Bedros Horasangian

BEDROS HORASANGIAN : Gerard Libaridian și alegerile din România

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Anul 2024 este un an extrem de important. Atât pentru întreaga omenire, cât și pentru  România. Unde pe lângă români și un lung șir de minorități naționale recunoscute de stat, mai există încă, Doamne Ajută! – și armeni. Care nu peste mult timp își vor alege o nouă conducere a propriei comunități. Mare, mică,  minusculă cât a mai rămas, ea este. Prezentă. Vocală. Activă. Ceea ce nu e chiar rău. În condițiile date, în situația generală a omenirii. A armenilor. Din lume. De peste tot. Că ne place sau de multe ori nu, suntem un popor de nu foarte multe milioane. Azi. Acum. Cine-și poate închipui  situația demografică a  armenilor în raport cu popoarele vecine dinainte de 1915 ar avea surprize uriașe. Cifre și statistici seci devin halucinante în timp. Și totuși nu am pierit, nu am dispărut din istorie. Precum etruscii. Să zicem. Mai sunt și alții. Mai sunt și alte popoare care au depășit vicisitudinile – pe armenește oare cum o fi sunând?, îmi vin în cap la vârsta mea fel de fel de cuvinte, armenești sau turcești, precum beogek sau tahtabiti ( gândac, ploșniță) auzite în copilărie și rămase într-o memorie încă activă, dar vicisitudine ( cam prețios, recunosc!) nu am știut niciodată – istoriei și spun prezent când sunt amintite. Bref. Anul acesta, 2024, în România, pe lângă suita de alegeri europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale vom avea și alegeri în cadrul comunității armene. Din România. Uniunea Armenilor din România invită la vot pe membrii ei. O comunitate care va fi chemată să voteze/aleagă o nouă conducere și să decidă un nou proiect comunitar. Ca armeni trăim aici. Dar și acolo. Unde? Unde e Armenia. Mică, mare, câtă este. Ea există. Cât a mai rămas. Cât mai suntem. Și pentru hayastantsi – locuitorii unui rest de țară numit azi Armenia, și care spun Inch es uzum? (Ce dorești?) acolo unde cei proveniți din Armenia occidentală, precum bolsetsy, beirutsi sau romanahay, precum noi, spun neted, Inch Guzes? – și pentru cei răspândiți pe te miri unde în toate colțurile lumii. Armeni sunt peste tot. Suntem, dincolo de deosebirile care ne despart, dincolo de fondul genetic care ne face să fim mereu, împreună. Miutiun. Unitate. Îmi pare rău că nu știu bine armenește. Scriu și mai respir încă românește. Dar undeva în adâncul meu am fost, sunt și voi rămâne, armean. Hay. Asta e. Nu e pe alese.Unitate și solidaritate. De asta e nevoie acum. Geografia își dă mâna cu istoria, demografia alimentează sociologia, care toate împreună duc la miezul fierbinte al națiunii, dacă mi se permite, noastre. Biserica. Ecimiadzin – pentru armenii apostolici, Roma – pentru cei catolici. Și când n-au mai avut țara lor, armenii sau strâns în jurul bisericii. Și credinței într-un creștinism pe care și l-au asumat cu 10 ani înainte de Edictul de la Milano. Spunea regretatul IPSS Dirayr Mardichian, „Noi nu suntem pe stil vechi, ci foarte vechi!” Toate gâlcevile dintre armeni ar trebui să înceteze. Și să ne concentrăm pe un proiect de țară. De neam. Recomand celor ce chiar vor să știe despre ce este vorba  propun lucrarea profesorului Gerard Libaridian “Modern Armenia” (Transaction Publishers, New Brunswick, NJ, 2007) sau varianta în franceză,”L’Armenie moderne. Histoire des Hommes et de la nation”( Karthala Edition, 2008) cumpărată la Zagreb în 2023 de un prieten român și adusă la București unde șade pe biroul meu extrem de atent citită. Voi reveni cu o prezentare extinsă. Istoricul american – se pot găsi pe net două conferințe care, plecând de la ultima sa lucrare – „The Precarious Armenia: The Third Republic, the Karabag conflict, and the Genocide Politics” – apărută în 2023 – pune accentele cuvenite și ne oferă o extrem de laborioasă analiză a tot ce s-a întâmplat cu armenii și  Armenia în ultimul secol. Cu luciditate, fără patimi și partizanate, cu multă înțelepciune. Dacă nu-i cap vai de picioare, spunea cândva țăranul român. E valabil și azi. Acum fermierii ies cu tractoarele să protesteze. La Paris, ca și la București. Sperăm ca noua conducere a Uniunii Armenilor din România, ca și armenimea din Armenia, extrem de vocală în acești ultimi ani să fie interesată de sfaturile/sugestiile/analizele extrem de pertinente ale lui Gerard Libaridian. Fost prof. la prestigioase universități americane, fost consilier al Președintelui Ter Petrosian, câțiva ani buni petrecându-i la Erevan în miezul unei active diplomații de care este mare nevoie și azi. E mai mare nevoie de diplomație, nu doar de drone și rachete cu rază medie de acțiune. Gerard Libaridian ar putea fi invitat și în România, de ce nu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *