele operei londoneze de la Covent Garden, pe scena Operei din Viena.                          

A iubit și a realizat cu specială implicare rolul lui Oneghin din opera cu același titlu a lui Ceaikovski; de asemenea rolul titular din opera „Cneazul Igor” de Borodin.

Este de observat, în Studiourile Radiodifuziunii bucureștene Eduard Tumagian a realizat numeroase cicluri orientate pe distincte coordonate muzical-poetice; cum sunt, spre exemplu, „Cântecele și dansurile morții” de Modest Mussorgski sau „Cele șapte cântece” pe versuri de Clement Marot, chanson-uri pe versuri de Sully Prudhomme de George Enescu, de asemenea chanson-uri pe versuri de Paul Verlaine, de Charles Baudelaire. În compania Orchestrei de Cameră Radio, a dirijorului Cristian Mandeal, a prezentat în concert și a imprimat creații din marele repertoriu francez al primei jumătăți a secolului trecut, cicluri semnate de Maurice Ravel, de Jacques Ibert.                                              

A promovat genul muzical-poetic al cântecului cult românesc, prezentând publicului de concert acele capodopere ale genului semnate de Mihail Jora, de Pascal Bentoiu, de Doru Popovici.  Sub conducerea dirijorului Christian Badea și în compania Orchestrei Naționale Radio a participat la realizarea  Simfoniei dramatice „Romeo și Julieta” de Hector Berlioz, lucrare monumentală a romantismului european, un mare opus vocal simfonic pe care, în aceeași companie, l-a susținut și în Statele Unite.

Și-a făcut studiile de specialitate la Conservatorul bucureștean de muzică, în anii 60. Este perioada în care în câteva rânduri l-am putut audia inclusiv în calitate de solist al corului Catedralei Armene. Aparițiile sale aduceau o mare promisiune; adeverită în timp cu deplină prisosință.                                                 

A studiat cu marii maeștri ai scenei noastre, ai teatrului bucureștean de operă, cu marile personalități ale primei noastre scene lirice cum au fost Nicolae Secăreanu, Viorel Ban, Aurel Alexandrescu, Jean Rânzescu, Panait Cotescu, Eugen Gropșianu, Hero Lupescu…                                                                                                                                              

Își face debutul pe scena operei bucureștene în rolul  Malatesta din opera „Don Pasquale” de Donizetti. Rolurile verdiene importante precum cele din „Traviata” sau din „Ernani” au urmat în mod firesc.

Nu pot uita, pe de altă parte, apariția sa pe scena operei bucureștene, la începutul anilor 1990, în compania mai multor colegi, cântăreți, soliști, artiști care reveneau în țară în urma evenimentelor sfârșitului de an 1989! Eduard Tumagian a fost singurul care, cu acel prilej, a prezentat o lucrare românească, anume impresionanta  „Doina” de George Enescu. A fost un moment care, date fiind semnificațiile sale, stăruie la noi, în memoria colectivă a sfârșitului de secol.                                                          

Greu de înțeles – întâmplarea rostuiește multe aspecte, dar Eduard Tumagian nu a avut prilejul să evolueze pe scena operei din Erevan și nici în cadrul vreunei ediții a Festivalului George Enescu.

Gândea cu claritate, asculta cu atenție. Îi primea în audiții pe tinerii care sperau să evolueze pe marea scenă a muzicii, a teatrului muzical-dramatic. Îi întâmpina cu un zâmbet discret dar generos. Sfaturile domniei sale nu erau împovărătoare, nici rezervate ci întremătoare, permanent stimulatoare.

A avut alături un tovarăș de drum care i-a stat permanent alături, pe soția sa, pe Stela Tumagian; i-a fost un priceput muzician-psiholog al expresiei vocale, cea care l-a secondat pe parcursul momentelor importante ale vieții personale și profesionale.

Greu de uitat ultimul dialog pe care l-am avut cu bunul meu prieten, cu minunatul bariton Eduard Tumagian.

Cu o lună în urmă, la început de februarie, ne-am întâlnit pe parcursul unei obișnuite convorbiri, cu doar două zile înaintea tragicului eveniment al sfârșitului său, eveniment cu totul neașteptat, prin nimic prevestit.

Tocmai împlinise frumoasa vârstă de 82 de ani. Iar întâlnirea telefonică de această dată, era însoțită, firesc, de obișnuitele urări de sănătate, de bucurii într-ale cotidianului; și nu numai. Era cu peste o jumătate de anmai în vârstă decât mine.            

Mă invitase să-i vizitez la Basel. Locuiau de peste o jumătate de secol în Elveția, cu Stela, cu soția sa, sprijinul său de mare nădejde. Era locul de liniște, de regăsire a echilibrelor interioare. Aici puteau fi regăsite momentele utile ce urmau a echilibra concentrarea în lucru din perioada repetițiilor, a spectacolelor, din perioada îndelungatelor turnee de-a lungul marilor meridiane ale muzicii.                                                 

Nu exagerez considerând că în istoria de peste un secol și jumătate a artei lirice în țara noastră, domnia sa este artistul care pe parcursul carierei sale a etalat cea mai extinsă arie stilistic muzicală. Eduard Tumagian a fost o personalitate autentică, o personalitate conștientă de propria valoare. A stăruit intens pentru a o pune în slujba marilor valori ale muzicii înnobilate poetic. A trăit marcat de pudoarea unei discreții firesc întreținute. A cântat, ne-a cântat din tot sufletul, cu toată dăruirea unui om inteligent care ne-a povestit multe, aducându-ne în lumea sa, a cuvântului, a muzicii.

Dumitru AVAKIAN

România Literară – martie, 2024         

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *