ULTIMUL DANS AL STEJARULUI

Stejarul își dansează ultimul dans  încredințat… că rădăcinile-i vor da muguri noi…

Pe creasta puternică va dansa un nou stejar cu rădăcini vechi, ce va opri trăsnetele…

Gaghik Ghinosian

Întemeietor al ansamblului „Karin” de dansuri naționale armenești, erou și membru al detașamentului „sinucigașilor”, spirit luptător și veșnic neclintit, un patriot : GAGHIK GHINOSIAN. Om care ne-a învățat cum să ne cunoaștem pe noi înșine, cum să ne iubim patria așa cum se cuvine, cum să fim armeni adevărați: „Patriile se desăvârșesc prin oameni împliniți, oameni care au ceva de oferit, și cu atât mai mult de transmis nu numai patriei, ci și lumii… Să ne facem inexpugnabilă patria, ce ne este templu și fortăreață, și să o înveșnicim”.

El și-a început drumul cu pași mici și cu susținători puțini, dar cu idei limpezi, a mers înainte, și a înaintat atât de mult, încât vestea morții sale subite din acea zi nefastă i-a cutremurat pe armenii din întreaga lume…

De ar fi fost doar un coșmar…

Pe 6 februarie și-a purtat ultima luptă și a apucat drumul veșniciei, lăsându-ne profund îndurerați, în incertitudine și gol. Ansamblul de dansuri „Vartavar” al Uniunii Armenilor din România, sub conducerea lui Bela Martikian, transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților, alături de care împărtășește această durere copleșitoare. Aceasta este o mare, foarte mare pierdere pentru națiunea armeană… Am avut onoarea de a-l cunoaște pe Gaghik Ghinosian, de a-i fi contemporani, în afara lecțiilor de dans am avut ocazia de a-l cunoaște ca om, de a-i asculta istoriile, de a sta la masă cu el și ansamblul „Karin”, de a ridica paharul după încă un spectacol reușit…

Câți ani au trecut de atunci: făceam primii noștri pași în dansul tradițional armenesc. Datorită profesoarei noastre de dans am avut privilegiul de a-l întâlni pe Gaghik Ghinosian și chiar de a dansa, arătându-i primii noștri pași. Îmi amintesc privirea cu care se uita, îmi amintesc observațiile urmate de explicații logice. Observațiile erau atât de pertinente și clare, și chiar din privirea sa se vedea că avem încă nevoie de multă cizelare. Ne-a spus că încercăm să înfrumusețăm dansul, adăugându-i mișcări de prisos, în timp ce dansul este un mijloc prin care strămoșii noștri și-au exprimat sentimentele, iar mișcările și le-au dirijat potrivit legilor fizicii. Ne-a arătat simplitatea și totodată măreția dansului, ne-a arătat cum poate dansul să caracterizeze un întreg neam, cum ne putem înțelege istoria doar prin dans, ne-a dezvăluit secretele și ne-a deschis porțile către cunoașterea sinelui și naționalului. Ne-a învățat greutatea și seriozitatea dansului, ne-a învățat să dansăm cu sufletul, în fiecare mișcare să se regăsească munții, spiritul și strămoșii noștri.

Acea primă întâlnire a fost începutul unei lungi povești și al altor întâlniri. Festivalul „Strada Armenească” din București nu putea fi imaginat fără prezența lui Gaghik Ghinosian și a ansamblului „Karin”.

La cea de-a doua întâlnire a rostit o apreciere: „Ați progresat destul de mult”. Nimic nu ne putea bucura mai mult decât aceste cuvinte.

Fiecare vorbă a lui Gaghik Ghinosian era un sfat și o îndrumare, în care-i regăseam pe Gareghin Năjdeh, Hayrik Muradian, Kostan Zarian, Komitas, Sevak, Sărpuhi Lisițian și mulți alți armeni faimoși.

E greu… Mi-e greu să-mi adun gândurile și să încerc să vorbesc despre Gaghik Ghinosian… E greu atunci când la fiecare gând ți se pune un nod în gât, iar pleoapele îți sunt neputincioase în a opri lacrimile…

Putem vorbi la nesfârșit despre el, întrucât fiecare vorbă, fiecare acțiune a sa era covârșitoare, precum și ce ne-a dat el nouă, tinerilor, și nu numai. Cum i-a adunat laolaltă pe armeni și ne-a arătat forța ce ne stă în unitate, când atât de mult se încearcă dezbinarea noastră.

De la Gaghik Ghinosian și-au luat rămas bun oameni din toate colțurile lumii. A fost o despărțire grea, impusă, greu de crezut… Din păcate suntem neputincioși în fața vieții. La sfârșitul despărțirii a răsunat sloganul „Hirur Het” [„Împreună”, în dialectul de Karin], iar inimile noastre au mai fost rănite o dată cu o lovitură de pumnal…

Căpetenia dansurilor, călăuzitorul și învățătorul a fost petrecut cu aplauze și dans, a fost petrecut așa cum i se cuvenea, pe măsura majestății sale… Tobele băteau, dar trist, de această dată străduindu-se într-un fel să răsune din mijlocul durerii… Yarhușta, tovarășul meu de luptă… S-a dansat Yarhușta, iar acela a fost ultimul dans al lui Gaghik Ghinosian înaintea plecării la luptă, ultimul său dans pe acest pământ. Dansau băieții, loveau cu brațele grele în nedreptate, loveau puternic, cu lovituri ce de această dată erau marcate de neputință… Armenii plângeau, armenii erau îndoliați, armenii…

Aplauze până la Yerablur… Rugăciune întru Domnul… Tatăl Nostru a răsunat într-un glas, a cuprins întreaga colină și a deschis porțile Împărăției Cerului… Încă o Yarhușta… Încă o luptă. Băieții cu ochii plânși, muzica parcă aceeași, dar atât de diferită…

S-a stins Marele Armean, s-a stins eroul, iar sufletul și-a luat zborul spre ceruri… S-a așezat la odihnă în Yerablur, lângă băieții noștri, s-a dus să le fie căpetenie, călăuză și tovarăș, s-a dus să le spună „Salutare, băieți!”.

Îmi amintesc cum, într-o zi, Gaghik Ghinosian mi-a povestit despre semințe și semănat: dacă te lenevești, nu ai răbdare, semeni superficial semințele și nu le urmărești, atunci vântul va sufla și va purta semințele; dimpotrivă, dacă ari pământul, semeni semințele și le urmărești, acestea vor prinde rădăcini, vor încolți și fiecare sămânță va deveni un copac impunător…

Gaghik Ghinosian și-a sădit semințele în fiecare dintre noi, el se uita la noi și înțelegea că avem putere, că suntem capabili, doar că nu avem cultivator, pământul este fertil, dar lipsește sămânța.

Dumneavoastră v-ați sădit semințele în sufletul nostru în diverse colțuri ale lumii, iar aceste semințe vor încolți negreșit. Dumneavoastră existați și veți rămâne nemuritor în sufletul  armeanului adevărat, veți continua să trăiți în noi și prin noi…

„Karin” pășea după dumneavoastră, iar noi pășeam pe urmele lor…

Și azi vom continua să pășim după „Karin”, pe drumul dumneavoastră…

La final vreau să menționez că prin sprijinul Uniunii Armenilor din România, coordonatoarea ansamblului de dansuri „Vartavar”, Bela Martikian, și subsemnata, membră a ansamblului, au fost prezente la ultima despărțire de Gaghik Ghinosian. Cu această ocazie, le transmitem lor mulțumirile noastre profunde. 

Inesa TUMASYANTS

by Redactor